Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Florin Nini: ”Timișoara este o echipă care se bate, care va veni ca și noi, cu 0-2 și își va dori victoria”

Mara Mihăilescu

Mara Mihăilescu
19.10.2018

nini pitesti

În cursul zilei de joi, 18 octombrie, la sala Trivale din Pitești a avut loc o conferință de presă ce a venit ulterior primelor două etape disputate de alb-violeți la Cluj Napoca și Sibiu, dar și în vederea următorului meci pe teren propriu, în compania celor de la BC SCM Timișoara.

Tehnicianul celor de la BCM U Pitești, Florin Nini, a vorbit atât despre așteptările sale de la acest meci, cât și despre această ediție de campionat.

“Aşa cum ştiţi, am avut ‘norocul’ să disputăm două meciuri extrem de grele, pe terenul echipelor din Cluj și Sibiu, două echipe puternice, care au demonstrat în ultimii ani că joacă un baschet bun şi care ştiu foarte bine să folosească avantajul terenului propriu. Noi avem o echipă schimbată în totalitate. Cu emoţiile şi tracul debutului am reuşit doar la Cluj să facem un joc bun. În ceea ce priveşte meciul de la Sibiu, am jucat bine în prima parte, apoi am avut o cădere de care nu suntem nici bucuroși, nici mândri. Sunt lucruri care, de obicei, se întâmplă la începutul sezonului.

Suntem concentraţi pentru ceea ce urmează, în special pentru duelul cu Timişoara. Ne așteaptă primul meci de acasă, în fața suporterilor noștri, un meci în care vrem să obținem prima victorie. Echipa oaspete o văd ca pe toate cele 8 din Grupa A. Este un campionat periculos, un campionat care va avea multe lucruri și rezultate neprevăzute. Dacă în campionatele trecute jucai 22 meciuri împotriva unor echipe de nivel diferit, puteai să îți reglezi jocul pe durata sezonului, acum, acest lucru nu îți mai este permis. Timișoara este o formație cu jucători imprevizibili, cu jucători buni pe relația 1vs1, care nici la aruncările de la distanţă nu stau rău. Este o echipă care se bate, care va veni, ca și noi, cu 0-2, și își va dori victoria. Sunt convins să ne vom putea pune în valoare avantajele, atuul terenului propriu şi calitatea echipei.”

 La această conferință de presă a vorbit și jucătorul pitestenilor, Tudor Gheorghe:

“M-am adaptat foarte repede la Piteşti, am fost primit foarte bine. Mă aşteptam la acest lucru, la faptul că mă voi integra fără probleme. În acest debut de campioantu am avut un meci reuşit la Cluj, dar pe care l-am pierdut, şi o primă repriză bună la Sibiu. În actul secund am cedat lupta, din păcate, dar cred că am învăţat multe lucruri şl nu vom mai repeta anumite greşeli. Referitor la meciul de mâine, Timişoara este o echipă bună, cu jucători valoroşi, la fel ca toate din serie. Va fi un duel dificil, dar noi vom intra pe teren și, cu siguranță, vom da totul pentru a obţine victoria. Am feeling de victorie înaintea oricărui meci, dar contează ca atunci când intri pe teren, să lupţi.”

Partida va avea loc la Sala Trivale din Pitești, începând cu orele 18:00 și va putea fi vizionată în direct pe Digi Sport 4.

*foto: facebook BCM U FC Argeș Pitești

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!