Stiri Cupa României Masculin

Final4. Aleksandar Rasic: „Ne-am propus la începutul sezonului să câștigăm din nou Cupa României”

Eduard Popa, David Istrate

Eduard Popa, David Istrate
16.04.2019

u bt cluj oradea rasic

U-BT Cluj pornește în apărarea trofeului Cupei României la baschet masculin, competiție pe care clujenii au câștigat-o de fiecare dată în ultimii trei ani. Unul dintre jucătorii care au fost prezenți la ultimele victorii, Aleksandar Rasic, a prefațat primul meci al turneului Final Four de la Cluj în care vor întâlni pe cei de la CSM CSU Oradea.

„Este un turneu foarte important pentru noi. La începutul sezonului ne-am propus să câștigăm titlul și Cupa României din nou. Nu va fi ușor. Întâlnim Oradea care sunt campionii României, o echipă foarte puternică cu jucători foarte buni și sper că suporterii vor veni în număr mare și astfel vom avea mari șanse să câștigăm trofeul. Va trebui să ne pregătim pentru acest meci ca pentru orice partidă. Nu există o pregătire specială... trebuie însă să fim uniți ca echipă, să ne concentrăm pe echipa noastră și să încercăm să câștigăm. În opinia mea, sistemul cu Final Four e mai ușor decât cel din anii trecuți, când jucam trei meciuri în trei zile. Am jucat de atâtea ori în astfel de turnee și sunt sigur că vom putea face față pentru aceste meciuri”, a spus căpitanul Rasic, la conferința de presă de dinaintea partidei.   

Aleksandar Rasic are în palmares două Cupe ale României alături de U-BT Cluj, câștigate în 2017 și 2018.

*foto: Manases Sandor, u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!