Stiri Cupa României Masculin

F8 M. Barnabas Szaszgaspar: „Mereu am recunoscut înfrângerea, dar și superioaritatea adversarului, însă azi meritam să câștigăm”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
17.02.2017

BC Mureș Târgu Mureș a pierdut dramatic finala Cupei României cu U-Banca Transilvania, la un singur punct diferență, scor final 78-79, asta după un meci extrem de echilibrat și un final de joc absolut incendiar. 

Barnabas Szaszgaspar, antrenorul formației din Târgu Mureș, a vorbit la finalul meciului despre cele mai importante momente ale partidei, cele care din punctul său de vedere au făcut mica diferență.

„E și greu să vorbim acum. După cum toată lumea a preconizat noi am pornit ca outsider, dar eu am declarat și înainte că am încredere în băieți și știam că vom ajunge în finală. Primul meci a fost mai dificil, o deblocare psihică. Trecem printr-o perioadă mai grea și aveam nevoie de acest lucru. De multe ori am recunoscut înfrângerea și am recunoscut superioritatea echipei adverse, dar astăzi eu cred că meritam să câștigăm, doar ghinionul ne-a adus în situația de a pierde acest meci. Evident, recunosc valoarea Clujului, îi felicit pe această cale, și-au arătat și azi valoarea, un exemplu ar fi Rasic care a luat pe cont propriu ultimele două acțiuni. Am avut meciul în mână, am avut două aruncări deschise, iar ghinionul ne-a împiedicat să marcăm și să luăm această medalie de aur.

Referitor la faultul ofensiv fluierat asupra lui Laszlo Lazar, cred că acolo s-a rupt meciul, am primit informații de la cei care s-au uitat la televizor, vreau să văd și eu cu ochii mei, am înțeles că nu a fost fault, nu a existat un contact, a fost o simulare, s-ar putea să fie acel moment care să fi decis meciul, însă până nu văd eu nu vreau să confirm acest lucru.

În ultima fază noi speram ca mingea să ajungă la Reed sau Martinic, au folosit un fault tactic normal, iar mai apoi au închis foarte bine la aruncătorii noștri care sunt periculoși, Borșa a rămas singur, a fost o aruncare deschisă, iar orice jucător când este singur trebuie să-și asume responsabilitatea, nu a marcat, asta este”, ne-a declarat tehincianul de pe banca vicecampioanei. 

BC Mureș este astfel echipa semifinalelor, având o serie de finale jucate în ultimii ani, atât în Cupa României, cât și în Liga Națională, însă niciuna nu a fost câștigată. Băieții lui „Barni” sunt nevoiți acum să treacă peste acest eșec și să se axeze în totalitate asupra campionatului. 

*Foto: Ana-Maria Mătușoiu @totalbaschet.ro

11 comentarii la aceasta stire:
  • "U" Mobitelco BT Cluj-Napoca 2 Take2 :

    Fault
    A fost fault

    cu 7 ani în urmă (17.02.2017)
    • U BT Cluj-Napoca Stefan Cj:

      a fost?
      Pai atunci ar trebui sa le contorizam si pe cele care au fost sau n-au fost pe parcursul meciului si de o parte, si de alta. Nu? Meciul putea fi castigat la fel de bine si de Mures. Azi n-a fost sa fie.

      cu 7 ani în urmă (18.02.2017)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ahile89 - :

    Respect pt acest om
    Sincer imi pare rau de jucătorii lui si de el. Chiar ii dedicat in ceea ce face, mai ales in condițiile date de situația de la club

    cu 7 ani în urmă (17.02.2017) Raspunde
  • BC Sirius Mureșul Târgu Mureș jeff :

    Adam
    pai acesta este unul dintre atuurile lui Adamovic, sa scoate faulturi ofensive mai mult sau mai putin existente. la prima vederebla Tv s-a vazut ca si cum decizia arbitrilor ar fi acoperita de regulament (cred ca 2 arbitri au fluierat imediat si in sincron faultul). insa Filip are antecedente cu faze de acest gen in care cade secerat chiar si cand contactul este 'subminimal' si arbitrii dau f ofensiv. un exemplu chiar hazliu s-a petrecut acum 2 ani cand FA juca chiar la Tigrii, in meciul de la Cluj unul dintre gazde nici nu l-a atins si s-a intins pe parchet ca lovit de fulger = fault ofensiv (meciul a fost destul de strans si Muresul a castigat la urma). cred ca acest talent il situeaza foarte aproape de Cuic dpdv al acestor faze (in ultimul timp si Szijarto s-a specializat pe acest profil). fara indoiala daca MS marca la acel atac meciul era jucat, nici cu mai multi Rasici pe teren Clujul n-ar fi putut reveni. repet, si mie mi s-a parut a fi fault in atac la prima vedere.

    cu 7 ani în urmă (17.02.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe andrei.stf :

    valoare
    Valoarea unor jucatori ( Rasic, Moldoveanu) si-a spus cuvantul.Noi am ratat doua aruncari deschise,din pacate nu acei jucatori trebuiau sa-si asume responsabilitatea,neavand experinata dar din pacate Martinic ,Markovic, Reed erau foarte bine tinuti jucatori care puteau decide partida in favoarea noastra,dar asta e cine si-ar fi inchipuit aceasta performanta acum 3 zile sa fim atat de aproape de trofeu, mergem inainte mai avem un cuvant de spus si in campionat.

    cu 7 ani în urmă (18.02.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca stef :

    Antrenori
    Deși sunt „U”ist Barni și Trif jos pălăria.

    cu 7 ani în urmă (18.02.2017) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu :

    e corect
    Adamovic s-a pozitionat pe locul de contact inainte ca Lazar sa ajunga acolo.

    cu 7 ani în urmă (18.02.2017)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe stg257:

      tough call
      si mie mi-a parut ca a ajuns la timp, ba chiar era in afara suprafetei de protectie. mie totusi mi s-a parut ca s-a intors. daca era in primul minut de joc cred ca nu aveam discutii despre asta ... fiind ultimul minut a fost o decizie grea

      cu 7 ani în urmă (18.02.2017)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu Hermannstadt :

    pasi Rasici
    Pasi clar la ultimul cos al lui Rasici ! In sala nu mi-am dat seama , dar la televizor se vad clar. Pacat de aceasta echipa a Muresului , dupa atatea finale pierdute ar fi meritat aceasta cupa . Oricum ptr Cluj era un obiectiv minor , campionatul este obiectivul principal , dar dupa parerea mea o sa-l castige la pas.

    cu 7 ani în urmă (18.02.2017) Raspunde
  • BC CSU Sibiu csv :

    Cred
    ca a gresit Barni cand a ales sa nu faca fault pe ultimul atac al clujului.
    Nu poti sa dai 24sec unei echipe cu MVP'uri pe fiecare post. U ti -a lasat 5 sec +handicap un fault. Cand au intrat in penalizare ti-au mai lasat 3sec.... S-a intamplat ceva firesc. Aruncarea deschisa a fost o intamplare pt.ca Torok s-a oprit la o tigara.
    Ai pierdut pe barba ta Barni.
    Binenteles felicitari U ! Ati meritat! Ati avut un turneu foarte bun.
    Au cu ce 'domne!

    cu 7 ani în urmă (18.02.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    Soarta rezolva
    Soarta o sa-i recompenseze pe tigrii. Poate chiar cu o cupa cand clujenii vor organiza un Final4. ;) (ca Final8 e o porcarie mare din mai multe puncte de vedere dupa parerea mea)

    cu 7 ani în urmă (18.02.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!