Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: „Nu este ușor să bați de 7 ori Piteștiul”

Eduard Popa, Mara Mihăilescu

Eduard Popa, Mara Mihăilescu
12.05.2018

cristian achim pitesti oradea

CSM CSU Oradea a trecut de BCM U Pitești în meciul 4, scor 74-67, și a câștigat seria de playoff împotriva argeșenilor cu scorul general de 3-1.

Antrenorul bihorenilor, Cristian Achim, unul dintre cei mai carismatici și talentați tehnicieni din LNBM, a vorbit la conferința de presă despre seria cu Piteștiul și a făcut mai multe glume cu cei prezenți la Sala Trivale:

„În primul rând a fost o serie foarte interesantă, începută cu o înfrângere pe teren propriu pe care nu ne-am dorit-o. A contat, sincer să vă spun şi schimbarea antrenorului pentru primul meci pentru că nu am ştiut exact care va fi abodarea lor. După meciul 2, totul s-a schimbat pentru că am avut ce să studiem şi astfel am avut o reacţie foarte buna în toate cele 3 meciuri care au urmat. Nu este uşor să baţi Piteştiul de 7 ori, cu doar o singură înfrângere. Şi vă mai spun un secret: după ultima noastră victorie aici, am fost foarte concentraţi pentru că ştiam că acele 4 victorii pot fi foarte periculoase pentru mintea noastră, în sensul că exista posibilitatea să nu avem o concentrare deosebită. Aşa cum a fost situaţia şi în acest al patrulea joc, pentru că pentru mine cea mai mare problemă a fost reconcentrarea jucătorilor. Ştiam că dacă menţinem un ritm alert şi cu o intensitate foarte bună, sincer, nu aveau cum să ne bată. Aşadar, marea dilemă a fost cum să ne menţinem la acelaşi nivel de concentrare sau măcar la un nivel apropiat de concentrare faţă de meciul anterior. Din păcate, tot nu am reuşit să avem acel nivel de concentrare dorit, însă, eu cred că apărearea noastră a făcut diferenţa, în sensul că, am primit din nou 67 de puncte, şi cred că în toate cele 4 jocuri, nu am primit mai mult de 70 de puncte. Din câte îmi amintesc, în meciul 3 am primit 70 de puncte, iar în celelalte, am primit mai puţine. Era evident că dacă reuşeam să păstrăm acelaşi nivel de intensitate şi apărare, nu aveau cum să ne bată. Aş vrea totuşi să vă spun că am ratat enorm de mult, la lovituri deschise, dacă băgam cel puţin jumătate din ele, diferenţa se făcea din primul meci, însă pentru noi este o victorie mare şi de asemenea, o calificare importantă. Este a nu ştiu câta calificare în semifinale. Doresc să felicit jucătorii, pentru că pe finalul meciului am reuşit să ne adunăm şi să fim un pic mai buni şi să avem acel ceva care să ne aducă victoria. Mai vreau să vă spun că noi am plecat din start cu un uşor handicap, în sensul în care ambii noştri fundaşi au avut 3 faulturi din primul sfert. Aceasta este o situaţie foarte dificilă, pe care am reuşit să o gestionăm foarte bine. Consider că în toată această serie, apărarea echipei noastre a făcut diferenţa. Aceasta este părerea mea. Şi fără a fi modeşti, pot să spun că alergăm mai bine decât cei de la Piteşti, suntem mai atletici decât ei şi încă o dată spun că am reuşit să ţinem intensitatea foarte, foarte sus şi asta a fost cheia victoriilor.

Achim a vorbit și despre seria următoare, în compania celor de la BCM U Pitești:

„În primul rând îmi doresc ca toţi jucătorii să fie sănătoşi, pentru că în acest sezon am avut tot felul de probleme. Chiar şi acum, Mandache mi-a spus că nu s-ar simţi bine, însă sper din tot sufletul că vom fi sănătoşi. Asta este prima mea dorinţă. Cu toate acestea, meciurile cu Sibiul vor arăta complet diferit faţă de cele cu Piteştiul, în sensul în care ei sunt cea mai atletică echipă din campionat, iar Piteștiul cea mai puțin atletică din primele 6, deci abordarea trebuie să fie neapărat complet diferită. Meciurile pe care le-am avut cu Piteştiul nu vor avea absolut nicio legătură cu ce va urma cu Sibiul. Sibiul este echipa care a terminat pe primul loc (n.r. Sibiu a pierdut primul loc în ultima etapă și a terminat pe 2), şi prin prisma locului ocupat, este echipa favorită din meciurile care urmează. Oricum am ar fi, acesta este adevărul. Însă eu imi doresc din tot sufletul ca noi să fim sănătoşi, iar după acea, avem speranţa.”

*foto: Andreea Vlase

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!