Stiri Liga I Masculin

Florin Nini: „Dinamo are tradiţie şi vrea să revină în prim plan, mi-am dorit să câştigăm la ei acasă”

Cătălin Rădulescu

Cătălin Rădulescu
19.04.2015

Sala Dinamo a găzduit sâmbătă după-amiază derbiul grupei semifinale a Ligii I la baschet masculin dintre Dinamo şi Phoenix U Galaţi. Partida a fost spectaculoasă, avantajul a alternat pe tabela de marcaj, s-a mers mult timp cap la cap, a fost nevoie chiar de o repriză de prelungiri, la finalul căreia echipa gălăţeană a reuşit să se impună cu 86-79.

„A fost un meci extraordinar, foarte încrâncenat. Sunt foarte mulţumit şi trebuie să-i felicit pe băieţi pentru această victorie care ne aşează acolo unde ne este locul. Dinamo are o tradiţie în baschet şi a investit serios să revină în prim plan. Noi, cu o echipă tânără încropită de câteva luni, am reuşit să-i batem pe terenul lor şi să închidem gura celor care nu au crezut în proiectul nostru.

Am avut un moment dificil când am fost conduşi cu 12 puncte, am cerut time-out, le-am zis băieţilor că nu contează rezultatul, trebuie să jucăm ceea ce am lucrat la antrenamente, să ne vedem de treabă, să facem abstracţie de arbitraj, m-au ascultat şi unitatea grupului şi-a arătat roadele. Mai avem un meci pe teren propriu cu CSM Miercurea Ciuc, vrem să ne răsplătim suporterii cu a X-a victorie şi apoi ne vom pregăti de Final Four”, ne-a declarat antrenorul Florin Nini.

În urma acestui succes gălățenii au încheiat faza semifinală pe prima poziție.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!