Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Derby-ul Capitalei se joacă astăzi

Eduard Popa

Eduard Popa
01.02.2017

steaua-dinamo

Steaua are ocazia să se redreseze după înfrângerile din ultimele etape, în întâlnirea cu marea rivală, Dinamo. Întâlnirea va avea loc astăzi, în Sala Regimentului de Gardă "Mihai Viteazul".

Steaua vine după o perioadă foarte dificilă. Elevii lui Claudiu Fometescu au pierdut trei din ultimele patru meciuri. În ultima etapă au încasat o înfrângere destul de drastică în deplasare, în compania celor de la U BT Cluj-Napoca, scor 85-68. În acest moment steliştii se află pe locul doi în clasamentul LNBM, cu 12 victorii şi 4 înfrângeri.

De partea cealaltă, Dinamo Bucureşti a reuşit să câştige la limită duelul cu Universitatea Craiova, scor 88-86. Slobodan Dundjerski a fost cel mai bun om al "terrierilor", cu 19 puncte, 11 pase decisive şi 6 recuperări. După acest meci Dinamo a ajuns la 4 victorii şi 12 înfrângeri, dar în continuare se află doar pe locul 10 în clasamentul LNBM.

În precedenta întâlnire dintre cele două echipe Steaua a învins Dinamo în deplasare, scor 96-73. Cam Long a înscris 25 de puncte pentru stelişti, în timp ce David Dudzinski a reuşit 23 de puncte şi 7 recuperări. De partea cealaltă Marko Sutalo a reuşit 24 de puncte, iar Slobodan Dundjerski 14 puncte şi 7 pase decisive.

Duelul dintre Steaua şi Dinamo se va juca astăzi, 1 februarie, de la ora 20:30, în Sala Regimentului de Gardă "Mihai Viteazul".

*foto: sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!