Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cornel Lungu: „Nu avem altă alternativă, vrem să ne ducem în decisiv la Ploiești”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
23.05.2015

BC Mureș începe mâine cursa de revenire în seria cu CSU Asesoft Ploiești din finala Ligii Naționale de Baschet Masculin. Prahovenii conduc cu 2-0 la general, iar o victoria a acestora ar pune capăt seriei prematur. Cornel Lungu, președintele formației din Târgu Mureș, a vorbit la conferința de presă săptămânală despre primele două partide din Sala Olimpia, dar și despre ceea ce urmează acum în „Junglă”. 

„La Ploiești nu am reușit să ne mobilizăm, să trecem peste presiunea mare a meciului. În prima zi am avut problema cu viza medicală a lui Adamovic, iar apoi a apărut o presiune foarte mare pe umărul jucătorilor pentru confruntarea de a doua zi. Pe de altă parte, în primul meci, de la Asesoft, Burlacu și Zigeranovic au făcut un joc foarte bun, iar în a doua zi, Runkauskas și Grigoraș (n.r. arbitrul) au făcut de asemenea un joc foarte bun”.

Acum este 2-0 pentru Ploiești, un rezultat care nu reflectă diferența și valoarea celor două echipe. Trebuie să fim pregătiți pentru următoarele două partide, să întoarcem rezultatul, să câștigăm cele două meciuri pe care le avem acasă. Nu avem altă alternativă, vrem să ne ducem în decisiv la Ploiești. Atitudinea jucătorilor sperăm să fie pozitivă și sperăm să jucăm și duminică, dar și luni la valoarea noastră, la fel cum am jucat în primele două tururi din play-off. Avem avantajul terenului propriu, avem sala noastră, avem fanii noștri, pe care îi așteptăm la meci. Tot lotul este valid, staff-ul tehnic are datoria de a-i reabilita și de a-i pune în forma fizică optimă pentru joc”, a mărturisit oficialul ardelean. 

Meciul 3 al seriei dintre BC Mureș Târgu Mureș și CSU Asesoft Ploiești se dispută duminică, 24 mai, în Sala Sporturilor din Târgu Mureș, cu începere de la ora 19:00. Confruntarea va putea fi urmărită în direct pe DigiSport 2. 

3 comentarii la aceasta stire:
  • FC Argeș Pitești Gabitzu01 :

    Papagal
    Mda, niciodata nu vom avea presedinti de club civilizati in Romania. Intotdeauna vor da vina pe arbitri, pe jucatori, pe vremea de afara, pe vecinii de la bloc ...

    cu 8 ani în urmă (24.05.2015) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș mariuscalin :

    Adamovic
    Poate ca a jucat bine Grigoras, dar lipsa lui Adamovic din primul meci bate in materie de penibilitate orice. Practic am inceput de la 0-1, gata obositi. Am face bine daca ne-am uita prima data la noi.

    cu 8 ani în urmă (24.05.2015) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe cronicaru :

    nu e chiar asa...
    lipsa lui adamovic este problema clubului si arata cat de profesionisti sunteti... domnule lungu nu sunteti in postura sa dati lectii de moralitate.....pana la urma asesoft a fost mai buna in cele doua meciuri...e atat de greu sa recunoasteti ??? mult succes in meciul care va astepata si cel mai bun sa castige !!!

    cu 8 ani în urmă (24.05.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!