Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: „Seria se încheie în momentul în care una dintre echipe obține trei victorii”

David Istrate, Mara Mihăilescu

David Istrate, Mara Mihăilescu
09.05.2018

În cursul acestei zile, în sala Trivale a avut loc meciul 3 al seriei dintre CSM CSU Oradea și BCM U Pitești. În primele două partide, adversarele și-au împărțit victoriile, și astfel scorul era 1-1. Oaspeții au jucat foarte bine, în special pe partea ofensivă, și au dominat această confruntare, pe care au câștigat-o cu 83-70.

După încheierea jocului, Cristian Achim a oferit o scurtă declarație în care și-a comunicat impresiile legate de acest duel.

„Sunt foarte bucuros pentru că această victorie ne apropie la un singur pas de calificare. Consider că astăzi am fost mai buni și că am dominat meciul de la un capăt la celălalt. Au fost momente de cădere, însă e cumva firesc să se instaleze o stare de relaxare la plus 18-20 puncte pe tabela de marcaj. Așa cum știe toată lumea, părerea mea este că nimic nu s-a terminat aici. Seria se încheie în momentul în care una dintre echipe obține trei victorii. Acum este 2-1 pentru noi. Am spus același lucru la 0-1, am repetat la 1-1. O fac din nou acum.”, conform site-ului oficial al clubului bihorean

Rugat să comenteze arbitrajul din această seară, tehnicianul oaspeților s-a arătat mulțumit.

„Eu consider că arbitrajul a fost unul impecabil din punct de vedere al corectitudinii, chiar dacă s-au comis unele greșeli. Dorind să țină jocul în mână, au fluierat fiecare atingere, însă cu siguranță nu au influențat rezultatul final.”

În finalul interviului, Achim a vorbit despre posibilitatea ca echipa sa să închidă seria la Pitești.

„Eu îmi doresc acest lucru. Am însă o bogată experiență și am trecut prin atâtea situații încât imi este imposibil să spun ceva. Jucăm cu o echipă a Piteștiului pe care dacă adversarul o lasă să se exprime, eu cred că poate să bată pe absolut oricine. Piteștiul poate să pună în dificultate pe oricine. Cred și sper că dacă noi putem să ne exprimăm așa cum putem mai bine în următorul meci. Toată lumea vrea să câștige. Pentru asta jucăm și de asta suntem aici. Vreau să cred că apărarea noastră a făcut Piteștiul să arate mai modest. Asta cred eu, dar e posibil să greșesc. Nu am fost într-o situație confortabilă cu 1-1 la general, după un meci pierdut acasă. Așa că este un succes important pentru noi și firește îmi doresc să obține victoria în meciul de vineri.”

Meciul 4 dintre BCM U Pitești și CSM CSU Oradea se va juca vineri, 11 mai, de la ora 20:00, în direct la Digisport 4.

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea mailman :

    ce-i in mana nu-i minciuna!
    ...sau cu alte cunvinte: "seria se incheie atunci cand va fluiera Ciulin inceputul primului joc al nostru la Sibiu!"

    cu 5 ani în urmă (10.05.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!