Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cristian Achim: „Sunt mai multe lucruri care m-au nemulțumit în acest meci”

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
25.03.2017

CSM CSU Oradea a câștigat partida disputată pe teren propriu în compania lui BC SCM Timișoara, cu scorul de 82-72. Antrenorul campioanei, Cristian Achim, a vorbit despre cele întâmplate în acest joc în cadrul conferinței de presă organizată după această victorie:

„Am jucat la distanță de 48 ore față de precedentul meci, în care am întâlnit cea mai bună echipă a campionatului, iar consumul fizic și mental a fost uriaș. Evident a fost conștienți că avem nevoie de victorie orice s-ar întâmpla, indiferent de condiții. Victoria este singurul lucru care ne-a interesant. Desigur, dublată de dorința de a evita accidentările. Mă bucur că am bifat ambele obiective. De acum urmează pregătirile pentru următorul meci, cu Steaua, în deplasare.

Sunt mai multe lucruri care m-au nemulțumit în acest meci, dar nu pot să fiu prea aspru în apreciere deoarece vreau să repet faptul că a fost un meci jucat în condiții speciale, la distanță de 48 ore de precedentul. Mai ales că adversarul a beneficiat de o zi în plus de recuperare. Chiar dacă am nemulțumiri, trebuie să remarc că am apăsat pe accelerator atunci când a trebuit. Am realizat un parțial de 14-0 în repriza a 2-a, cu care ne-am desprins decisiv.

Felicit Timișoara pentru jocul făcut. Unul foarte bun, mai ales în condițiile absențelor din această echipă.”

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!