Stiri Cupa României Feminin

F8 F. Dan Calancea: „Sunt convins că, în ciuda faptului că am pierdut, echipa va fi mult mai unită după această finală”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
11.02.2017

Olimpia CSU Brașov a pierdut finala Cupei României, fiind învinsă în ultima secundă de CSM Târgoviște, care s-a impus la o diferență de un punct: 64-63.

La finalul partidei, antrenorul brașovencelor, Dan Calancea a vorbit despre finala din această seară, spunând că echipa din Târgoviște a fost mai norocoasă.  

„A fost o finală, cred eu, frumoasă. Din păcate, câștigată până la urmă, nu știu dacă de echipa care a meritat să câștige acest joc, ci de echipa mai norocoasă, din punctul meu de vedere. Sunt mulțumit de ceea ce au realizat fetele în această competiție, în Cupa României. Din punctul meu de vedere merită toate felicitările, în ciuda faptului că oficial am pierdut acest joc. Mergem mai departe în campionat”, a spus tehnicianul lui Olimpia CSU Brașov.  

Acesta spune că deși fetele sale au fost la un pas de trofeu, lipsa de experiență și-a spus cuvântul.

„Lipsa de experiență și-a spus cuvântul. N-am avut soluții pe bancă, pentru a odihni câteva dintre jucătoarele importante și asta a contat enorm pe finalul de joc și până la urmă echipa mai experimentată a câștigat. Încă o dată spun, norocos, nu știu dacă meritat”, a explicat Dan Calancea.

Totodată, antrenorul lui Olimpia CSU Brașov a ținut să-și exprime regretul față de comportamentul pe care l-a avut, la final, la adresa Ioanei Ghizilă, jucătoare care, deși nu a urmat instrucțiunile primite la timeout, a făcut un meci bun contra celor de la CSM Târgoviște.

„Vreau să-mi exprim regretul că am certat-o foarte tare pe jucătoarea Ioana Ghizilă. Primul fault l-a făcut așa cum am cerut, din păcate n-a mai făcut următoarele două faule. Am certat-o prea tare și îmi pare rău de lucrul ăsta. Ioana a făcut un meci senzațional astăzi, la fel ca și celelalte două din Cupa României, de asta am și spus că am certat-o prea tare, pentru că nu merita acest lucru. Pur și simplu pe fracțiunile acelea de secunde, lipsa de experiență la ea, la vârsta ei și-a spus cuvântul. Era foarte simplu să faulteze de două ori, așa cum am cerut la timeout, oricare dintre celelalte jucătoare puteau faulta până la urmă, dar așa este sportul și din această cauză probabil că baschetul este atât de spectaculos și atât de frumos”, a spus antrenorul brașovencelor.

Cât despre ultima fază a meciului, care a decis câștigătoarea, Dan Calancea a spus: „Nu e treaba mea, nu vreau să comenez în niciun fel. Nu am văzut decât în tribune, pe telefon, faza contestată. Asta este, puteam să câștigăm simplu până la urmă, n-a fost să fie așa. Mergem mai departe, săptămâna viitoare e următorul meci din campionat, la Cluj, un joc foarte greu. Sper să trecem rapid peste amărăciunea acestei înfrângeri și sunt convins că, în ciuda faptului că am pierdut, echipa va fi mult mai unită după această finală”.

4 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Tihi :

    Felicitari Brasov
    Consider ca Brasovul a fost castigatorul acestui meci indiferent de rezultat!!Brasovul a facut un joc mai bun ca Targaoviste,si in final norocul si arbitrii,ca sin in cazul semifinalei cu SEPSI SIC ,a decis.Un sfat pentru federatie:tineti in frau pe arbitrii,ca terenul de joc ne convinge din ce in ce mai mult,ca arbitrii gresesc intr-un mod voit !!Sint antrenori,care au mana lunga,si echipe cinstite si serioase ca Brasovul,Sfantu Gheorghe,Satu Mare si Targu Mures,pierd la mana arbitrilor sau trebuie sa lupte mult mai mult! SPORTIVITATE...i pentru madame Csender & Co !!

    cu 7 ani în urmă (12.02.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Tihi :

    De ce?
    Catalin Tanase,nu a avut curaj sa dea declaratie la cald???El si cu Petricevic,impreuna cu banca lor tehnica sint cel mai guralivi si contestatari antrenori din LNBF..si totusi,foarte rar primesc geseli tehnice! De ce??

    cu 7 ani în urmă (12.02.2017) Raspunde
  • CSM Târgoviște TBN :

    Haha
    Eu zic sa cereti suspendarea lui Tanase si lui Petricevic ca nu vor sa stea drepti la melodia voastra

    cu 7 ani în urmă (12.02.2017) Raspunde
  • Vander :

    Felicitari invingatoarei si invinselor deopotriva
    Faptele s-au consumat. Sepsi si Brasov au condus in meciurile cu Targoviste, dar n-au putut conserva avantajul de 4 posesii. Targoviste a profitat de experienta lor si merita felicitari ca au revenit si castigat in cele 2 partide.
    Prefer sa comentam pe marginea evenimentului sportiv...
    Sa lasam pe antrenorii si fanii care incita la intoleranta (oricarei parti ar apartine)si sovinism... Ei se autocaracterizeaza... Fie ca Baschetul sa invinga!

    cu 7 ani în urmă (12.02.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!