LNBF - CSM Constanța este noua campioană a României
10 ore în urmăMiercuri, 24 aprilie, începe faza secundă a playout-ului
14 ore în urmăSepsi-SIC Sfântu Gheorghe a cucerit medaliile de bronz în LNBF
19 ore în urmăAinars Bagatskis: „Nu urmează antrenamente. Doar odihnă”
20 ore în urmăTomas Rinkevicius: „Sunt foarte mândru de jucătorii mei”
20 ore în urmăGheorghe Mureșan este singurul român ajuns vreodată în NBA și chiar dacă a jucat doar 6 sezoane, pivotul de 2.31m nu este uitat. Într-o eră complet diferită de cea de-acum, Big Ghiță a avut duelurile sale cu ceilalți baschetbaliști înalți ce evoluau în liga nord-americană. Însă, unul din ele s-a remarcat în mod special, cel cu Shaquille O'Neal.
În 22 martie 1996, Orlando Magic s-a deplasat pe terenul celor de la Washington Bullets, pentru o confruntare ce se anunța ușoară pentru echipa din Florida. Cu toate acestea, a fost nevoie de o performanță remarcabilă venită din partea lui Shaq, sportiv ce a încheiat acel joc cu 49 de puncte și 17 recuperări, pentru a o învinge pe trupa condusă de Ghiță Mureșan. Sezonul 1995-1996 a fost unul de excepție pentru cel mai bun baschetbalist din istorie, acesta câștigând la finalul anului premiul de „Most Improved Player” („Jucătorul cu cel mai mare salt valoric”). Chiar dacă nu exista niciun dubiu asupra calităților posedate de Mureșan sub panou, în acel joc cu Orlando, o altă fază rămâne memorabilă. Pe un atac al gazdelor, Big Ghiță a primit mingea pe când se afla în afara semicercului, prin urmare, toată lumea se aștepta să paseze. Cu toate acestea, baschetbalistul român a ales să pătrundă și trecând de doi adversari a reușit să înscrie un lay-up spectaculos. Într-un top 10 al celor mai frumoase faze din cariera lui Gheorghe Mureșan, această reușită din meciul cu Orlando Magic este consemnată pe primul loc.
Chiar dacă au trecut mai bine de 20 de ani de la acea partidă, în urmă cu o săptămână, în cadrul emisiunii „Inside the NBA Talk” de la TNT, Shaquille O'Neal a fost întrebat despre pivotul român. Discuţia se desfășura chiar înainte de duelul dintre Boston Celtics și Philadelphia 76ers, ce a avut loc în data de 12 februarie 2019. Vorbind despre loturile celor două formații, cei patru comentatori prezenți, Shaquille O'Neal, Chris Webber, Candace Parker și Caron Butler au ajuns la subiectul Boban Marjanovic. Baschetbalistul sârb de 2.21m este cel mai înalt jucător din NBA la momentul actual și are un stil de joc asemănător cu cel al lui Big Ghiță. Prin urmare, Webber, fostul coechipier al lui Mureșan de la Washington Bullets, l-a întrebat pe Shaq cine este jucătorul care i-ar fi pus mai multe probleme dintre cei doi pivoți. De asemenea, Webber a amintit de faza spectaculoasă reușită de Big Ghiță în partida din martie 1996, spunând că a fost în stilul lui Michael Jordan.
Shaquille O'Neal nu a răspuns direct, însă a zis că de-a lungul carierei, Gheorghe Mureșan a fost unul dintre jucătorii pe care nu a înțeles cum să-i oprească. Această declarație confirmă faptul că Big Ghiță a fost unul din cei mai dominanți jucători de la acea perioadă așa că am decis să selectăm cinci partide speciale reușite de cel mai înalt baschetbalist din istoria NBA.
1. 24 aprilie 1994, vs. Charlotte Hornets (victorie cu 117-99): 21 de puncte, 11 recuperări
2. 9 aprilie 1995, vs. Boston Celtics (înfrângere cu 110-98): 30 de puncte, 5 recuperări
3. 8 noiembrie 1995, vs. Charlotte Hornets (victorie cu 110-96): 31 de puncte, 9 recuperări, 9 capace
4. 17 ianuarie 1996, vs. Miami Heat (înfrângere cu 96-89): 19 puncte, 21 recuperări, 6 capace
5. 3 aprilie 1997, vs. Chicago Bulls (victorie cu 110-102): 24 de puncte, 13 recuperări
Mai jos, puteți urmări secvența de la „Inside the NBA Talk” postată pe canalul oficial de Youtube al academiei lui Gheorghe Mureșan.
*foto: Getty Images
NBA. Predicții pentru premile individuale ale sezonului regulat din liga de...
Debut spectaculos de play-off în cel mai puternic campionat al lumii
NBA: Miami Heat și New Orleans Pelicans sunt ultimele formații calificate î...
NBA: Miami Heat și New Orleans Pelicans sunt ultimele formații calificate î...
NBA. Predicții pentru premile individuale ale sezonului regulat din liga de...
Debut spectaculos de play-off în cel mai puternic campionat al lumii
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!