Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Dan Calancea: „Nu am ce să le reproșez fetelor”

Silviu Isailă

Silviu Isailă
13.04.2017

Olimpia CSU Brașov a cedat în fața celor de la ACS Sepsi SIC, scor 77-80, într-o partidă ce a contat pentru semifinalele Ligii Naționale. Tehnicianul gazdelor, Dan Calancea a vorbit despre această confruntare.

„În primul rând vreau să felicit echipa din Sf. Gheorghe pentru această calificare, care este una meritată și așteptată, consider eu. Felicit şi galeria lor, care a împins efectiv echipa de la spate. A fost un joc extraordinar de bun făcut de echipa noastră, am controlat jocul până în ultimul minut din punct de vedere tactic. Din păcate, imediat după time-out am oferit prea uşor mingea adversarelor şi le-am dat posibilitatea să treacă în avantaj. În orice partidă apar şi erori, e inevitabil, dar era important să nu greşim mingi uşoare. Probabil că dacă reuşeam să înscriem la acea fază am fi câştigat. Nu am ce să le reproşez fetelor, au aplicat ceea ce am pregătit şi au luptat pe toată durata partidei”.

*Foto: Szigyártó Szabolcs (Crow Security)

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Tihi :

    SEPSI SIC CAMPIOANA
    NOTA ZECE PENTRU FAIR PLAY DOMNULUI CALANCEA!! NOTA 11 ECHIPEI SEPSI SIC SI ANTRENORULUI ZORAN MIKES!!! SUCCES IN FINALA!!

    cu 7 ani în urmă (13.04.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!