Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dragan Petricevic: „Jocul s-a pierdut la valoare în primul rând”

Dan Oancia

Dan Oancia
17.04.2015

CSU Asesoft Ploiești s-a impus în cele două jocuri de la Timișoara și a obținut astfel calificarea în sferturile de finală ale Ligii Naționale. După ce au cedat la o ultimă aruncare în prima partidă, ploieștenii și-au arătat valoarea și au întors rezultatul, 1-3, după ce în această seară au învins cu 72-80. Și antrenorul Timișoarei, Dragan Petricevic, a recunoscut superioritatea adversarilor săi.

 „Jocul s-a pierdut la valoare în primul rând. Să nu uităm că suntem echipa care și-a depășit condiția și care a câștigat câteva meciuri, dar Asesoft are valoare și are jucători care pot tranșa meciul, gen Runkauskas, care s-a dovedit a fi providențial și ieri, și astăzi. Nici în anii trecuți, nimeni nu a putut să îi scoată pe ploieșteni în această fază a competiției, iată că nici noi nu am reușit. Simt nevoia să ne scuzăm și să pun capul joc, dar cred că nu e cazul, nu sunt supărat pe jucători. Meciul s-a pierdut și din cauza că, după ce am câștigat primul joc acolo, am început să fim relaxați. Însă acestor jucători le-au păsat de spectatori, de publicul timișorean și au luptat”, a spus Dragan Petricevic.

„Nu neapărat sfertul 2 a fost decisiv, ci faptul că am fost depășiți de o echipă mult mai experimentată pentru o asemenea luptă. Pe final am comis de fiecare dată greșeli. Jucătorilor de la Asesoft nu le-a tremurat mâna pe final, când a fost strâns. Totuși, nu mi-aș da jucătorii pe nimic, pentru că au demonstrat multe în acest sezon, printre care și caracter”, a încheiat Dragan Petricevic.

3 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca tutz_44 :

    parera mea
    Cum ați castigat primul meci, putati sa le câștigați si pe celelalte. Cineva trebuia sa-l poată tine pe runkauskas. Nu sunt rupți din rai, ba mai mult dintre echipele pe care asesoftul lea avut in ultimii ani, aceasta este cea mai slaba. Bineinteles ma refer la raportul cu celelalte echipe.

    cu 9 ani în urmă (18.04.2015) Raspunde
  • CSU Asesoft Ploiești ZZZ :

    Jocul echipei
    Asesoft joaca mult mai defensiv dupa pkecarea lui Arnautovic. Cu Dado jucau deseori haotic dar n momentele cheie experienta lui se vedea. Sasha mai are mult de invatat, dar vad ca are putin din stilul lui Jojic. Iar echipa e slaba fiindca sta in 8 jucatori, dintre care Burlacu e pe duca iar Pelekanos e inconstant. Levi nu mai e nici el ce a fost.

    cu 9 ani în urmă (18.04.2015) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca tutz_44 :

    ai dreptate
    Nu aveti banca lunga. Asta e problema

    cu 9 ani în urmă (18.04.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!