Campioană națională de 11 ori în ultimii 12 ani și un ultim sezon excelent culminat cu accederea în Top 32 EuroCup, CSU Asesoft Ploiești, locomotiva baschetului românesc, se află în impas. Retragerea principalului finanțator alături de lipsa susținerii pe plan local pune multe semne de întrebare cu privire la viitorul campioanei en-titre în următorul sezon competițional.

Pentru a răspunde acestora, site-ul Total Baschet vă oferă un interviu inedit cu președintele grupării din Ploiești. Ionuț Georgescu a realizat, cititorilor totalbaschet.ro, o amplă retrospectivă a brand-ului „Asesoft”, alături de momente trăite cu sufletul la gură, dar și clipe de neuitat, toate deslușite în rândurile următoare.

Să o luam de la începuturi, momentul zero. Cum ai ajuns în familia Asesoft Ploiești? Cum ai caracteriza, comparativ, perioada de atunci?

Iată că au trecut 10 ani. Lucram în presa locală, colaboram cu două cotidiene naționale cu un post de radio, și deja scriam despre Asesoft, intram in direct de la meciuri, devenisem responsabil pe partea de baschet. Legătura sufletească s-a creat oarecum în sezonul câștigării FIBA, un succes incredibil care din păcate s-a confundat cu anul despărțirii de căpitanul Toni Alexe. Această circumstanță sumbră a sensibilizat FIBA, iar ca urmare forul European a acordat Ploieștiului organizarea a două final four-uri.

Precum foarte mulți ploieșteni, m-am îndrăgostit de baschet în acel sezon. Oferta de a lucra pentru Asesoft a venit înainte de finala cu U Cluj, din sezonul 2005-2006, primind atunci propunerea de a mă ocupa de siteul echipei si mai apoi de relațiile cu presa. În timp am primit atribuțiile pe care le avea team-managerul Nelu Lefter, oscilând între a organiza meciuri și a mă ocupa de partea media. Practic, între a scrie despre CSU pe siteuri, în ziare, între a comenta meciurile pentru Prahova TV și a prezenta echipele în sală, aveam grijă să cumpăr protocolul, să mă asigur că erau îndeplinite toate condițiile de meci (salvare, pază, vize medicale etc.), ceea ce fac și acum întrucât la Asesoft nu a avut niciodată un staff numeros ci doar câțiva oameni super-dedicați, de încredere, care și-au făcut treaba cu profesionalism și dragoste. Și vreau să le mulțumesc pentru asta! Ne-am dezvoltat mult ca si organizatie, am reusit sa oferim conditii din ce in ce mai bune, sa fim mai profesionisti si sa atragem sponsorizari și bartere.

Până la 21 de ani această echipă a devenit familia mea. Au fost atâția oameni de la care am avut ce învăța și cu care am legat relații pe viață. Ei m-au primit cu brațele deschise și nu au văzut în vârsta mea fragedă un impediment în a mă trata ca pe un adult. Procesul de maturizare a fost unul accelerat și astăzi îmi amintesc amuzat de unele gafe pe care le făceam atunci și pentru care suporterii altor echipe mă trăgeau de urechi pe siteuri și forumuri. Eram căpos, orgolios, certăreț și nu foarte echilibrat. Noua funcție primită până să împlinesc 22 de ani nu mi-a adus până acum doar satisfacția de a fi pus umărul la trofeele castigate ci și un bagaj bogat de cunoștiințe și, în primul rând, mai multă minte. Oricum, întotdeauna e loc de mai bine, de-abia bifez 27 și sunt conștient că în fiecare zi pot devei mai bun în ceea ce fac și, primordial, un om mai bun.

„Mulți nu își închipuie ce presiune există la Asesoft”

Ce semnificație are pentru tine brand-ul „Asesoft”?

