Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Familia lui Radu Țenter a acceptat ca organele sale să fie prelevate

Eduard Popa

Eduard Popa
08.03.2019

radu tenter donare organe

Radu Țenter, fiul lui Marcel Țenter și unul dintre membrii peluzei echipei Universitatea Cluj-Napoca, a decedat miercuri noaptea, după trei zile în care familia și prietenii au stat aproape de el în speranța unei reveniri miraculoase. Cu toate acestea, Radu a fost declarat decedat oficial.

Fostul selecționer al României, Marcel Țenter, a afirmat că „este posibil să se gândească și la donare de organe”, în funcție de cum va evolua situația fiului lor. A doua zi după ce inima lui Radu a încetat să bată, familia sa a acceptat ca acestuia să îi fie prelevate organele. Astfel, Pro Tv a anunțat că Radu Țenter va ajuta doi tineri cu insuficiență renală, care au vârste de 18 și 22 de ani.

Radu a suferit un accident teribil în noaptea de duminică. El a fost lovit la cap și a suferit mai multe operații pe creier, după ce a fost internat în stare critică la spital. Vestea trecerea în neființă a lui Radu Țenter a îndoliat suporterii mai multor cluburi din toată țara, care au afișat mesaje de condoleanțe la adresa familiei sale.

Potrit site-ului oficial al lui U-BT Cluj, Radu va fi înmormântat sâmbătă, la ora 13:00, la Capela Cimitirului Central din Cluj.

*foto: facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!