Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Fleșeriu, despre clasarea pe locul trei: „Cel mai greu lucru care ne așteaptă este să ne menținem acolo”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
03.03.2017

CSU Sibiu debutează în această seară în faza a doua a sezonului regulat. Sibienii repornesc la drum de pe podiumul Ligii Naționale de Baschet Masculin, ocupând locul al treilea la finele primei părți a campionatului, și speră să înceapă faza secundă cu o victorie contra celor de la Timișoara.

Înaintea partidei cu BC SCM Timișoara, care se joacă de la ora 18, în Sala Transilvania, antrenorul lui CSU Sibiu, Dan Fleșeriu, a oferit un interviu pentru Total Baschet, în care a vorbit despre parcursul echipei sale în acest sezon, dar și despre cheia obținerii locului trei.  

Aflați în interviul de mai jos și ce spune antrenorul lui CSU Sibiu despre noul transfer al CSU Sibiu, dar și cine sunt cei doi jucători cărora le va acorda mai multă încredere în meciurile din faza a doua a campionatului.

Suntem înaintea debutului fazei a doua. Mulțumiți de ceea ce ați realizat până acum?

Da, ca poziție în clasament, locul trei după faza întâi, după 20 de meciuri ne încântă foarte mult. Nu știu câți dintre cei care vorbeau de noi la începutul campionatului, indiferent că ne susțineau sau nu, se așteptau să fim atât de sus. Am profitat, e adevărat, și de faptul că Oradea și Târgu-Mureș au jucat în cupele europene. Nu numai noi am profitat, și alții au făcut-o, dar și datorită acestui fapt suntem așa de sus acum. Cel mai greu lucru care ne așteaptă este să ne menținem acolo! Dar băieții sunt conștienți că toate meciurile pe care le-am câștigat au fost în urma unei munci extrem de grele și nu cred că sunt dispuși să cedeze ușor în următoarele zece meciuri.

Ați avut în prima fază cea mai bună apărare din Liga Națională. Credeți că a fost cheia pentru a ajunge atât de sus în clasament chiar dacă ați avut o rotație mai scurtă față de celelalte echipe clasate pe primele locuri?

Cea mai bună apărare adică am primit cele mai puține puncte, nu neapărat ca strategie de joc. Din fericire, am reușit să limităm celelalte echipe la un număr mai mic de puncte marcate. E un lucru nou pentru Sibiu în ultimii ani, chiar și pentru noi (nr. de când e antrenor la CSU) față de anul trecut, când ne bazam foarte mult pe atac. Am spus de la începutul sezonului că ne-am schimbat fața echipei și vom fi puțin altfel. Nu la fel de spectaculoși, apărarea nu e spectaculoasă pentru suporteri, dar cred că acesta este principalul motiv pentru care suntem pe locul trei – eficiența în apărare – și sper să putem să continuăm așa chiar dacă rotația e scurtă și unii dintre jucători nu mai sunt la prima tinerețe.

Apropo de lucruri noi, sezonul acesta ați reușit câteva performanțe: ați bătut campioana României CSM Oradea, i-ați învins pe cei de la Mureș acasă la ei. Cum au venit victoriile?

Foarte bine! În meciul cu Oradea a fost întoarcerea de scor de la minus 20 de puncte. Poate că a fost și bine, și rău, pentru că după victoria respectivă am avut niște înfrângeri usturătoare, printre care cea cu Dinamo. Au fost victorii dulci, dar nu înseamnă că se termină campionatul cu o astfel de victorie. Aș vrea să vină și o victorie cu Clujul, aș vrea să vină și cel puțin o victorie cu Steaua, ca să nu mai terminăm sezonul acesta, așa cum am terminat anul trecut, cu vreo echipă neînvinsă. 

Ce jucători v-au mulțumit sezonul acesta și care nu? Am observat că Vlad Tincu a dispărut de pe bancă…

Nu pot să zic cine m-a mulțumit și cine nu m-a mulțumit. Cei care au jucat mai multe minute evident că s-au antrenat mai bine și au meritat minutele respective, sunt cel puțin doi jucători care în faza asta a doua vor juca mai multe minute decât până acum: Radu Paliciuc și Mirel Dragoste. Se antrenează extraordinar de bine și până acum eu i-am băgat mai puțin decât cred că meritau. În ceea ce-l privește pe Vlad, a avut o perioadă de pedeapsă, în care s-a antrenat și a jucat numai în Liga I, a revenit de o săptămână la antrenamente și așteptăm o schimbare de atitudine și poate că va prinde și el mai multe minute.