Aici s-a dezvoltat încă de la început o mentalitate de învingători. Mulți nici nu-și închipuie ce presiune există la această echipă. Ea te impinge de la spate dacă ești puternic sau te dărâmă dacă ești slab. Ținând cont de asta, trebuie să remarcăm faptul că la Asesoft au fost în toți acești ani multe caractere puternice. De la cele de pe bancă, la cele din teren.

Proiectul Asesoft a trecut în ultimii ani dincolo de vitrine cu trofee, medalii și diplome. Impactul în comunitate a fost și este unul foarte puternic! S-au creat primele grupe de juniori, iar apoi au fost demarate proiectele Asesoft Junior și Majorete Asesoft Junior, tot cu ajutorul unor oameni îndrăgostiți de fenomenul Asesoft. De asemenea, grupul de fani s-a schimbat iar suporterilor de acum li se alătură pe zi ce trece juniori pentru care Asesoft înseamnă cu adevărat ceva. Ei sunt alaturi de jucatori, de echipa si reprezinta un factor important de motivare a strainilor.

„Familie” este un termen pe care-l auzim din ce în ce mai des la echipele de sport dar căruia la Asesoft i-am putut simți din plin semnificația și ecoul… De la cel mai mic junior și până la „il padre" Cătălin Burlacu, de la fanii din Ploiești și până la suporterii noștri din Brazi, din Timișoara...Sunt zi de zi alaturi de echipa oameni care, la fel ca și mine, au început prin a privi Asesoftul, au ajuns să se îndrăgostească de echipa și au sfârșit prin a ajuta-o, prin a lucra la dezvoltarea ei.

Nu am cum să nu menționez rolul de ambasador pe care CSU Asesoft l-a jucat pentru orașul Ploiești, pentru județul Prahova, pentru baschetul românesc în Europa. Începând cu prima ieșire la o tragere la sorți pentru Eurochallenge și terminând cu prima întâlnire a elitei baschetului european din vara trecută (ligi profesioniste, Euroligă-Eurocup), am învățat foarte multe, am intrat în contact cu oameni care știu cum trebuie să fie tratat acest sport într-un mod profesionist, din toate punctele de vedere, și am simțit responsabilitatea de a le demonstra tuturor dorința enormă de progres a baschetului nostru și faptul că merităm atenția și sprijinul lor.

„A fost un prilej desăvârșit să-i fiu gazdă, la Ploiești, lui Marc Gasol”

Daca ar fi să facem un top, care sunt cele mai frumoase trei momente all-time alături de Asesoft?

Această echipă mi-a oferit multe amintiri memorabile și le sunt recunoscător tuturor celor care au făcut posibile acele clipe. Calificarea obținută în Rusia, la Sankt Petersburg, îmi va fi mereu dragă. Apoi, din momentul în care mi-a fost dată posibilitatea de a-mi implementa anumite proiecte, m-am atașat de copii și juniori, de acțiunile extra-baschet prin care am ajutat tinerii, am promovat echipa și acest sport extraordinar, am aplicat în scopuri caritabile, am transformat comemorarea lui Toni Alexe într-un eveniment de susținere a proiectelor culturale realizate de elevii ploieșteni, aceștia aflând mai multe despre cel care ne-a fost căpitan, idol și mentor și ajungând  să-i poarte recunoștiință in prezent.

Victoriile cu Khimky, Rytas, Valencia, Donetsk, prilejul de a-i fi gazdă lui Marc Gasol, care a cunoscut și România înainte de a cunoaște gloria în Europa și NBA, sezoanele în Eurocup și ultimele patru campionate castigate la Brazi și Ploiești...Posibilitatea de a trata cu jucătorii pe care-i admiram de la televizor, pentru ca mai apoi să-i văd parte din familia Asesoft. Onoarea de a cunoaște un om ca Vladimir Arnautovic, de a-i fi prieten și la bine și la greu, este un dar pentru care îi voi fi mereu recunoscător.

Care sunt momentele memorabile care ți-au rămas întipărite în minte, în toți acești ani?

