Stiri Cupa României Masculin

F8 M. Dan Fleșeriu: „Meciul cu Clujul este o finală pentru noi”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
14.02.2017

Sibienii joacă astăzi în sferturile de finală ale Cupei României și speră că vor reuși să facă un meci mare contra celor de la U BT Cluj-Napoca.

Dan Fleșeriu, antrenorul lui CSU Sibiu, este de părere că U BT este cea mai bună echipă a momentului în baschetul românesc, dar spune că formația sa va da totul pe teren pentru a obține un rezultat pozitiv. Mai mult, tehnicianul sibian a spus, prin intermediul paginii de Facebook  a clubului, că partida cu U Banca Transilvania este ca o finală pentru echipa sa. Meciul se joacă de la ora 20:30 la Sala Transilvania și în direct la Digi Sport 4. 

În ce măsură sunt jucătorii apți și ce așteptări aveți diseară?

Toată lumea este, din punct de vedere fizic, la potențial maxim. Mă bucură că după meciul de la Timișoara n-am avut mari probleme cu accidentările, așa că suntem pregătiți și fizic și mental pentru a face un meci mare. Să sperăm că ceea ce putem noi să facem maximum va fi de ajuns și pentru a face o victorie.

În meciul din Cupa României trebuie să jucați cu doi români pe teren. În ce măsură vă afectează acest lucru?

Nu ne afectează pe noi atât de tare, dimpotrivă. Vom avea întotdeauna doi jucători care vin de pe bancă fresh și probabil cu multe puncte. În campionat nu folosesc atât de des (n.r. doi români titulari), dar la Timișoara am folosit și au dat randament bun așa că am speranțe mari că jucătorii noștri vor profita de oportunitatea aceasta. 

Vă gândiți doar la meciul din sferturi sau priviți și mai departe, către semifinalele Cupei României?

Întotdeauna, și în Campionat, și în Cupă, am privit doar meciul următor. Pentru noi, așa cum am zis la un moment dat, la calificarea în primele șase, că urmează trei finale, așa este și în Cupă. Meciul cu Clujul este o finală pentru noi, dacă va mai fi o finală și meciul cu Steaua, asta va fi spre bucuria noastră și a suporterilor.  

Vă avantajează faptul că turneul final se desfășoară la Sibiu?

Am tot spus mereu că suntem o echipă de moral, că echipa noastră își trage multă energie din ceea ce ne oferă suporterii noștri atunci când sala este plină. Cred că plecăm cu 10-15 puncte în plus la orice fel de meci de acasă. 15 puncte pe care ni le dau suporterii cu energia lor. Sper că le vom putea folosi de data asta și că vom adăuga suficient de multe pentru a avea șanse să câștigăm.

Despre adversarul de astăzi ce spuneți?

Clujul este echipa momentului în campionatul românesc. Au cel mai bun lot, au probabil și cel mai mare buget, au cele mai bune rezultate în campionatul ăsta. Probabil că se vor bate la câștigarea campionatului, de abia aștept să existe o echipă care să îi mai și împiedice în atingerea atâtor obiective.

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!