Stiri

EuroBasket - Serbia și Belarus, primele semifinaliste

Radu Bărăian

Radu Bărăian
25.06.2015

Echipele naționale feminine ale Serbiei și Belarusului și-au asigurat ieri prezența în semifinalele EuroBasket Women 2015, după ce au dispus pe rând de Turcia și Lituania. 

Sârboaicele au reușit să răstoarne calculele hârtiei, trecând de Turcia la 12 puncte diferență, scor final 75-63. Primele două sferturi au fost foarte echilibrate, fiind încheiate cu parțiale de 18-18 și 10-9, ruptura înregistrându-se în actul cu numărul 3, acolo unde Serbia s-a impus cu 26-11. Turcia a izbutut să-și adjudece secvența decisivă cu 25-21, însă nu a fost suficient pentru a răsturna soarta confruntării. 

Disputa dintre Lituania și Belarus a fost una extrem de crâncenă, însă Belarusul s-a impus mult mai ușor decât o arată scorul, balticele reușind să revină în joc pe finalul întâlnirii, în ultimele secunde, atunci când era deja prea târziu. Scorul pe sferturi a fost 16-10, 17-9 pentru Belarus în primele două secvențe, respectiv 24-18 și 23-17 pentru Lituania în ultimele două sferturi de joc. 

Cele două echipe calificate deja în semifinale, Serbia și Belarus, se vor duela vineri, 26 iunie, începând cu ora 19:00. 

Astăzi, 25 iunie, se dispută celelalte două sferturi de finală: Spania vs. Muntenegru (Ora 19:00), Franța vs. Rusia (Ora 21:30, DigiSport 2).

*Foto: fibaeurope.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate