Stiri

Estonia - Vlad Moldoveanu, în semifinalele campionatului

Radu Bărăian

Radu Bărăian
23.04.2014

Vlad Moldoveanu și BC Kalev și-au asigurat prezența în semifinalele campionatului din Estonia, după ce au trecut și în meciul 3 al seriei de TYCO Rapla, scor 87-70. 

Internaționalul român a fost folosit încă din primul minut al celei de-a 3-a confruntări cu Rapla, iar până la final a bifat un total de 27 de minute petrecute pe parchet. În tot acest timp Vlad a marcat 11 puncte, fiind foarte aproape de un double-double cu 9 recuperări. De asemenea, acesta a mai contribuit și cu o pasă decisivă, totul pentru un indice la eficiență de 15 unități. Din punct de vedere al aruncărilor, sportivul a terminat cu 4/8 de la 2 puncte, 0/3 de la mare distanță, respectiv 3/4 din dreptul liniei de fault. 

Reamintim faptul că, BC Kalev s-a impus și în partidele 1 și 2 ale seriei cu cei de la TYCO Rapla, 83-68 pe teren propriu, respectiv 83-63 în deplasare. În prima confruntare, Vlad Moldoveanu a terminat cu 20 de puncte, 13 recuperări și 32 la eficiență, în timp ce în meciul secund și-a trecut în cont 7 puncte, 2 recuperări și 2 unități în dreptul productivității. 

În semifinale, Kalev va da piept cu Rakvere Tarvas, echipă care a trecut la rândul ei în sferturile de finală cu 3-0 la general de KK Parnu. Tarvas a terminat sezonul regulat pe locul 3, cu o poziție mai jos decât Kalev. Pe parcusul sezonului regulat, BC Kalev și Rakvere Tarvas s-au întâlnit de 3 ori. Moldoveanu&Co. s-au impus în 2 rânduri (86-60 / 85-79), în timp ce adversarii și-au adjudecat o partidă (83-73). 

Cealaltă semifinală va aduce în fața campioana sezonului regulat, Tartu Rock, și câștigătoarea seriei din sferturi dintre TTU Tallinn și Tallinna Kalev, aceștia din urmă având 2-1 la general. 

*Foto: Facebook BC Kalev

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!