Ați avut de curând și Final Eight-ul Cupei României la Sibiu. Ce a însemnat pentru CSU Sibiu organizarea acestui eveniment?

Am zis și înainte de Cupă că Federația a ales această locație ca o răsplată pentru atmosfera care este în Sala Transilvania, pentru suporteri, și, oarecum, a fost asigurată că vor fi suporteri chiar dacă Sibiul nu participă la ultimele meciuri. Și așa a și fost, cu excepția zilei a doua a competiției, în care Sibiul n-ar fi fost, sala a fost aproape plină în fiecare zi. Pentru noi a fost un success.

După Cupa României a urmat pauza dintre cele două faze, iar în ultima zi de transferuri ați anunțat aducerea lui Will Saunders. Credeți că poate ajuta echipa pentru a-și îndeplini obiectivul?

Will Saunders s-a pregătit cu noi imediat după Cupa României, știam că va veni înainte de desfășurarea Final Eight-ului pentru a ne ajuta la antrenamente și trebuia să decidem dacă este suficient de bun să poată să rămână cu noi, să ne ajute în următoarele cinci săptămâni când vom avea 10 meciuri, plus play-off-ul, când sper că vom juca cât mai multe meciuri. Este un jucător pe pozițiile 3-4, am căutat un jucător cu profilul lui, în caz că se accidentează unul dintre pivoți să putem să înlocuim acolo, în caz că se accidentează vreunul dintre conducători să putem înlocui acolo. Sper să ne ajute, dacă va avea ocazia să joace. Deocamdată, este aici doar ca siguranță în caz că cineva se accidentează.

De ce nu ați încercat să găsiți un jucător care să poată să joace constant și să aducă un plus de valoare echipei?

Puteam să luăm doar un român ca să joace constant. Am încercat să aducem români, ne-am orientat spre echipe ca Târgu-Mureș, Craiova sau Dinamo, echipe din grupa a doua valorică. Am vrut să înregimentăm unul dintre românii lor de bază, din păcate nu am reușit, singurul român care a făcut o mutare până la urmă a fost Fraseniuc, care s-a dus la Steaua, alegând varianta financiară mai bună pentru el. El a fost unul dintre jucătorii pe care i-am căutat și noi, dar n-a fost singurul, au fost vreo șapte jucători cu care am fost în discuții. Ideea este că Horațiu Floca și Laurențiu Buduleci au făcut tot posibilul să mai aducă un jucător, nu doar din motive financiare n-au reușit, pentru că au fost oferte, poate nu destul de substanțiale încât să plece de la echipele lor, dar oferte s-au făcut. Iar unul dintre principiile mele de bază de când antrenez a fost ca, niciodată, clubul la care sunt, să nu propună mai mult decât este sută la sută convins că poate să și asigure, să nu rămânem cu datorii și să plătim întotdeauna salariile la timp.

Începeți faza a doua la fel cum ați încheiat-o pe prima, cu un meci contra celor de la Timișoara. Cum ați pregătit meciul?

Să sperăm că începem la fel, cu un meci câștigat împotriva celor de la Timișoara. Am avut foarte mult timp de pregătit, dar asta nu înseamnă că l-am pregătit mai bine, pentru că, uneori, când faci același lucru la antrenamente, jucătorii cred că îl știu atât de bine încât nu îl mai pun în aplicare. Nu știu dacă cei de la Timișoara au reușit să facă vreun meci amical în perioada asta, noi am încercat să facem, am contactat două dintre cele mai bune echipe din Liga 1, dar nu s-a realizat nimic până la urmă. Vom vedea, va fi un meci foarte greu, am câștigat la o diferență de un punct și oricând poate să fie rezultatul invers.

Jucătorii sunt apți de joc? Aveți accidentări în lot?

Avem accidentări, au apărut în ultima săptămână, dar să sperăm că până la ora meciului vom juca cu cei mai buni.

Care este obiectivul pentru faza a doua?

