Stiri Acvile

Ediția cu numărul 39 a EuroBasket se apropie de start. Prezentarea și istoricul competiției

Radu Bărăian

Radu Bărăian
25.08.2015

Cea de-a 39-a ediție a EuroBasket se apropie cu pași repezi de debut. În premieră absolută, Campionatul European de baschet masculin din acest an va fi găzduit de mai multe țări, patru la număr, acestea fiind Franța, Germania, Croația și Letonia. Competiția se va desfășura în perioada 5-20 septembrie, iar iubitorii sportului cu mingea la coș din România vor putea urmări turneul pe postul de televiziune DigiSport

Trebuie menționat faptul că, inițial, ediția 2015 a EuroBasket a fost atribuită Ucrainei, însă din cauză conflictelor din țara vecină, FIBA Europe a fost nevoită să schimbe gazda competiției.

Astfel, la startul Campionatului European de Baschet Masculin din acest an se vor alinia 24 de naționale, împărțite în câte patru grupe a câte șase echipe fiecare, după cum urmează: 

Grupa A (Montpellier, Franța) - Rusia, Bosnia & Herțegovina, Franța, Finlanda, Polonia, Israel

Grupa B (Berlin, Germania) - Islanda, Turcia, Spania, Serbia, Italia, Germania

Grupa C (Zagreb, Croația) - Olanda, Grecia, Croația, Slovenia, Macedonia, Georgia

Grupa D (Riga, Letonia) - Estonia, Letonia, Lituania, Ucraina, Belgia, Cehia

Odată cu finalizarea primei faze a grupelor întreg turneul final se va muta în Franța, la Lille, pe Stade Pierre Mauroy, arenă despre care puteți citi mai multe AICI

În faza secundă a competiției se vor califica primele patru echipe din fiecare grupă principală. În faza „Round 16” cele 16 reprezentative rămase în joc vor fi împărțite în alte grupe de câte patru, acolo de unde se vor califica primele două. Rămân astfel opt echipe la EuroBasket, moment din care încep fazele superioare cu sferturile de finală. Învingătoarele din sferturi vor accede în „careul de ași”, în timp ce învinsele se vor duela în lupta pentru locurile 5-8. 

Foarte important de adăugat este faptul că primele opt echipe de la EuroBasket intră în cursa pentru Olimpiada de vară de la Rio. Mai exact, finalistele se califică direct la Jocurile Olimpice, în timp ce locurile 3-7 vor merge în calificări alături de alte 11 naționale de pe celelalte continente. 

Campioana Europeană en-titre este Franța, care în 2013, în Slovenia, a reușit să cucerească pentru prima dată în istorie aurul continental. Cea mai titrată națională este de departe celebra echipă a Uniunii Sovietice, care și-a trecut în cont 14 titluri europene, fiind completată în 2007 de Rusia care a mai adăugat o medalie de aur în vitrină. Totodată, între anii 1957 și 1971, Uniunea Sovietică a reușit să câștige de opt ori la rând Campionatul European. Pe locul secund în această ierarhie a medaliilor de aur este Iugoslavia cu 8 titluri cucerite. Celelalte echipe câștigătoare sunt următoarele: Lituania (3), Grecia (2), Italia (2), Spania (2), Germania (1), Ungaria (1), Egipt (1), Cehoslovacia (1) și Letonia (1).

Prima ediție a EuroBasket a avut loc în anul 1935 în Elveția, acolo unde câștig de cauză a avut naționala Letoniei. La respectiva ediție inaugurală a Campionatului European a participat și reprezentativa țării noastre. De-a lungul timpului, România a participat la 17 ediții ale EuroBasket, însă de 28 de ani nu a mai reușit să se califice la turneul final. 

În continuare vom prezenta medaliatele din toate ce 38 de ediții ale Campionatului European, respectiv vom aminti și prezențele tricolorilor la EuroBasket însoțite de locul ocupat la finele turneului: 

   An       Gazdă    Aur Argint Bronz România 
2013 Slovenia Franța Lituania Spania ---
2011 Lituania Spația Franța Rusia ---
2009 Polonia Spania Sebia Grecia ---
2007 Spania Rusia Spania Lituania ---
2005 Iugoslavia Grecia Germania Franța ---
2003 Suedia Lituania Spania Italia ---
2001 Turcia Iugoslavia Turcia Spania ---
1999 Franța Italia Spania Iugoslavia ---
1997 Spania Iugoslavia Italia Rusia ---
1995 Grecia Iugoslavia Lituania Croația ---
1993 Germania Germania Rusia Croația ---
1991 Italia Iugoslavia Italia Spania ---
1989 Croația Iugoslavia Grecia    Uniunea Sovietică    ---
1987 Grecia Grecia    Uniunea Sovietică       Iugoslavia    Locul 12 din 12 echipe   
1985 Germania Uniunea Sovietică Cehoslovacia Italia Locul 10 din 12 echipe
1983 Franța Italia Spania Uniunea Sovietică ---
1981    Cehoslovacia       Uniunea Sovietică    Iugoslavia Cehoslovacia ---
1979 Italia Uniunea Sovietică Israel Iugoslavia ---
1977 Belgia Iugoslavia Uniunea Sovietică Cehoslovacia ---
1975 Iugoslavia Iugoslavia Uniunea Sovietică Italia Locul 11 din 12 echipe
1973 Spania Iugoslavia Spania Uniunea Sovietică Locul 9 din 12 echipe
1971 Germania  Uniunea Sovietică Iugoslavia Italia  Locul 8 din 12 echipe
1969 Italia  Uniunea Sovietică  Iugoslavia Cehoslovacia Locul 9 din 12 echipe
1967 Finlanda Uniunea Sovietică  Cehoslovacia Polonia Locul 5 din 16 echipe
 1965  URSS Uniunea Sovietică  Iugoslavia Polonia Locul 13 din 16 echipe
1963  Polonia Uniunea Sovietică  Polonia Iugoslavia Locul 11 din 16 echipe
1961  Iugoslavia Uniunea Sovietică  Iugoslavia
Bulgaria Locul 7 din 19 echipe
1959  Turcia Uniunea Sovietică  Cehoslovacia
Franța Locul 8 din 17 echipe 
1957  Bulgaria Uniunea Sovietică  Bulgaria Cehoslovacia Locul 5 din 16 echipe
1955 Ungaria  Ungaria Cehoslovacia Uniunea Sovietică Locul 7 din 18 echipe
1953 URSS Uniunea Sovietică  Ungaria Franța  Locul 13 din 17 echipe 
1951 Franța Uniunea Sovietică  Cehoslovacia Franța Locul 18 din 18 echipe
 1949  Egipt  Egipt  Franța  Grecia  --- 
1947 Cehoslovacia Uniunea Sovietică Cehoslovacia Egipt Locul 10 din 14 echipe 
1946 Elveția  Cehoslovacia Italia Ungaria  --- 
1939 Lituania  Lituania  Letonia Polonia  --- 
1937 Letonia  Lituania  Italia  Franța  --- 
 1935  Elveția  Letonia  Spania  Cehoslovacia Locul 10 din 10 echipe

*Foto: eurobasket2015.org

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!