Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: „Meciul a avut 2 reprize practic. Cu diferența asta de recuperări n-ai cum să câștigi un meci niciodată”

Andreea Vlase, Bogdan Isailă

Andreea Vlase, Bogdan Isailă
27.05.2019

Cristian Achim: „Meciul a avut 2 reprize practic. Cu diferența asta de recuperări n-ai cum să câștigi un meci niciodată”

CSM CSU Oradea a câștigat cu 89-87 meciul care a deschis finala Ligii Naționale de Baschet Masculin din acest an. La Sibiu a fost un joc în care cele două echipe și-au împărțit perioadele mai bune, iar orădenii au revenit la conducere grație unui sfert trei câștigat cu un parțial de 30-14. Antrenorul campioanei, Cristian Achim, a spus că meciul a fost demn de o finală, dar că a avut două reprize diferite.

„În primul rând a fost un meci demn de o finală. Sigur, cu greșeli generate de presiunea momentului pentru ambele echipe. De asemenea, a fost un meci jucat într-o sală absolut fantastică, întotdeauna mă bucur să fiu aici chiar dacă sunt adversar.

Meciul a avut 2 reprize practic, în sensul în care Sibiul ne-a dominat în prima categoric la toate aspectele și în special pe partea fizică. În repriza a doua, în schimb, am reușit noi să controlăm meciul fizic și nu am mai dat voie acelor recuperări ofensive mult prea multe din prima repriză să se transforme în coșuri ușoare, chiar dacă au fost și în a doua repriză. De asemenea, ne-am îmbunătățit un pic aruncările de la trei puncte în repriza a doua”, a declarat Cristian Achim după meci.

Acesta vrea ca echipa sa să își mențină concentrarea, nu cum s-a întâmplat în meciul doi de la Cluj, din semifinală.

„Aș dori să-mi felicit jucătorii, dar deocamdată știți foarte bine, indiferent cine ar fi câștigat și asta n-o spun fiindcă am câștigat noi, finala nu este jucată, se termină în momentul în care o echipă face trei victorii. Vrem să rămânem și vom rămâne foarte concentrați. Sper să facem un meci bun și în meciul 2, să nu se întâmple ca la Cluj unde, din păcate pentru noi, nu am reușit să ne menținem concentrarea”, a mai spus Achim.

Orădenii au avut un procentaj foarte bun la șuturile din spatele semicercului (52%, 11 din 21 față de 34%, 9/26), dar au stat mult mai bine și de la linia de fault, cu 10 libere transformate din 13, față de 4 din 13.

„Ca să poți să bați Sibiul în această sală trebuie să ai ceva pentru că ei sunt extrem de energici, extrem de motivați tot timpul. Publicul îi motivează și atunci aceasta a fost arma noastră astăzi, mă bucur foarte tare că ne-au intrat aruncările de 3, dar ne-au intrat și liberele, spre deosebire de Sibiu care a avut un procentaj nu foarte bun la libere.

În primul rând că la vestiar ne-am adus aminte de ce am venit aici și ne-am adus aminte care au fost principiile pe care le-am stabilit înainte de joc, pe care nu le-am respectat absolut deloc. Simplu! În momentul în care noi facem ceea ce trebuie să facem în campionatul României, suntem greu de bătut. În momentul în care noi nu executăm planul de joc, din nou, parcă nu avem nicio șansă. Ne-am adus aminte ce trebuie să facem, am executat mult mai bine în ambele părți ale terenului și cam despre asta a fost vorba”, a adăugat Achim.

Acesta a vorbit și despre diferența mare de la recuperare, 40 de mingi prinse la panou în dreptul sibienilor și 24 pentru orădeni. 20-4 a fost scorul la recuperări ofensive, iar la puncte înscrise după acestea a fost 19-6.

„Groaznic! În mod cert nu putem supraviețui cu un astfel... dacă această statistică este corectă, noi n-o să putem să supraviețuim sub nici o formă. Asta o afirm cu toată tăria și o să o spun și în vestiar. Cu diferența asta de recuperări n-ai cum să câștigi un meci niciodată, în nicio ligă, simplu”.

Acesta a fost întrebat de semifinala de anul trecut cu sibienii, când CSM CSU Oradea a câștigat în deplasare primul meci și a încheiat acasă seria în meciul 4.

„Sigur se pot face asocieri, dar totuși finala are altă greutate, e un pic mai mare presiunea. Îmi doresc să fie la fel”, a concluzionat Cristian Achim.

Meciul doi al finalei din acest an se joacă miercuri, de la ora 19:00, tot la Sala Transilvania din Sibiu.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!