Stiri

Golden State Warriors se desprinde în finala Conferinței de Vest

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
17.05.2019

golden state portland

Golden State Warriors a făcut 2-0 la general în finala Conferinței de Vest cu Portland Trail Blazers. Campioana în exercițiu a avut o revenire importantă pe finalul meciului 2 jucat pe teren propriu și a reușit să întoarcă un joc pe parcursul căruia a fost condusă în majoritatea timpului.

Portland Trail Blazers a oferit o replică foarte bună după înfrângerea clară din primul joc al Conferinței de Vest. Echipa lui Terry Stotts a pus stăpânire pe joc de-a lungul primei reprize și după primele 24 de minute conducea cu 65-50. Diferența avea să ajungă la un maxim de 17 puncte. Sfertul trei i-a aparținut însă lui Golden State Warriors. Gazdele au șters avantajul oaspeților cu un parțial de 39-24. În actul decisiv, cei de la Portland a trecut din nou în față și s-au dus la 8 puncte. Finalul a fost incendiar. Seth Curry i-a dus pe Blazers în fața cu o triplă înaintea ultimului minut. Golden State Warriors a reușit să marcheze 4 puncte în ultimele 60 de secunde ale jocului prin Looney și Igoudala. McCollum a ratat între reușitele celor doi jucători de la Warriors și partida s-a încheiat cu scorul de 114-111.

Stephen Curry a fost omul meciului cu 37 de puncte, 8 recuperări și 8 pase decisive. Klay Thompson a adăugat 24 de puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive. Draymond Green a fost peste tot și a strâns 16 puncte, 10 recuperări, 7 pase decisive și 5 capace, în timp ce Kevon Looney a terminat cu 14 puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive.

Damian Lillard a fost principalul artizan de la Blazers cu 23 de puncte, 10 pase decisive și 5 recuperări. CJ McCollum a totalizat 22 de puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive.

Seria se mută în Portland pentru meciul 3, care va avea loc sâmbătă spre duminică de la ora 04:00, ora României.

*foto: Bleacher Report

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!