În 2008 jucam prima data în ULEB. Primul meci a fost cu Hanzevast Capitals, din Olanda. Când au venit în țară eu i-am așteptat la aeroport. Chiar dacă și acum mi se mai întâmplă, mai ales când mă bărbieresc, până în urmă cu vreo doi-trei ani imaginea puștiului care se ocupa de echipa campioană îi făcea pe mulți să ridice sprânceana. După ce au văzut că eram ghidul oaspeților, scriam în ziar, pe site, comentam meciul în sală și la tv, aveam și o emisiune pe un post local, olandezii mi-au cerut pașaportul neputând crede că la 19 ani aveam o fișă a postului așa bogată. După ce am bătut și în Groningen, prima victorie afară, în Europa, după mulți ani, mi-au oferit un rucsac cu obiecte promoționale și cadouri și un job ca ofițer de presă, loc la facultate etc. N-am spus până acum nimănui dar vreo 2 nopți m-am zvârcolit în patul din camera de cămin a  Universității de Petrol și Gaze, echipa având protocol pentru vreo 2-3 locuri de cazare. Campion multiplu și pe atunci, Levi Szijarto a fost vecinul meu vreo 2-3 ani. Într-un final am decis că șansa pe care Asesoft, prin Sebi Ghiță și Alex Iacobescu, mi-a acordat-o este una la care nu trebuie să dau cu piciorul, indiferent de bani sau de cât de bine suna acea oportunitate. Mă felicit că am luat o decizie bună, cu sufletul.

Un alt moment despre care nu am spus nimic până acum este cel dinaintea numirii mele în noua funcție. Eram la Sibiu, la primul Final Four al Cupei pierdut de Asesoft, după un șir de 6 trofee castigate. Țin minte că înainte ca meciurile să înceapă, au fost niște momente mai grele pentru mine și am fost decis să renunț la final de sezon, să mă întorc în presă, să-mi fac o firmă de curățenie… Gărgăuni! Voiam să plec chiar de la Sibiu dar am rămas și am suferit pentru pierderea trofeului din mijlocul fanilor. După ce am câștigat titlul, am primit această șansă de a mă ocupa direct de echipă și a fost un restart extraordinar. M-a motivat să rămân și să dau 200%.

„Ne-au venit în cap tot felul de nebunii: să luăm tehnic, să dăm mingea în aut, să ne dăm auto-coș..”

Memorabilă va rămâne calificarea obținută în Israel, la Hapoel. În fața unei super-echipe aveam de apărat un avantaj de 9 puncte. Am jucat într-o sală nouă de NBA, cu record de audiență în acest sezon de Eurocup pentru echipa gazdă. Ca de obicei am pornit cu ideea: mergem să îi batem! În urmă cu un an pierduserăm în Ierusalim în ultimele secunde și de data aceasta ne simțeam mai puternici. Meciul a început bine și am condus în permanent până spre final. Văzând că nu pot întoarce diferența, gazdele nu voiau să câștige la limită sau să piardă! Voiau doar egalul, sperând că în over-time pot să ne învingă la mai mult de 9 puncte! Dado care niciodată nu a vrut să câștige ”la matematică” ci pe teren a lăsat jocul să decurgă normal, dorindu-și mult de tot să bată Hapoelul în deplasare! Totul mergea în defavoarea noastră și am intrat în prelungiri. Ei trăgeau de timp, ratau intenționat, ne trimiteau la libere… Nu mai știam ce să facem! Ne-au venit în cap tot felul de nebunii: să luăm tehnic – dar vor rata libera! Să dăm mingea în aut – dar vor lăsa timpul să treacă! Cea mai tare, să ne dăm auto-coș! Dar așa am fi luat tehnic, ei ar fi ratat libera, coșul nu s-ar fi pus și am fi ajuns și pe Eurosport la faza zilei. După un final nebun, cu două reprize de prelungiri și cu Hapoel +6 în al doilea over-time la un moment dat, am câștigat 112-110! Cei de acasă nu știau dacă să ne injure sau să ne pupe prin câte emoții i-am făcut să treacă! A fost o seară magică, în Orașul Sfânt!

