Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

EDITORIAL. Ruga unui uriaș!

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
19.05.2017

Sunt rare momentele când un jucător ți se arată nu descumpănit, dar hai să spunem altfel față de cum îl vezi în mod normal. Pentru că să fie încrezători, de neclintit, stăpâni pe deciziile lor, ei bine, acesta e profilul lor. Când ți se arată și altfel, când ai ocazia să vezi omul din spatele sportivului, atunci nu poți decât să te simți norocos că faci parte din acest fenomen frumos numit baschet.

L-am surprins pe Chris Cooper rugându-se înainte de startul meciului cu Oradea. CSU, despre care se poate spune că sezonul acesta a încercat marea cu degetul și i-a ieșit până într-un punct foarte îndepărtat, ratase șansa de a merge în finală și urma să dea prima luptă pentru bronz cu o echipă care anul trecut câștigase aurul și care păstra – la fel ca Sibiul -  un gust amar după eșecul din semifinale. În toată învălmășeala asta de gânduri și în vreme ce jucătorii ambelor echipe își exersau aruncările cu câteva momente înainte de fluierul de start al partidei, uriașul de 2.05 metri al lui CSU se desprinsese preț de câteva secunde de atmosfera din sală.

S-a dus lângă suportul panoului de baschet, s-a prins cu mâinile de el, și-a închis ochii și părea că spune ceva. Se ruga. El, uriașul care de cele mai multe ori le dă fiori adversarilor, se făcuse mic în vreme ce-și spunea ruga. Era ruga unui jucător care a tras tare tot sezonul pentru ca Sibiului să-i fie bine. A unui jucător cum formația din Sibiu n-a mai avut de multă vreme. A unui jucător care în acest meci cu Oradea a stabilit un nou record stagional de recuperări în Liga Națională de Baschet Masculin, reușind să culeagă 18 mingi de sub panou în victoria reușită de echipa sa.

Evoluția din timpul meciului e dovada clară că „ritualul” lui Cooper a avut efect. De fapt, nici nu știu dacă pentru asta s-a rugat, dar cert e că americanul a făcut joi seara cel mai bun meci al lui la Sibiu. S-a luptat exemplar în victoria izbutită de CSU cu scorul de 69-63 în fața campioanei, zbătându-se cu înverșunare pentru fiecare minge, iar lucrul acesta s-a văzut în statisticile sale finale. 18 recuperări, dintre care 6 ofensive și 12 defensive, plus un double-digits în dreptul punctelor: 16 la număr. Un nou double-double pentru unul dintre cei mai importanți jucători ai Sibiului în această ediție de campionat.

Cooper a fost, de-a lungul actualei ediții de campionat, unul dintre pilonii de bază ai echipei sibiene și ar fi cu siguranță un plus pentru  CSU Sibiu și în sezonul viitor, pentru că este un jucător care poate face față meciurilor din cupele europene. Cooper are medii de 9.3 puncte pe meci, 7.9 recuperări, 1.2 pase decisive, fiind cel mai bun recuperator al Ligii Naționale. Precedentul record i-a aparținut tot lui, reușind să domine lupta sub panou în meciul de campionat cu Dinamo, când a prins 16 mingi.   

Chris Cooper este un sportiv la care te uimesc tenacitatea și forța de luptă. A avut meciuri bune și a avut, bineînțeles, și unele în care n-a reușit prea multe, dar chiar și atunci izbutea să scoată la iveală caracterul unui luptător. Un luptător care, dincolo de faptele mari de pe teren, reușește să te surprindă și cu astfel de momente mici. Cu ruga unui uriaș!

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

6 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    Frumos
    Coop e jucatorul cu care trebuie sa inceapa alcatuirea echipei de anul viitor.

    cu 6 ani în urmă (19.05.2017) Raspunde
  • BC CSU Sibiu mid53 :

    Netransferabili
    Ca si Mjajlovic de astfel !

    cu 6 ani în urmă (19.05.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca u66 :

    Cooper
    Foarte frumos articol...

    cu 6 ani în urmă (19.05.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer :

    Cooper
    La ce nivel salarial era înainte, când juca la Ploiești și Steaua, mă îndoiesc ca Sibiul va putea sa-l egaleze. Probabil jucătorul a fost lămurit sa vina la Sibiu sa se relanseze (nota 10 lui Fleseriu și conducerii pt ideea excelenta) pt ca apoi sa poată obține un contract apropiat valorii lui. Pt mine este cel mai bun pivot din tara.

    cu 6 ani în urmă (20.05.2017) Raspunde
  • BC CSU Sibiu florinlin :

    CSU 2017-2018
    Cooper, Igor, Paliciuc si Mirel (u23)....daca pornim de aici putem vorbi de continuitate

    cu 6 ani în urmă (20.05.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe tjl59 :

    Diferenta e mare
    intre editorial si articol. U66 are dreptate, avem in fata un articol, nicidecum un editorial. Aceasta din urma categorie jurnalistica presupune mult mai mult...

    cu 6 ani în urmă (20.05.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!