F8 F. Istvan Rusz: „Eu pot să joc cu 6 europence dacă vreau. Noi ne-am conformat regulamentului FIBA”


Conducătorul de la Sepsi SIC spune că este vorba despre o greșeală de dactilografie în pasajul din regulament

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a câștigat Cupa României, ediția 2018, după o victorie la 14 puncte cu CSM Satu Mare. Deși șampania a curs la Sepsi Arena, „meciul” dintre cele două cluburi nu s-a terminat.

Sătmărenii au depus memoriu împotriva campioanei pentru că nu ar fi respectat regulamentul, având 4 europence și 2 americance în lot.

Managerul gazdelor de la Sepsi SIC a oferit site-ului nostru o declarație în care explică poziția clubului său. Acesta consideră că este o greșeală de dactilografiere a regulamentului pentru că la ședința președinților de club s-a hotărât să se limiteze numărul jucătoarelor non-europene la 3.

„Deocamdată nu știm exact ce memoriu au depus, presupunem că e vorba de acea problemă de dactilografie pură care a apărut pe site-ul Federației Române de Baschet. Care aparține de fapt numai campionatului național. Dar nici acolo nu ține pentru că, la Târgu Mureș, când am fost la adunarea președinților de cluburi, la fete, am decis că aceste regulamente trebuie schimbate pentru ca echipele românești să poată să reprezinte România în FIBA EuroCup și acele competiții care sunt organizate de FIBA. Și am decis că trebuie să micșorăm cumva numărul de jucătoare americance care pot fi înscrise pe foaia oficială”, ne-a declarat Istvan Rusz.

Conducătorul campioanei a explicat că echipele pot să ocupe locurile de straniere doar cu europence, nu este obligatoriu să aducă jucătoare americance.

„Atunci am decis că se pot înscrie maxim 3 jucătoare americance. De acum încolo nu mai era vorba de nimic pentru că în cupele europene se poate juca cu maxim 2 jucătoare americance, respectiv, eventual, cu una naturalizată și restul pot fi europene, indiferent câte la număr. Și noi am decis că atunci fiecare echipă poate înscrie 5 jucătoare (străine). Echipele care joacă în cupele europene pot înscrie 6, dintre care maxim 3 americance și restul europene. Dar asta înseamnă maxim 3 americance pentru că eu pot să joc cu 6 europence dacă vreau. Noi ne-am conformat regulamentului FIBA. Era esențial, cumva, ca România să poată să înceapă să adune puncte la feminin. Asta poate numai prin cupele europene și lotul național de senioare. Noi ne-am conformat acestora și, pentru că FIBA nu ne permite mai mult de 3 americance, noi am luat numai 2, restul europence”.

„Răspunsul logic este că toți care au fost acolo o să spună că da, aveți dreptate, despre asta era vorba, e problemă de dactilografie. Dar, să luăm de pildă și anul trecut, fotbal, Viitorul-Steaua, nu mai vreau să discut”, a concluzionat Istvan Rusz.

ACS Sepsi SIC are în lot 4 europence și 2 americance, la care a adăugat recent o australiancă, dar aceasta n-a jucat în cupă. Rămâne de văzut care va fi răspunsul federației în această problemă. 

*foto: Crow Security

Citiți și:  

F8 F. Vasile Fogel: „Vrem rejucarea finalei pe teren neutru. Arbitrajul a fost distrugere în masă”

F8 F. CSM Satu Mare a depus memoriu împotriva Sepsi Sfântu Gheorghe

F8 F. ACS Sepsi SIC câștigă a 3-a Cupă a României în 4 ani

 



Citește ultimele știri despre ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe vs CSM Satu Mare

Andreea Vlase / 26 February 2018 / 10:59


Galerie foto


7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
RUSINE stabului satmarean !! Pe moment situatia lor fianciara este contestata si ilegala,mai aveti tupeul dupa un joc pierdut sa faceti contestatie la regulament....de ce nu ati castigat pe teren...ati venit cu lectia de acasa invata...iesiti din insolventa,sa puneti contul bancar liber,respectati voi in primul rand regulementul,si cel financiar si dupa aceia puteti contesta..


