Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu: „Cred că am fi meritat în aceeași măsură și noi, și Piteștiul victoria”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
03.11.2017

CSU Sibiu a fost aproape de o nouă victorie în campionat, dar a cedat chiar pe finalul partidei. Deși se aflau la conducere cu 10 secunde înainte de fluierul de final, sibienii au cedat meciul cu BCM U FC Argeș Pitești, argeșenii reușind să treacă la conducere după două libere marcate de Andriy Agafonov. 

Antrenorul sibienilor, Dan Fleșeriu, a comentat evoluția echipei sale, spunând că ambele formații ar fi meritat să câștige. Cu toate acestea, s-a arătat dezamăgit de faptul că echipa sa a primit 31 de puncte în sfertul 4. 

„Noi suntem obișnuiți cu astfel de meciuri. Am câștigat și cu Clujul și cu Oradea asemenea meciuri. Îmi pare rău că astăzi am primit 31 de puncte în sfertul 4 și asta este inacceptabil. Cred că acolo am pierdut meciul. Ne-am crezut învingători atunci când aveam 6 puncte și Piteștiul a reușit să facă un run de 9-0, noi nu am răspuns, sunt probleme pe care trebuie să le îndreptăm. Piteștiul are o echipă seminațională, făcută în acest an cu români, cu străini foarte buni și are toate șansele să ajungă sus de tot. Sper să ne întâlnim cât de sus posibil”, a declarant Dan Fleșeriu.

Tehnicianul sibian a vorbit și despre lotul formației sale, care s-a destabilizat odată cu accidentarea suferită de Kevin Capers și suspendarea lui Monyea Pratt.

„Încercăm să trecem peste lipsa lui Capers și am reușit niște meciuri destul de bune și fără el, dar îmi lipsesc 20 de puncte. Obiectivul nostru este să reușim să facem un pas mai mult decât am reușit să facem sezonul trecut. E foarte greu în condițiile actuale, cu accidentarea lui Capers și cu un jucător mai puțin. Vom vedea dacă vom reuși să aducem pe cineva care să ne ajute să obținem acest lucru. Campionatul este destul de dificil, Piteștiul s-a întărit, Craiova s-a întărit, cred că primul lucru pe care trebuie să se concentreze toate echipele acestea care aveau 3-1 înainte de etapa asta și acum au 3-2 sau 4-1 este să intre în primii 6 și apoi vom vedea cine are psihic mai puternic și stabilitate financiară mai bună. În ultimul sfert ne-am relaxat în apărare, cred că ăsta e cuvântul cel mai potrivit. La +6 puncte, după time-out, lucrurile au mers foarte bine pentru ei, foarte, foarte prost pentru noi. De acolo a fost foarte greu să ne revenim. Dacă ultima urcare ar fi fost pe finalul atacului, poate ar fi fost diferit. Șansa am avut-o clar să câștigăm. Cred că am fi meritat în aceeași măsură și noi și Piteștiul victoria, pentru că a fost un meci plăcut și sper să avem parte numai de asemenea meciuri”, a mai declarat Dan Fleșeriu la finalul partidei.

Pentru CSU Sibiu urmează o nouă partidă pe teren propriu. Galben-albaștrii joacă vineri, 10 noiembrie, cu BC Timba Timișoara, de la ora 19.

 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!