Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Două situații inedite în relația antrenor-jucător au fost înregistrate în etapa a 20-a din LNBM

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
07.02.2016

Etapa cu numărul 20 din cadrul Ligii Naționale de Baschet Masculin a adus în prim plan două situații inedite în ceea ce privește realția antrenor-jucător. Protagonistele acestor situații au fost Energia Târgu Jiu și BCM U Pitești.

La meciul dintre Energia Târgu Jiu și BC Timișoara, Lamont Mack și Hristu Șapera au oferit prima situație delicată. La pauza partidei, jucătorul american s-a contrat dur atât cu tehnicianul român cât și cu o parte din coechipierii săi, după cum notează sportingorj.ro. După acest incident, Hristu Șapera nu l-a mai folosit în partea secundă  pe Lamont Mack, și chiar mai mult, nu i-a mai permis acestuia să ocupe un loc pe banca de rezerve a Energiei. La pauza meciului cu BC Timișoara, Energia Târgu Jiu era condusă la 3 puncte, iar Lamont Mack totaliza 18 puncte în 16 minute jucate.

„Din punctul meu de vedere, ceea ce a făcut Lamont Mack este inadmisibil. Nu se poate face într-o echipă așa ceva, motiv pentru care nu poate să mai stea, în acest moment, pe banca echipei. Este un lucru absolut normal, peste tot în lume unde se joacă baschet adevărat o astfel de atitudine este de netolerat. Vă spun sincer, o asemenea atitudine este o trădare la adresa echipei. A avut o atitudine total nepotrivită, pe care a provocat-o știind foarte bine că este nevoie de el. Iată că nu este nevoie de el!” a explicat Hristu Șapera imediat după încheierea meciului cu BC Timișoara.

A doua situație demnă de consemnat din etapa cu numărul 20 a LNBM s-a desfășurat la Pitești. Aici nu se poate vorbi despre relația antrenor-jucator, ci despre relația antrenor-jucătorii. BCM U Pitești se află în avantaj cu 3 puncte în fața Stelei CSM, înaintea ultimei faze de joc. Andjelko Mandic le-a cerut elevilor săi la time-out să facă fault imediat după repunerea mingii, sarcină pe care elevii săi nu au respectat-o, iar Pani Barac i-a pedepsit, a marcat un coș de 3 puncte și a trimis meciul în prelungiri. Ulterior, BCM U Pitești avea să piardă partida cu scorul de 84-77 după overtime. Într-o declarație pentru site-ul oficial al grupării din Trivale, Andjelko Mandic a vorbit despre această situație:

„Am avut victoria în mâinile noastre, dar din păcate, la atacul Stelei, în urma căruia s-a egalat situaţia de pe tabelă, nu s-a respectat indicaţia pe care eu le-am dat-o jucătorilor. Înţelegerea era una clară, aceea de a face fault imediat după ce mingea se repune. Se întâmplă pentru a doua oară într-un timp foarte scurt acelaşi lucru. Şi la meciul cu Oradea, la un moment dat, am cerut fault, dar nu s-a respectat această sarcină. Cred că şi eu am o parte din vină, sunt responsabil, dar aici este vorba despre indisciplină şi egoism din partea unor jucători.”

Cu siguranță după aceste întâmplări, cluburile nu vor sta cu mână în sân. În ceea ce îl privește pe Lamont Mack, este greu de crezut că acesta va mai evoluat în echipamentul Energiei Târgu Jiu. La Pitești, este vorba despre o altă situație și rămâne de văzut dacă viziunea despre joc a jucătorilor va putea fi corelată cu cea a antrenorului.

foto: Alin Peptan

8 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe klauss22 :

    Mack
    Sa plece Sapera !!!

    cu 8 ani în urmă (07.02.2016)
    • FC Argeș Pitești adu:

      daaaa
      Sa vina la pitesti!!!!!

      cu 8 ani în urmă (07.02.2016)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca romeovura :

    sau
    Sau la Cluj!!!!!!!!

    cu 8 ani în urmă (08.02.2016) Raspunde
  • BC Mureș Târgu Mureș piroskutya :

    nuuuuu!
    Sa vina la Mures.De astazi!!!!

    cu 8 ani în urmă (08.02.2016)
    • BC Mureș Târgu Mureș zoli4ever:

      Serios?
      Sincer crezi ca ar fi un antrenor mai bun echipei din Mures, decat Prakuraitis?

      cu 8 ani în urmă (08.02.2016)
    • U BT Cluj-Napoca Zorca:

      Prakuraitis
      Sapera e cu cateva clase peste Prakuraitis. Mureseanul nu stie numai sa tipe si sa-i faca prosti pe jucatori. N-am vazut niciodata sa ii felicte pentru ceva. Favoritii lui: Lazar, Fraseniuc, Polyak.

      cu 8 ani în urmă (08.02.2016)
    • BC Mureș Târgu Mureș piroskutya:

      Jurevicius
      Jurevicius e favoritul principal, apoi Polyák. De partea cealalta se afla Martinic si Gajovic, pe care ii cearta meru, chiar si cand gresesc ceilalti.

      cu 8 ani în urmă (08.02.2016)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      Sapera din nefericire pt el inca traieste foarte mult din ce juca CSM Bucuresti, ca de atunci cam trage curentu prin caietu de idei si calitatea jocului. Cat despre faptu ca Prakuraitis urla la un Lazar de exemplu, eu nu stiu ce ati vrea la cate magarii face pe teren. Adica se simte o diferente fantastica intre exprimarea echipei cu el si cea cu Barro, aproape inadmisibila pt ca totusi nu mai e un copil.

      cu 8 ani în urmă (09.02.2016)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!