Stiri

Darjus Lavrinovic s-a înțeles cu Reggio Emilia

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
31.07.2014

Reggio Emilia a anunțat oficial transferul lui Darjus Lavrinovic. Pivotul lituanian în vârstă de 34 de ani a jucat în sezonul trecut pentru Budivelnyk Kiev. În perioada petrecută în Ucraina, Lavrinovic a câștigat titlul național cu Budivelnik și a fost desemnat MVP-ul ligii.

Tot alături de formația ucraineană, Darjus Lavrinovic a evoluat în sezonul trecut în Euroligă. Jucătorul de 2.12 metri a avut medii pe meci în cea mai importantă competiție europeană intercluburi de 15.1 puncte, 5.4 recuperări, 1.8 pase decisive, 1.0 intercepții și 1.4 capace în 30.0 minute.

În CV-ul său, Darjus Lavrinovic are echipe importante precum Zalgiris Kaunas, Unics Kazan, Dynamo Moscova, Real Madrid, Fenerbahce și CSKA Moscova. Lituanianul este multiplu campion în țara sa, câștigător al Ligii Baltice dar și a Ligii VTB.

Reggio Emilia va evolua în sezonul care urmează în EuroCup. Formația italiană nu face parte din aceiași conferință cu CSU Asesoft Ploieşti și nu poate întâlni campioana României în prima fază a grupelor din EuroCup.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!