Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Daniel Pătru: ,,Intrăm pe teren mai concentraţi şi agresivi”

Adela Ganea

Adela Ganea
27.03.2014

BC Timba Timişoara va da piept cu CSU Ploiești, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 25, care se va disputa vineri, 28 martie, începând cu ora 17:00. Daniel Pătru, baschetbalistul Timbei şi-a împărtăşit nemulţumirea faţă de starea echipei sale, însă înfrângerile din trecut îi fac mai determinaţi şi mai siguri pe timişoreni.

,,De la următorul meci mă aştept să ne mobilizăm şi să intrăm pe teren mai concentraţi şi agresivi atât în apărare cât şi în atac. Ultimul meci a fost unul slab pentru noi. Dorim să demonstrăm mai mult de data asta. Echipa din Ploieşti nu are nevoie de nicio prezentare, ei de ani buni domină Liga Națională şi are în componenţa lotului jucători valoroşi. Atmosfera este una pozitivă, în ciuda tuturor problemelor. Încercăm să ne motivăm reciproc. Aşteptăm aceste ultime trei meciuri pentru că ne apropiem de finalul unui sezon dificil şi am dori să terminăm onorabil faţă de publicul timişorean. Prin această cale aş dori să le mulţumesc pentru susţinere şi încurajare”, a mărtursit extrema celor de la Timba pentru TotalBaschet.

Înaintea acestui duel, Timba și CSU Ploiești se regăsesc la polurile opuse ale clasamentului. „Urșii” din Banat sunt pe poziția a 12-a cu un bilanț de 20 de înfrângeri și doar 3 victorii, în timp ce prahovenii ocupă fotoliul de lider cu 19 meciuri câștigate și 5 pierdute. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!