 
26 February 2018 14:02
Fisherman D-le Rusz ...
0 
Intre ceea ce ati decis la Tg. Mures si ceea ce s-a transpus in Regulamentele FRB este o mare diferenta ... : (maxim 6 jucatoare straine ... doar pentru echipa dvs. ...hm ...) si (maxim 3 jucatoare noneuropene) vs. (3 jucatoare straine noneuropene si 3 jucatoare straine europene)...
Desigur, conform Regulamentelor FIBA cu privire la eligibilitatea jucatoarelor, va incadrati in prevederile regulamentare pentru competitia europeana in care ati participat (pot fi 6 jucatoare europene, nu este nici o restrictie din acest punct de vedere), dar in acest caz dvs. subapreciati (inconstient) contributia jucatoarelor non europene pe care le aveti in lot (ma refer la Webb si Marshall) la succesele, indiscutabil meritate, in componenta unui lot de jucatoare de care ati putut fi unici beneficiari si in detrimentul celorlate echipe care participa in acelesi competitii interne, in care si dvs. participati ! Dar si in aceste conditii, va hazadati sa declarati ca si fara Webb si Marshall ati fi avut aceleasi rezultate? Sincer ma indoiesc !
Apreciati dvs. ca in ceea ce priveste componenta unor echipe PARTICIPANTE IN ACEEASI COMPETITIE TREBUIE CA UNELE SA FIE AVANTAJATE ? Sau, considerati ca pentru reprezentarea internationala a Romaniei in competitiile internationale, ar trebui poate, reduse unele taxe de participare pentru competitiile interne organizate de FRB ... unde cel putin din punct de vedere al participarii referitoare la componenta echipelor inscrise, n-ar trebui ca cineva sa fie avantajata intr-un fel sau altul ! Sincer ma asteptam sa dovediti mai mult "fair play" ... Puteti fi convins ca un astfel de regulament intern nu va "ajuta" cu absolut nimic, nici pe dvs., nici pe FRB, atat intern cat si international !  
26 February 2018 15:14
0 
Domnul Peste nu intelege. 
26 February 2018 18:14

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!


