Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristi Mâinea: „Trebuie să luptăm până în ultima secundă, chiar dacă rezultatul va fi mai puțin bun”

Eduard Popa

Eduard Popa
28.10.2017

cristi mainea dinamo

Dinamo București a pornit în acest sezon cu o echipă foarte tânără, formată exclusive din baschetbaliști români, majoritatea tineri, în jurul vârstei de 20 de ani. În ciuda faptului că au pierdut toate meciurile din Liga Națională, jucătorii lui Dinamo au primit adesea laude și mesaje de susținere din partea adversarilor.

Unul dintre cei mai folosiți jucători de către antrenorul Eugen Ilie este conducătorul de joc Cristi Mâinea. Sosit de la Colegiul Național Aurel Vlaicu, Mâinea se bucură de primele meciuri în Liga Națională, alături de fratele său Dani și de Radu Avramescu, toți trei fiind parte a echipei care a fost la un pas de promovare în LNBM sezonul precedent. Cristi a răspuns la un scurt interviu pentru Total Baschet, înainte de partida cu BC SCM Timișoara.

1. Povestește-mi un pic despre sezonul vostru de până acum. Cum e aerul în Liga Națională?

Sezonul până acum a fost și va fi în continuare unul foarte greu. Am început sezonul cu echipe de top de la care avem numai de învățat și unde trebuie să luptăm până în ultima secundă, chiar dacă rezultatul va fi unul bun sau mai puțin bun. Să joci in Liga Națională este un vis care, din fericire, a devenit realitate pentru mine și colegii mei.

2. Ești unul dintre băieții lui Eugen Ilie care a primit cele mai multe minute. Ce părere ai de prestațiile tale de până acum?

Sunt foarte mulțumit de faptul că antrenorul meu îmi oferă multă încredere și minute de joc. Încerc să fac tot ce pot pentru a-mi ajuta echipa, atât în atac cât și în apărare, să lupt alături de ei până la sfarșit.

3. Ești din nou în echipă cu fratele tău, Dani. Cum e să trăiți această experiență împreună?

Mă simt minunat că îl am lângă mine pe Dani, de mici ne-am dorit să jucăm împreună în Divizia A. Suntem foarte fericiți că ni s-a oferit această oportunitate unică de care sunt sigur că vom profita la maxim!

4. Ce opinie ai despre următorul meci contra Timișoarei?

Meciul cu Timișoara va fi unul greu în care vom lupta pentru fiecare minge. Cu siguranță eu și colegii mei vom da tot cei mai bun în acest meci. Vom avea un match-up cu adversari exeperimentați și cu care de abia așteptăm să jucăm.

5. Ce speranțe ai de la acest prim sezon în LNBM? 

Pe de o parte, îmi doresc să dau 100% în timpul în care sunt pe teren pentru a simți cum este să joci în Liga Națională și pentru a căpăta cât mai multă experiența. Iar, pe de altă parte, vreau să ne îndeplinim obiectivul, adică salvarea de la retrogradare. Lucru pe care îl pot realiya, alături de toți coechipierii mei.

În 19:05 minute pe meci, Cristian Mâinea a adunat medii de 5,7 puncte, 1,7 pase decisive, 1,7 recuperări și 1,7 intercepții pe întâlnire.

Meciul dintre Dinamo și BC SCM Timișoara se joacă astăzi, de la ora 17:00, la Sala Dinamo din Capitală. 

*foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!