Stiri Cupa României Masculin

F8 M. Monyea Pratt: „Va trebui să dăm totul pe teren pentru a câștiga împotriva celor de la Timișoara”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
11.02.2018

BC CSU Sibiu se duelează, în această seară, cu BC SCM Timișoara, în sferturile de finală ale Cupei României. Va fi al 3-lea meci oficial între cele două formații, care și-au împărțit victoriile în actuala ediție a Ligii Naționale.

Jucătorul lui CSU Sibiu, Monyea Pratt a declarat pentru Total Baschet că va fi o partidă dificilă, dar echipa sa va lupta pentru a trece mai departe.

„Cred că va fi un meci greu, între două echipe puternice, care au jucători buni în lot. Va trebui să dăm totul pe teren pentru a câștiga împotriva celor de la Timișoara. Ne-am întâlnit cu ei și în timpul sezonului și ne-am împărțit victoriile, fiecare am câștigat acasă, așa că va fi un meci bun, în care vom lupta din greu”, a spus Pratt.

Americanul este de părere că CSU Sibiu poate câștiga competiția de la Sfântu Gheorghe. Întrebat dacă formația sa are puterea de a-și adjudeca trofeul, Monyea Pratt a spus:

„Cred că avem puterea să câștigăm competiția. Am jucat foarte bine, ca o adevărată echipă, și cu toții avem încredere maximă în munca pe care o facem”.  

Pratt a vorbit și despre All Star Game-ul din România, urmând să joace alături de alți patru colegi de la CSU Sibiu pentru echipa din Sud, care va fi condusă de pe margine de Dan Fleșeriu.

„Este primul meu sezon în România și sunt foarte bucuros că am fost selectat să joc la All Star Game. Mă simt pregătit și încântat să văd cum este ASG aici, în România”, a mai spus Monyea Pratt.

Partida dintre BC CSU Sibiu și BC SCM Timișoara se joacă duminică, de la ora 17:15, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 4.  

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!