Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

George Trif: „În aceste condiţii nu se poate continua. Ne batem joc de baschet”

Eduard Popa

Eduard Popa
13.03.2018

george trif bc mures

BC Mureş a mai pierdut un nou duel, de data aceasta în compania lui CSU Sibiu, scor 105-49.

La finalul partidei antrenorul secund George Trif a tunat cu privire la situaţia în care a ajuns echipa sa:

„Trăim o situație tragico-comică. Am ajuns așa de amatori cum nu am văzut în viața mea un club de baschet, nici măcar la un club de juniori. Să călătorim până la Pitești în ziua meciului și în condiții care nu se pretează pentru Divizia A. De asemenea lotul de care dispunem este mai puțin decât subțire. Văd pe chipul antrenorilor de la echipele adverse că le e rușine de rușinea noastră. A ajuns Mureșul așa de jos cum nu credeam că o să se întâmple vreodată. Și eu și Barni (n.r. Barnabas Szaszgaspar) ne-am fi retras de mult, dar am fost printre primii care am pus o cărămidă la formarea clubului și am zis să stăm, să fim noi ultimii care închid ușa, să nu îi lăsăm pe acești copii să fie singuri. Nu am vrut să particip nici la meciul de la Pitești, nici la cel de astăzi (n.r. cu CSU Sibiu), dar convingerile lor m-au făcut să stau aproape de echipă. Îmi pare foarte rău că s-a ajuns la această situație, dar în aceste condiții nu se mai poate continua pentru că ne batem joc de baschet și de tot ce înseamnă campionat”

, a spus George Trif, la conferința de presă de după meci.

Reamintim că BC Mureş are datorii în valoare de aproape 1 milion de euro, aproape jumătate din sumă trebuie să ajungă la foşti şi actuali baschetbalişti din lotul echipei din Târgu Mureş. VEZI MAI MULTE DETALII AICI

Video de la conferința de presă aici: 

foto: Csaba Toth

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!