Din aceeaşi categorie...
Anisia Croitoru, cea mai bună marcatoare U23 în primul tur al Cupei României
Alte patru jucătoare tinere au reușit un double-double într-una din cele două partide 
Remarcatele primului tur al Cupei României, feminin. Primele 11 marcatoare au peste 23 de ani
Alexandra Chițanu a înscris cel mai mult dintre jucătoarele autohtone, după două americance 
Liviu Alexa, atac la noua conducere "U" Feminin: "Universitatea a revenit în mocirla rușinii"
Fostul presedinte al secției de baschet feminin a comentat prematura eliminare a Universității din Cupa României 
Ljubomir Kolarevic: „Am făcut un pas imens pentru această echipă tânără cu calificarea în turul doi”
ACS KSE Târgu Secuiesc a avansat în a doua fază a Cupei României din dubla cu Universitatea CSM Oradea 
Miljan Medvedj: „A fost un meci disputat cu multe răsturnări de scor. Am încercat mai multe formule de joc”
FCC ICIM Arad s-a calificat în turul doi al Cupei României după 136-135 în dubla cu Olimpia CSU Brașov 
Mădălin Piperea: „Au fost două meciuri foarte bune pentru aceste copile, care au 16 ani”
CSM Alexandria a trecut în turul doi al cupei după două întâlniri strânse cu Agronomia București  
Dan Calancea: „Culmea ar fi ca la tragerea la sorți pentru turul doi al Cupei României să picăm tot cu Aradul”
Olimpia CSU Brașov a avansat în turul secund după ce a pierdut la un punct dubla cu FCC ICIM Arad 
Phoenix Constanța, singura echipă din grupa B care a eliminat un adversar din prima grupă valorică
Elevele lui Predrag Stanojcic s-au impus în ambele manșe cu „U” Cluj, din primul tur al Cupei României 
CSM Alexandria trece de CS Agronomia București după ce a cedat returul la un punct
Bucureștencele au fost pe doi în clasamentul învinselor din primul tur al Cupei României 
FCC ICIM Arad câștigă cu un punct dubla formațiilor din prima grupă
Olimpia CSU Brașov merge alături de arădence în turul secund al cupei, fiind duelul cu cea mai mică diferență 
TDM Alexa
0 
Fain vocabular. De presedinte. Bleahhh. 
click pt. Articol 02 October 2018 23:37
paulvero suferiti d scenarita:)
0 
daca vroiau ca dubla sa fie echilibrata si la limita , nu lasau sa conduca aradul cu 3 min inainte d final cu 3 p si implicit cu 12 la general...fiti seriosi, au fost 2 meciuri stranse si spectaculoase.Meciurile feminine se-nrorc repede, vezi canada-spania...Haide U! 
click pt. Articol 30 September 2018 11:35
studentU un inceput perfect
0 
pentru maestrul Popa Carmin. Tine sus munca buna, mestere! 😜 
click pt. Articol 29 September 2018 23:11
0 
'uie PSD! S-a dus dracu' singura echipă de succes a Teleormanului pupător de moaște dragniste-iliesciene! Au ajuns să-și rupă picioarele niște copile de 16 ani pentru a asigura gloria partidului doar pentru a face uitată o echipă ce a asigurat după ceva vreme garnitura viitoarelor laureate! E regres, anul trecut Anakamura băga pentru Alexandria în medie 20 de pct/meci, azi joacă sfert de finală la mondiale! În timpul ăsta, Dragnea și ai săi urmași joacă pentru a scăpa de dosare penale! Penibil, județul ăsta trebuie atribuit Vasluiului și, mai departe, Rusiei! Păcat de munca celor care încă mai speră că pot schimba ceva prin baschetul juvenil!  
click pt. Articol 29 September 2018 22:40
0 
Am stat și am analizat caseta statistică! In ultimele 3,10 minute Arad are 5 turn-over! Dzombeta 3, Mercea 1 și unul de echipă, 24"! Chiar ne cred proști? Meda e sârb bosniac, o etnie greu supusă, s-a vândut chiar așa ieftin?  
click pt. Articol 29 September 2018 21:16
Cristian Chirita Vai de plua noastră
0 
Teparii campionatului, Marcelică și nea Dan! Chiar nu pute nimănui desfășurarea acestui joc? N puncte în final pentru Brașov în ambele jocuri? Cât să fie pentru calificare din postura de ratați norocoși? Ne furăm căciula! Un sport deja condamnat, jucat de partea considerată slabă a umanității, cu o dinamică ce plictisește chiar și broasca țestoasă, victimă a unor indivizi ce mai ușurează bugetele administrațiilor locale de care aparțin!  
click pt. Articol 29 September 2018 21:04
laca1968 Giulestii
0 
Daca cineva nu stie de ce ambele meciuri se disputa la SM: Conducerea Rapidului avand emotii ca la intonarea imnului suporterii sa nu cumva sa confunde din nou imnul cu cel al tarii vecine, s-au hotarat sa nu mai riste, neavand bani pentru eventualele amenzi. 
click pt. Articol 28 September 2018 10:15
0 
O sa va inchidem gurita la urmatorul meci! Sper sa ajungeti cu totii la racoare, pentru hotiile pe care le faceti la SM. 
click pt. Articol 10 March 2018 15:40
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Adevarul se gaseste in sentinta federatiei: 6 jucatoare straine dintre care 3 noneuropene.Pe moment ce pe teren SEPSI a trimis doar 2 noneuropence(2 americance),este de inteles si pentru matematicienii de clasa 1-a,ca 6-2 = 4,deci 4 europence putea trimite pe teren .Care este problema?? Satmarenii nu cunosc matematica,nu cunosc regulementul,nu au bani si vroiau sa mai ciupesca niste bani,ne vorbind de faptul,ca printr-o cupa castigata puteau oarecum sa justifice banii multi,cei mai multi din campionat cheltuiti atat pe jucatoare cat si pe antrenori,timp in care nu achitau datoriile fata de unii si altii,fiind obligati sa faca mismasuri financiar-bancare care merita sa fie controlate !! 
click pt. Articol 10 March 2018 10:42
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
SEPSI SIC NU A GRESIT CU NIMIC! a RESPECTAT REGULAMENTUL!
6 JUCATOARE STRAINE,MAX. 3 NONEUROPENE.AU JUCAT 2 NONEUROPENE,DECI AVEA DREPTUL LA 4 EUROPENE!! CE MARE PROBLEMA DE MATEMATICA?? JURISTUL CLUBULUI SATMAREAN ESTE CA ECHIPA:SUPRAPLATIT SI CU LECTIA NEFACUTE !! 
click pt. Articol 09 March 2018 13:22