Stiri Acvile

Dragan Bender: „Obiectivul nostru într-o astfel de competiţie nu poate fi decât câştigarea unei medalii”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
15.03.2017

Reprezentativa masculină a Croației este una dintre echipele care vor sosi în septembrie la Cluj-Napoca pentru partidele din Grupa C de la EuroBasket 2017. Croații cu o bogată istorie baschetbalistică în spate și un lot actual puternic și cu nume sonore, tind spre cucerirea unor medalii la turneul final din acest an. 

Într-o grupă cu Spania, Cehia, Muntenegru, Ungaria și România, noua speranță a baschetului croat, Dragan Bender, privește competiția din toamnă cu încredere și gânduri mărețe, acesta urmând să joace pentru prima dată la un campionat european de seniori. Născut în 1997, la cei 19 ani ai săi, Bender evoluează deja în NBA în echipamentul celor de la Phoenix Suns. 

„Participarea la EuroBasket este un obiectiv principal pentru mine, absolut. Am jucat în echipa naţională la nivel de juniori, luptându-mă an de an pentru o medalie, şi vreau să trăiesc din nou acea atmosferă aparte, de maximă competitivitate, pe care o simţi doar când ajungi în fazele superioare ale unei competiţii majore, când eşti aproape de medalii.

Obiectivul nostru într-o astfel de competiţie nu poate fi decât câştigarea unei medalii. Trebuie să fim bine pregătiţi, să câştigăm cât de multe meciuri putem şi să facem tot posibilul să ajungem în lupta directă pentru medalii. Croaţia este o mare naţiune baschetbalistică, are o bogată istorie baschetbalistică, câştigând numeroase medalii în trecut. Acele vremuri glorioase se vor întoarce cât de curând. Sunt sigur de asta.

Sunt de părere că avem o echipă foarte tânără. Rememorând anul trecut, pot spune că jucătorii, împreună cu antrenorul, au făcut o treabă foarte bună, au evoluat foarte bine. Au arătat tuturor că Croaţia poate juca la cel mai înalt nivel şi este o puternică echipă naţională. Cu aceşti jucători tineri venind din urmă, ne permitem o rotaţie mai mare, iar echipa primeşte un plus de energie pe teren. Şi Dario Saric (Philadelphia 76ers), şi Bojan Bogdanovic (Brooklyn Nets) au avut sezoane excelente. Ei vor fi liderii noştri la echipa naţională. Toţi jucătorii tineri, şi aici mă includ şi pe mine, îi vom urma şi vom face tot posibilul pe teren pentru a câştiga. Viitorul nostru sună bine, cred că toată lumea e implicată şi dornică să ajute echipa naţională. Vom fi o echipă foarte solidă în apărare, cu toţi jucătorii înalţi pe care îi avem în echipă. Abia aştept să joc alături de aceşti băieţi la echipa naţională”, a mărturisit croatul Dragan Bender într-un interviu acordat celor de la FIBA.

Înalt de 2.16 m, sportivul european evoluează pe pozițiile 4-5, iar pe parcursul carierei sale a mai evoluat la echipe importante precum KK Split, KK Kaštela, Ironi Ramat Gan sau Maccabi Tel Aviv, formație altături de care a câștigat o dată campionatul în Israel, respectiv de două ori Cupa Israelului, având și 7 meciuri în Euroligă. De asemenea, în 2014, Bender a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U18 alături de conaționalii croați.  

Grupa C de la EuroBasket 2017, găzduită de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, se va desfășura în perioada 1-7 septembrie 2017. 

*Foto: fiba.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!