Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dragan Petricevic: „Aștept cu nerăbdare sezonul următor”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
22.07.2014

Dragan Petricevic, antrenorul principal al grupării Baschet Club Timişoara, a prefaţat sezonul competiţional 2014-2015 care va debuta în toamă, într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului din Banat. Petricevic va conduce „leii” de pe bancă pentru al 7-lea sezon din cariera sa de antrenor. 

Nu vreau să mă arunc in pronosticuri sau promisiuni, dar ard de nerăbdare să ne măsurăm cu toţi, indiferent de loturile pe care le vor avea. Noi suntem echipa Timişoarei, vom ieşi la luptă şi cu Barcelona dacă trebuie şi vom lupta. Şi când vom pierde meciul nu vom ieși ca niște învinși de pe teren. Trebuie să avem multă răbdare, să înţelegem că sezonul începe în octombrie, că primele analize se fac în decembrie și nu după primele meciuri amicale. Spun asta pentru că am devenit o societate nerăbdătoare, care în două zile se satură de orice şi care are memorie scurtă, mai ales când e vorba de lucruri bune. Avem un lot cu caractere de învingători, iar ca să obținem rezulate trebuie să fim sănătoși, pozitivi, echilibrați și să ne ocolească ghinioanele de toate felurile. Timişoara înțelege că poți să și pierzi, dar Timişoara nu cedează fără luptă și când pierde nu cade, trage aer în piept și iese la bătaie din nou, și tot așa până învinge. Ăsta e spiritul Timişoarei, cu asta va adormi și cu asta se va trezi toată echipa. Energia de pe teren trebuie să se transmite spre tribună, dar și invers. Eu pot promite timişorenilor că vor recunoaște acest spirit pe teren, dar nu pot sa oblig pe nimeni să intre în sală. Cei care nu doresc să intre vor găsi mereu motive, ca în bancul cu lupul și ursul care vor să-l bată pe iepuraș, dar pentru mine există un singur motiv și un singur obiectiv pentru sezonul următor: Timişoara baschetbalistică să fie acolo unde merită orașul, adică sus. Toate transferurile, toată invenstiția, toată munca tuturor celor de la clubul nostru, toate sunt făcute doar în interesul Timişoarei”, a subliniat Petricevic. 

În altă ordine de idei, tehnicianul bănăţenilor a vorbit despre noile achiziţii ale echipei: Bogdan Popescu, Bogdan Stăncuț, Octavian Boian, Milos Pesic, Vladimir Tica, Dalibor Persic, Jahenns Manigat şi Kevin Lewis.

„Jucătorii aduși sunt în primul rând foarte ambițiosi, o mare parte dintre ei au și câștigat titlul național acolo unde au evoluat și acesta este un lucru important. Am ales jucători cu caracter puternic, experiență și ambiție. Personal, aștept cu nerăbdare sezonul următor. Știu că vom avea un campionat echilibrat și că doar două-trei victorii vor face diferența între locul întâi și locul al optulea. Lotul mă mulțumeste în totalitate, cu profiluri de jucători cum mi-am dorit și sunt convins că am ales bine. Am avut mână liberă în aducerea lor, așa că din start preiau întreaga răspundere a rezultator din sezonul 2014-2015, lucru care este și normal. M-am bucurat de toată încrederea și sprijinul conducerii și managarului general, ceea ce denotă faptul că BC Timisoara este un club serios si profesionist, a conchis Dragan Petricevic. 

Baschet Club Timişoara se va reuni în data de 30 iulie. 

*Foto: Răzvan Păsărică (fotoreporter TotalBaschet)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!