Stiri

Dragoş Andrei, despre parcursul european al Energiei: „Am avut de călcat în urme foarte mari lăsate de anul trecut și o facem cu brio”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
24.11.2015

Dragoş Andrei, fundaş al formaţiei Energia Târgu Jiu, se află în faţa unui moment foarte important în cariera lui, la fel de important de asemenea şi pentru istoria şi palmaresul clubului oltean. Elevii lui Antonis Constantinides vor da piept cu AEK Larnaca în etapa a 5-a din FIBA Europe Cup, iar o victorie azi le asigură calificarea mai departe de pe prima poziţie în grupă. 

Andrei a prefaţat duelul cu ciprioţii de la Larnaca, spunând că aceştia şi-au schimbat faţa, în bine, odată cu schimbările de la nivelul băncii tehnice. 

„Este o participare de succes în cupele europene. Am avut de călcat în urme foarte mari lăsate de anul trecut și o facem cu brio. Calificarea nu este obținută, ne așteaptă un meci foarte dificil. Chiar dacă ne-am impus acolo, acum ne vom lupta până la final pentru a obține victoria. Și-au schimbat antrenorul, joacă mult mai bine acum, așa că va trebui să dăm mai mult de 100% ca să ne calificăm. Trebuie să ținem cont că în campionat toată lumea face scouting din 10 meciuri, ne văd în fiecare weekend, sunt mult mai pregătiți decât cei cu care jucăm în Europa care ne urmăresc în unu-două meciuri. Multe din adversare ne-au subestimat”, a punctat baschetbalistul român, conform csenergia.ro.

Totodată, conducătorul de joc a vorbit şi despre situaţia Energiei din campionat, dar şi despre evoluţiile sale în echipamentul echipei care în sezonul precedent a terminat pe locul 3 atât în LNBM, cât şi în FIBA EuroChallenge. 

„Eu sper să fim în primele 6 locuri. Diferențele nu sunt mari. Chiar dacă suntem pe locul 11 cu o victorie ajungem în primele 8, iar cu două victorii ajungem în primele 6. Nimic nu e jucat. Mai sunt multe meciuri. Eu sunt mulțumit, aș vrea să fie mulțumit și antrenorul de randamentul meu. Știu că pot mult mai mult, voi profita de fiecare șansă pe care o primesc”, a conchis Dragoş Andrei. 

Dragoş şi compania vor putea fi urmăriţi azi, începând cu ora 19:00, în direct pe DigiSport 2, Sala Sporturilor din Târgu Jiu fiind gazda importantei întâlniri dintre Energia şi AEK Larnaca. 

*Foto: Mircea Roşca (sportpictures.eu)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!