Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dinamo București schimbă staff-ul tehnic. Noutăți și la nivelul lotului de jucători pentru sezonul 2016/2017

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
13.07.2016

Dinamo București a ales să schimbe banca tehnică pentru sezonul competițional 2016/2017. „Alb-roșii” nu au mai continuat pe mâna lui Aco Todorov, cel care i-a ghidat spre play-off la primul sezonul după revenirea în prima ligă. Milija Bogicevic va fi noul antrenor principal al „câinilor” și va fi ajutat de Miljan Marjanovic, fost jucător la Dinamo.

În vârstă de 42 de ani, Milija Bogicevic este un antrenor sloven care a activat ultima dată în Polonia. Ultima dată, slovenul a antrenat-o pe Anwil Wloclawek, echipă cu care a ajuns până semifinalele cupei.

Miljan Marjanovic revine la Dinamo ca antrenor asistent. Ca jucător, el a mai evoluat în țara la noastră la West Petrom Arad, Elba Timișoara și Gaz Metan Mediaș.

Față de sezonul precedent, Dinamo continuă colaborarea cu câțiva jucători. Cel mai important nume este Marko Sutalo, la care se adaugă Iulian Orbeanu, Radu Vîrnă, Alexandru Bădulescu și Dumitru Potcoavă.

La capitolul noutăți, „câinii” i-au anunțat pe Sebastian Ionescu, Adrian Roșu și Kaylen Cameron.

Sebastian Ionescu este împrumutat de la CSM CSU Oradea, după ce în stagiunea precedentă a pus umărul la promovarea lui CSM Ploiești. Adrian Roșu vine de la marea rivală, Steaua, acolo unde nu a avut multe șanse de a impresiona în sezonul precedent.

Kaylen Cameron este un jucător american ce măsoară 2.08 metri, evoluează pe poziția 5 și este descris drept o forță a naturii. El vine direct din NCAA, acolo unde a jucat la New Mexico University, iar în ultimul sezon a avut medii de 5.0 puncte, 4.0 recuperări și 1.1 capace pe meci.

Dinamo a mai anunțat prin intermediul paginii oficiale de facebook că se află în tratative cu un jucător ce poate evolua pe pozițiile 2-3-4.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!