Stiri Vulturi

Emi Cățe ratează duelul României cu Kosovo din precalificările pentru EuroBasket 2021

David Istrate

David Istrate
27.11.2018

Naționala masculină a Râmâniei are o nouă indisponibilitate pentru meciul cu Kosovo, chiar cel mai eficient jucător. Emanuel Cățe nu va putea evolua în partida de joi, din cauza unei accidentări.

Joi, 29 noiembrie, Arena Antonio Alexe din Oradea găzduiește o confruntare din cadrul precalificărilor la EuroBasket 2021 între România și Kosovo. Acest meci are o importanță deosebită pentru tricolori care au cedat în prima etapă împotriva Macedoniei.

După participarea la Eurobasket 2017, anul acesta a fost unul foarte dificil pentru naționala de seniori a României, care a fost eliminată din lupta pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2019, ce se va disputa în China. Sub comanda lui Zare Markovski, lotul reprezentativei masculine a fost întinerit, realizându-se un schimb de generație. Prin urmare, în acest moment, liderii naționalei sunt Emanuel Cățe, Bobe Nicolescu și Nandor Kuti, care împreună cu alți coechipieri ce evoluează și ei pentru seniori, au câștigat în 2017 Campionatul European din 2017, divizia B.

La ultimele acțiuni ale „Vulturilor” Cățe a avut cele mai bune cifre, prin urmare pierderea sa pentru următorul joc va conta foarte mult. Conform unui mesaj transmis de baschetbalistul în vârstă de 21 de ani pe pagina de facebook a echipei naționale, acesta a suferit o accidentare în ultimul meci din campionat, pierdut în fața lui Unicaja Malaga.

„Regret că, din cauza unei accidentări cu totul și cu totul nefericite apărute în ultimul meci de campionat, nu pot fi alături de colegii mei de la echipa națională. Sunt ca întotdeauna alături de Vulturi, le doresc mult succes și îndemn fanii noștri să vină să susțină echipa României la meciul cu Kosovo din Sala Sporturilor din Oradea din data de 29 noiembrie. Hai România!”

În acest sezon, în maieul lui UCAM Murcia, Emi Cățe are medii de 5.9 puncte și 3.6 recuperări în Liga ACB și de 8.3 puncte, 6.3 recuperări și 1.1 capace în Basketball Champions League. Pivotul a fost al doilea cel mai eficient jucător în calificările pentru mondialul de anul viitor. Acesta a avut medii de 13,5 puncte, 10,2 recuperări și 2 capace în cele șase partide, cu 22,5 eficiență medie în 29.5 minute. Cățe a avut 15 puncte, 8 recuperări și 4 capace în cele 34.6 minute jucate cu Macedonia, cu 23 eficiență.

Pivotul este al treilea jucător din lista inițială de 15 convocați care nu poate onora convocarea din cauza unei accidentări, după Vlad Moldoveanu și Iulian Orbeanu. Cătălin Baciu a fost chemat de urgență la lotul care se pregătește de joi la Oradea.

Reamintim că România întâlnește naționala din Kosovo în data de 29 noiembrie, joi, de la ora 18:00 în Arena Antonio Alexe din Oradea.

*fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!