Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Florin Nini mizează pe experiență

Cătălin Rădulescu

Cătălin Rădulescu
28.07.2015

Baschetul masculin din orașul de la Dunăre a revenit pe prima scenã după 15 ani de absenșă prin Phoenix U Galați. Oficialii clubului gălățean au rezolvat primele două transferuri: Milos Bojovic și Milos Pesic, doi jucători originari din Serbia, cu mare experiență care să ajute la atingerea obiectivului: menținerea în LNBM.

Cel mai experimentat este Milos Bojovic, 34 de ani, 198 cm, care joacă pe poziția 2, are 58 de meciuri în prima ligă din România, iar în ultimele două sezoane a evoluat pentru CSU Atlassib Sibiu. În ultima ediție de campionat, Bojovic a jucat în 23 de meciuri cu următoarele statistici: 20 puncte, 4,7 recuperări, 2,9 pase decisive și 2,1 intercepții.

Conaționalul său Milos Pesic, 31 de ani, 205 cm, care joacă pe poziția 4, a venit în România încă de acum nouă ani și a evoluat în 250 de meciuri din campionatul nostru. În sezonul 2014-2015, Milos a îmbrăcat tricoul formației BC Timișoara, cu care a câștigat Cupa României. Pesic a fost prezent pe teren în 27 de meciuri în care a reușit ca medii statistice: 9,7 puncte, 4 recuperări și 2,3 pase decisive. Sârbul a mai trecut în carieră pe la Timișoara, Cluj, Oradea, Ungaria și Ucraina.

În cursul zilei de marți s-a perfectat și cel de-al treilea transfer. Este vorba de ucraineanul Yaroslav Lemyk, 30 de ani, 206 cm, care evoluează pe postul de pivot. În ultimul sezon, Lemyk a jucat în Franța la Charleville, în cele 25 de meciuri în care a fost prezent pe teren reușind următoarele medii statistice: 12,6 puncte, 5 recuperări, 1,6 pase decisive. Echipa gălățeană va începe antrenamentele pe 10 august.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!