Stiri Cupa României Masculin

F8 M. Vladimir Vuksanovic: „Mă aștept să luptăm împotriva celor de la Steaua și sunt sigur că băieții vor da totul în acest meci”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
13.02.2017

Meciul dintre Steaua CSM EximBank și SCM Universitatea Craiova deschide Final Eight-ul Cupei României de la Sibiu. Partida se joacă marți, de la ora 18, și va fi una interesantă din punctul de vedere al antrenorului oltenilor.

Vladimir Vuksanovic a oferit o declarație pentru Total Baschet, în care a spus că echipa sa nu se află în postura de a fi o amenințare pentru roș-albaștri, dar e convins că jucătorii săi vor da totul pe teren.   

„În momentul de față nu ne aflăm în poziția de a putea amenința vreo echipă, dar ne-am calificat în sferturi așa că bineînțeles că vom da totul pe teren. Am făcut echipa asta acum două luni, suntem încă într-o perioadă de tranziție, dar cred că în sfârșit ne adunăm și putem juca normal. Mă aștept să luptăm împotriva celor de la Steaua și sunt sigur că băieții vor da totul în acest meci. Normal că ei au mai multe șanse ca noi, așa cum am spus, ei au o echipă mai mare, sunt un nume mai sonor și au și un buget mai mare. Mă aștept la un meci interesant, cred că suntem capabili că concurăm împotriva lor”, a declarat Vladimir Vuksanovic.

De altfel, tehnicianul celor de la Craiova spune că nu i se pare dificil să joace cu doi români pe teren.

„Nu sunt multe echipe care joacă cu patru străini tot timpul. Așa că nu e o diferență foarte mare pentru noi pentru că avem jucători români care joacă mult. Din punctul nostru de vedere, regula asta nu schimbă lucrurile prea mult”, a explicat antrenorul.

Întrebat care este obiectivul pentru acest sezon, antrenorul lui SCM U Craiova a spus că formația sa nu are un obiectiv declarat, însă încearcă să joace la capacitate maximă fiecare meci.

 „Suntem pe locul 10 în campionat și cred că toată lumea ne vede ca fiind outsiders, dar obiectivul nostru este să jucăm bine și să concurăm de fiecare dată când suntem pe teren. Nu vreau să spun că nu noi nu avem presiune, vrem să câștigăm fiecare meci și încercăm să jucăm cât mai bine în fiecare meci, dar nu avem niciun obiectiv acum. Vrem doar să luptăm. Cu tot respectul, respectăm celelalte echipe, dar de asemenea respectăm munca noastră și echipa noastră”, a mai spus antrenorul lui SCM Universitatea Craiova.

Meciul dintre Steaua CSM EximBank și SCM Universitatea Craiova se joacă în Sala Transilvania din Sibiu și va fi televizat pe Digi Sport 4.

 

*foto: Ana-Maria Mătușoiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!