Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Consiliul Director al FRB a respins memoriul echipelor din LNBF de retragere din Liga 1

Andreea Vlase

Andreea Vlase
04.10.2017

Sigla FRB

Consiliul Director al Federației Române de Baschet a respins, cu unanimitate de voturi, memoriul formulat de cele 10 echipe din Liga Națională de Baschet feminin, referitor la retragerea lor din Liga 1. Cluburile și-au exprimat în mai multe rânduri intenția de a nu participa cu o echipă satelit în eșalonul secund, invocându-se costurile suplimentare.

Memoriul a fost respins și se păstrează obligativitatea participării cu echipa secundă în Liga 1. În cazul în care echipele nu se conformează, sunt prevăzute sancțiuni. Formațiile care joacă în LNBF cu cel mult două străine pe foaia de arbitraj nu sunt obligate să înscrie satelitul. Dar în acest sezon nici una din echipele prim-divizionare nu s-a limitat la două străine în lot.

În Regulamentul Specific al Ligii Naționale de Baschet Feminin, ediția 2017-2018, la punctul referitor la condițiile de participare, sunt prevăzute penalități pentru neînscrierea sateliților sau retragerea din competiție.

-Dacă o echipă de LNBF nu se înscrie în Liga 1, atunci ea va fi obligată să joace în sezonul respectiv, în LNBF, cu maxim 2 jucătoare străine înregistrate pe foaia de arbitraj

-Dacă o echipă de LNBF deja înscrisă în Liga 1 decide să nu mai participe în competiția respectivă atunci ea va fi penalizată astfel:

                -Amenda 2.500 de euro dacă se retrage înainte de tragerea la sorți sau formarea grupelor

                -Amenda 5.000 de euro dacă se retrage după tragerea la sorți (formarea grupelor), dar înainte să înceapă competiția

                -Amenda 10.000 de euro dacă se retrage după începerea competiției

                -În plus, echipa respectivă, în sezonul competițional următor de LNBF, va fi depunctată cu 3 puncte și va fi obligată să joace cu maxim 2 jucătoare străine înregistrate  pe foaia de arbitraj

Pentru formațiile secunde care se califică la turneul final al echipelor satelit sunt prevăzute bonificații: reducere din cuantumul taxelor către FRB pe care le va avea de plătit echipa de LNBF pentru sezonul următor. 20% este reducerea acordată pentru ocupanta locului 1, cu 15%, 10% și 5% pentru următoarele clasate.

În ediția trecută a Ligii 1, echipele erau obligate să înscrie pe foaia de joc cel puțin 5 jucătoare sub 20 de ani (născute în 1997 sau mai mici). O româncă sub 20 de ani trebuia să fie pe teren pe toată durata partidei. Sateliții aveau voie să folosească o străină. În acest sezon, în LNBF, a intrat în vigoare regula cu jucătoarea U22 de ani obligatorie în primul sfert.

În sezonul trecut toate prim-divizionarele au participat cu echipa a doua în Liga 1. Cu un an înainte, CSBT Alexandria și CSM Satu Mare au fost singurele echipe care nu au avut satelit, încadrându-se la regula cu cel mult două străine.

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristian Chirita :

    Cloacă
    Păi da, ciurda de federali, arbitri și comisari trebuie alimentată, ce contează că majoritatea echipelor feminine nu au bani ca să poată trece strada! Da' dacă aceste echipe vor merge până la capăt și nu se vor înscrie? Bine, trebuie și unitate între echipe, să nu plătească nimeni amenda iar la anu' dacă vor insista cu ceea ce zic acum federalii să nu se înscrie în LNBF! După aceea e treaba ministerului să întrebe federația finanțată din bani publici de ce s-a ajuns la măsuri extreme!

    cu 6 ani în urmă (04.10.2017) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca romeovura :

    Cristian
    La ceva de genul mă gândeam și eu , urât din partea lor să-i oblige sa joace cum vor alți

    cu 6 ani în urmă (04.10.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!