Dacă obiectivul inițial, la începutul campionatului, era locul șase și calificarea în Final Eight, primit de multă lume cu un zâmbet de neîncredere, acum dacă spun că ar fi locul patru și înainte de play-off, cu siguranța de a juca mai multe meciuri acasă, s-ar putea ca lumea să zâmbească din nou. Ideea principală ar fi să reușim să ne menținem poziția pe care o avem, sau dacă va fi să coborâm, nu mai mult de un loc.

O ultimă întrebare, legată de Florin, liderul galeriei, care a fost suspendat timp de un an. Cum comentați situația?

Este o pierdere echivalentă cu pierderea unuia dintre jucătorii pe care îi avem. Punea atât de mult suflet și o face în continuare, dar, din păcate, nu va mai putea să conducă galeria și sunt extrem de îngrijorat dacă cineva va reuși să îl suplinească pe perioada în care este suspendat. Am povestit cu el, sper să treacă cât mai repede suspendarea pentru el. Îl așteptăm la antrenamente,  atunci are voie, și sunt convins că ne poate ajuta și așa.

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

7 comentarii la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ahile89 - :

    Florin?
    Oare de ce este suspendat?

    cu 7 ani în urmă (03.03.2017) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca ARK :

    ,
    ”În data de 16.02.2017, în urma desfăşurării meciului de baschet dintre BC Steaua Bucureşti şi BC Cluj-Napoca, dispozitivul de jandarmi a fost solicitat de către firma de pază care asigură mãsurile de ordine şi siguranţã în interiorul arenelor sportive, deoarece un grup de șase tineri cu vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani a provocat scandal în interiorul arenei sportive. În urma vizionării probelor video puse la dispoziţie de către organizatori, au fost identificate toate persoanele implicate, acestea fiind sancţionate în conformitate cu prevederile legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu amenzi cuprinse între 150 si 500 lei precum şi sancţiunea contravenţionalã complementară de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au sãvârşit fapta pe o perioadã de un an.” se arată în comunicatul de presă emis de Jandarmeria Sibiu.
    Întrebat fiind de cele întâmplate, liderul galeriei sibiene nu a dorit să comenteze.

    cu 7 ani în urmă (03.03.2017) Raspunde
  • BC CSU Sibiu DonJuan :

    Strategie !
    Un jucator care stie ca este acolo sa intre doar cand se accidenteaza un coechipier va pierde din motivatie in 3 saptamani. Este total eronat.
    Deci este clar ca acest jucaror nu se ridica la nivelul titularilor. Nu poti sa aduci un jucator doar de dragul de a risipi niste bani.
    Un lucru bun ca sa incercat aducerea unor romani , ceea ce noi nu am stiut insa in ultima saptamana sa te pricopsesti cu un jucator adus in probe suna a amatorism.
    Sa mai spui si ca nu a fost vorba de bani deja ma baga puternic in ceata. Daca nu a fost vorba de bani de ce nu am adus un jucator care sa ne aduca si un sange proaspat in plus, sa ajute echipa cu adevarat. Sunt satul de patrunjel...
    E prima oara cand sunt dezamagit de declaratiile antrenorului.
    Daca ar fii sa aleg : prefer liderul galeriei in tribuna si pe asta nou acasa.
    HAI CSU !!!

    cu 7 ani în urmă (03.03.2017)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      am obosit...
      ...asa ca iti raspund doar la ultima parte. Liderul galeriei era astazi in tribuna daca il ducea mintea putin mai mult si nu facea tampenia respectiva.

      cu 7 ani în urmă (03.03.2017)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu DonJuan :

    Cluj
    Voi astia de la cluj sunteti foarte preocupati de suspendare ???

    cu 7 ani în urmă (03.03.2017)
    • BC CSU Sibiu danb61:

      DonJuan
      Dupa cate vad,in ultimul timp treci printr-o pasa mai proasta,tuturor ni se mai intampla,...sa avem incredere in Dan,sa ne bucuram de urmatoarele meciuri,sa fim mandri de realizarile de pana acum,sa incurajam echipa si sa speram intr-un an cum de mult nu am mai avut!!HAiCSU!!

      cu 7 ani în urmă (03.03.2017)
    • U BT Cluj-Napoca KBSC2430:

      Cluj
      Pai e un site de comentarii si răspunde cine stie răspunsul. Plus ca ne atinge în mod direct deoarece liderul galeriei voastre l-a atacat pe unul din liderii galeriei noastre cand mergea la baie. Deci da ne priveste

      cu 7 ani în urmă (03.03.2017)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!