„Tudor Gheorghe este un tânăr căruia încercăm să îi dăm mai multe minute anul acesta. În unele părți din joc ne dă înapoi cu vârf și îndesat, iar astăzi sunt mulțumit de el, chiar dacă face unele greșeli normale pentru vârsta lui. Mă bucur că ne-a ajutat și nu pot să nu fiu încrezător că va fi din ce în ce mai bun”, își încheia discursul Mihai Silvășan, duminică seara, la finalul derby-ului cu CSM CSU Oradea. Vorbele lui Silvășan veneau după a opta victorie stagională a clujenilor și a doua din cariera antrenorului împotriva campioanei României. Prima fusese în septembrie, odată cu SuperCupa României.

Din toamnă și până acum, debutantul Silvășan a condus-o pe U-Banca Transilvania spre prima poziție în clasament, pierzând un singur meci, cu Pitești. Angrenată și în FIBA Europe Cup, trupa clujeană a reușit să se califice în fazele superioare. Un alt merit al tehnicianului de 31 de ani este încrederea acordată lui Tudor Gheorghe.

Fundașul primește, în medie, 11:31 de minute de joc din partea lui Silvășan și ridică publicul în picioare prin sacrificiul său. În fața campioanei României, „Tudi” a evoluat timp de 13 minute și a reușit 9 puncte, un record personal în Liga Națională. Gheorghe le-a furat fața adversarilor și a izbutit alte două recuperări vitale sub panoul adversarilor, lâsându-i spectatori pe Branko Mirkovic și compania. Într-un alt moment al disputei, brașoveanul a înfipt cu sânge rece o triplă chiar din fața băncii orădene. La final, când s-a tras linie, statistica lui Tudor arăta un indice al eficienței de 7. Deloc mare, dar suficient pentru un sportiv născut în 1997 și aflat la al doilea său sezon în baschetul mare.

La doar 19 ani, Gheorghe are ocazia să prindă meciuri tari și să coordoneze un atac decis adesea de nume precum Vlad Moldoveanu, Kyndall Dykes sau Aleksandar Rasic. Vlad este cel mai important baschetbalist român al momentului, Kyndall reprezintă, indiferent de prestație, un idol al tribunei clujene, în timp ce Rasic a bifat un mondial cu naționala Serbiei. Înțelegem cu toții că responsabilitatea puștiului aruncat în luptă de Silvășan este uriașă. Gheorghe reușește totuși să ne încânte pe noi, cei din tribună, care sperăm la un viitor pentru baschetul nostru.

Când scriu aceste rânduri, îmi vine în minte imaginea cu „Tudi” părăsind demoralizat terenul, după două greșeli ce puteau fi fatale. Silvășan și-a privit elevul asemenea unui tată dezamăgit, refuzând să îl certe. În scenariul de față, antrenorul a știut cum sunt tinerii. Din entuziasmul caracteristic, ei se luptă, vor să demonstreze poate prea multe și uneori eșuează. Însă doar eșuând vor ajunge adevărați oameni. Sau, dacă vreți, doar eșuând pe teren pot ajunge apoi adevărați baschetbaliști!

*Foto: Andor Marton