F8 M. Dragoș Andrei: “Am demonstrat că putem bate pe oricine”


BC Mureș Târgu Mureș s-a calificat în finala Cupei României

 

Calificare surprinzătoare obținută de BC Mureș Târgu Mureș în finala Cupei României, după o victorie muncită în fața celor de la CSM Oradea. Înaintea jocului târgmureșenii au fost văzuți ca și outsider, însă pe parchet lucrurile au stat diferit, după cum a spus și Dragoș Andrei la capătul meciului, epuizat dar fericit pentru performanța obținută.

„Cred că am venit aici priviți ca fiind cu ultima șansă, însă am demonstrat că putem bate pe oricine și, implicit, că merităm un loc în primele șase. Mâine vom da fiecare picătură de transpirație, la fel ca și astăzi. Clujul arată foarte bine de la începutul sezonului, ce-i drept, au cel mai complet lot pe toate pozițiile, dar vin două două meciuri grele. Cred că mâine va lua Cupa României ce-i care-și vor dori mai mult”, a declarat Dragoș Andrei.

Finala Cupei României dintre BC Mureș Târgu Mureș – U BT Cluj Napoca va avea loc mâine, de la ora 19.00, în sala Transilvania din Sibiu.

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu



Dan Oancia / 16 February 2017 / 22:41


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!


Din aceeaşi categorie...
Istvan Rusz: „Sunt sigur că oamenii vor veni în număr mare să urmărească atât partidele feminine, cât și cele masculine”
Sepsi Arena va găzdui ambele turnee finale ale Cupei României în luna februarie 
Final Eight-ul Cupei României – competiția masculină, se va desfășura tot la Sfântul Gheorghe
Site-ul lui Sepsi: Decizia a fost luată de Federația Română de Baschet 
Tudor Costescu: „Dacă ar fi fost să ne alegem adversarul, cu siguranţă nu am fi ales Sibiul”
BC SCM Timişoara şi CSU Sibiu se vor duela pentru un loc în semifinalele turneului Final 8 al Cupei României 
De ce nu a vrut nimeni să găzduiască Final Eight ul Cupei României
Ce i-a nemulțumit pe managerii din LNBM (DOCUMENT) 
Dan Fleșeriu, după tragerea la sorți din Cupa României: „Nu putem să spunem că suntem norocoși”
CSU Sibiu va întâlni în sferturile Cupei României pe BC SCM Timișoara 
Dezinteres pentru organizarea Final 8-ului Cupei României
S-a stabilit tabloul turneului final al competiției masculine 
Ioannis Tsirogiannis: "Diferența a făcut-o valoarea jucătorilor"
Poli Iași a pierdut calificarea în Final Eight ul Cupei României  
Andrei Calenic, accidentare serioasă la meciul cu Timba
Tânărul pivot al Iașiului a suferit o leziune serioasă la genunchi 
Bogdan Murărescu: „În primul sfert am jucat ceea ce trebuia și ne-am desprins la 20 de puncte. Am făcut diferența sub panou”
Deși echipa sa a obținut calificarea la Final 8-ul cupei, antrenorul Timbei este nemulțumit de greșelile din atac 
Timba Timișoara, calificată în Final Eight-ul Cupei României
„Urșii” au remontat handicapul de patru puncte din tur și au învins cu 77-65 
3punkte Fara final 8
0 
Final 8 era deja o inventie moarta din momentul cand a fost propus sa fie inlocuit Final 4. 
click pt. Articol 05 December 2017 18:59
0 
mai bine ne inghesuiam toti la Pitesti. La Dinamo...Pui acolo unde nu o sa vina decat "invitatii" speciali si cam atat. 
click pt. Articol 05 December 2017 17:07
0 
Cred ca te inseli d Rusz. Cu banii cu care organizezi turneul masculin mai bine aduceai un pivot ca lumea la echipa. 
click pt. Articol 05 December 2017 12:44
TitiAcs Simplu
0 
FRB are sală proprie de baschet. De ce nu organizează acolo ? Pot face tot ce doresc și cum doresc, in plus ar avea TOT "profitul" sau praf-itul !  
click pt. Articol 27 November 2017 11:51
mailman tari in marketing, mici in baschet
0 
Avem o Federatie pregatita sa organizeze Finala NBA in Romania: Sefii FRB stiu cum sa vanda minutul de publicitate din pauza mare a finalei Cupei mai scump decat in San Francisco. Concluzia: ei sunt pregatiti cu marketingul, voi veniti cu baschetul sau chiar vreti sa se ocupe tot ei si de asta?  
click pt. Articol 26 November 2017 18:10
0 
La Cluj in acea perioada e meciul de fedcup. Nu se poate juca in polivalenta 
click pt. Articol 26 November 2017 17:27
vass bela ovidiu99
0 
Chestia cu blestemul este pt noi suporterii ( desigur nu pt toti ), pt o conducere profesionista nu poate fi vorba de asa ceva . Deci neimplicarea in organizarea turneului final este o pata neagra la adresa lui U BT, mai ales ca s-a afirmat ca avem ca avem aceleasi obiective ca-n sezonul precedent, deci inclusiv cupa . Si atunci ?! 
click pt. Articol 26 November 2017 17:07
0 
Nu cred ca exista blesteme, exista doar baschet, cred ca ar fi ideal sa se faca acest final4 la polivalenta din cluj,e locul ideal, pentru ca nu se va lasa cu bisnita la bilete pentru ca e mai greu ca sa se umple sala(nu zic din rautate, 5700 de fani e recordul in campionatul intern) 
click pt. Articol 26 November 2017 15:52
0 
Si daca o sa fie Clujul apoi o sa sara lumea daca câștigam Trofeul ca FRB si alte Cele:)) 
click pt. Articol 26 November 2017 15:03
mailman woo-doo
0 
...asa ca acuma se va vedea pe cine "uraste" FRB cel mai mult: acolo se va desfasura Turneul! 
click pt. Articol 26 November 2017 14:51