Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dinamo Știința București se impune în fața celor de la CSM Phoenix Galați

Mara Mihăilescu

Mara Mihăilescu
24.03.2019

dinamo

Dinamo Știința București obține victoria pe teren propriu, în compania celor de la CSM Phoenix Galați, după o partidă dominată aproape în totalitate, scor final 84-75.

Partida a debutat cu un run de 7 puncte al dinamovistilor, urmând ca după 2 minute de joc Marko Perovic să pună pe tabelă primele puncte ale gălățenilor. Nebojsa Dukity a înscris și el de la mare distanță, însă Marcu Badiu a răspuns imediat cu aceeași reușită, scor 12-5. Jocul a continuat în favoarea gazdelor, cu Ousmane Barro în prim-plan, autorul a două coșuri consecutive, iar Vladimir Dordevic și Vlad Corpodean au dus deficitul la doar 7 puncte, fiind ultimii marcatori ai primelor 10 minute, scor 24-17.

Începutul sfertului secund a constat într-un run de 8 puncte al elevilor lui Tudor Costescu, cu două aruncări din afara semicercului înscrise de Mo Deloach și Justin Baker. După un timp de odihnă solicitat de Dragan Radovic, Radu Voinescu a reușit și el o triplă, însă aceeași reușită a lui Antonio Nasturescu a refăcut avantajul de 15 puncte, scor 35-20.

A venit rândul oaspeților să reușească un run de 8 puncte, printr-un joc colectiv foarte bun, moment în care aceștia s-au apropiat la doar 9 puncte și păreau să fie aproape de o revenire, însă Willie Kemp și Justin Baker au fost din nou decisivi din afara semicercului, scor 43-28. Meciul a continuat într-o manieră echilibrată, iar George Vlad a stabilit diferența la pauză, după un coș de 3 puncte, scor 45-35.

La revenirea de la vestiare, Ousmane Barro și Justin Baker au dominat în totalitate partida pentru Dinamo Știința București, fiind singurii marcatori timp de 6 minute, cu încă două aruncări de la mare distanță ale lui Baker. De partea cealaltă, Vlad Corpodean și Mark Dorris Jr. au oferit spectatorilor câteva faze ofensive reușite, scor 58-46.Willie Kemp a stabilit deficitul gălățenilor înaintea ultimelor 10 minute, după un driving layup, scor 64-52.

Nebojsa Dukity a dat startul unei reveniri spectaculoase a oaspeților în primele momente ale secvenței finale, când aceștia au bifat un run de 10 puncte, scor 64-62. Mo Deloach, unul din cei mai importanți oameni ai dinamovistilor, a luat jocul pe cont propriu și a readus liniștea pentru gazde, după 8 puncte consecutive, cu două aruncări din afara semicercului.

CSM Phoenix Galați nu a renunțat nici de această dată, iar Vlad Corpodean, ajutat de Phillip Miller și Mark Dorris Jr. a dus avantajul dinamovistilor la cota minimă cu 2 minute rămase din timpul regulamentar de joc, scor 74-73.

Modestas Kumpys a marcat prima sa triplă în această partidă, iar finalul meciului a fost unul dominat în totalitate de dinamoviști. Cu 1 minut și jumătate rămas din timpul de joc, CSM Phoenix Galați și-a încheiat prestația ofensivă, iar de partea cealalată, Marcu Badiu, Justin Baker și Modestas Kumpys au punctate de la linia aruncarilor libere, scor final 84-75.

De la CS Dinamo Știința Bucureşti s-au remarcat: Justin Baker cu 23 puncte (4x3), 8 recuperări și o pasă decisivă, Michael Deloach cu 18 puncte (5x3), 8 recuperări și 8 pase decisive și Ousmane Barro cu 16 puncte, 11 recuperări și o pasă decisivă.

De partea cealaltă s-au remarcat Mark James Dorris Jr cu 17 puncte (1x3), 7 recuperări și 4 pase decisive, Vlad Corpodean cu 13 puncte (1x3), 4 recuperări și o pasă decisivă și Nebojsa Dukity cu 11 puncte (3x3) și o recuperare.

Astfel, CS Dinamo Știința București ajunge la un bilanț de 7 victorii și o înfrângere în Grupa Galbenă, cu un total de 15 puncte.

 

 

*SURSA FOTO: facebook Dinamo Știința

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!