Am ajuns la punctul prezent după o lungă incursiune în timp. Unde ai plasa Asesoft în momentul de față?

Acest sezon a fost complet diferit față de toate celelalte. Am avut un plan de a face o echipă performantă pentru Eurocup și am reușit! Valoarea individuală a celor care au îmbrăcat echipamentul Asesoft a fost remarcabilă iar relațiile de joc s-au sudat foarte, foarte repede. Din nefericire, nu ne-am putut păstra acea echipă, dar chiar și cu plecări importante am fost la un pas de calificare în Top 16! Victoria la Valencia va rămâne una de poveste, însă succesul Valenciei la Ploiești va rămâne și el memorabil. Președintele spaniolilor mi-a spus după meci: v-am bătut azi jucând cel mai bun baschet pe care l-am văzut la echipa mea în ultimii 5 ani! Un prim sfert magic, recorduri la coșuri de 3 puncte… recital! Am luat bătaie și am plecat acasă fericiți totuși pentru ce am văzut pe viu în Olimpia, Ploiești, Prahova România...

După aceea au urmat atât de multe lovituri pentru noi, din toate planurile. Alte plecări, probleme financiare, îmbolnăvirea lui Dado, accidentarea lui Avramov, seria incredibilă de dificultăți de ordin familiar a lui Pelekanos… Am trecut peste toate câștigând acest campionat nu cu baschetbaliști! Ci cu oameni! Destinul l-a pregătit pe Ocokoljic la început de sezon, când Dado a întârziat 3 săptămâni din cauza inundațiilor din Bosnia, iar Sașa a fost figura antrenorului principal pentru toți, pentru a-i încheia mai apoi munca de-o juma de viață a lui Vladimir Arnautovic la Ploiești! Am fost echipă, prieteni, frați, soldați ce luptă pentru o cauză… Iar Dado a rezistat în viață cât să ne vadă că ne-am dus treaba la bun sfârșit! Cât să-i raportăm izbânda pe care i-am dedicat-o în totalitate!

Cu toate căderile de extaz la agonie, CSU Asesoft a arătat că se poate mult mai mult, chiar și pentru o echipă dintr-o țară în care baschetul are statut profesionist doar prin prezența în nomenclatorul de meserii. Efectul Asesoft s-a simțit în rândul majorității echipelor din Liga Națională. Suntem mai puternici ca niciodată ca ligă. Acum trebuie să ne dezvoltăm departamentele de juniori, marketing, media, ticketing, merchandising… Trebuie să primim mai mulți bani din drepturi tv, să ne vindem mai bine pe piața asta din România, și să transformăm acest sport într-un produs. Rezultate și performanțe reușim, cu banii este o problema și cu înțelegerea importanței sportului în societate, din partea autorităților locale și județene… Tot vorbim că România este cel mai bine reprezentată prin sport în Europa și în lume, dar nu facem nimic să sprijinim acest fenomen…

„Din 2003 și până în 2015, un om nebun după baschet a făcut întreaga țară să investească în acest sport”

Ce urmează pentru tine și pentru Asesoft?

Nu este un secret faptul că ne confruntăm cu probleme pe plan local. Mă întristează foarte tare să văd că în alte locuri se poate și în Ploiești nu! Indiferența ucide mai repede decât sărăcia.

Aruncați o privire asupra a ceea ce s-a întâmplat în Liga Națională din 2003 și până în 2015. Un om nebun după baschet a făcut întreaga țară să investească în acest sport, în mare parte bani publici, celelalte orașe dorind să se bată cu Ploieștiul pentru performanță! Iar urbea noastră și oamenii de aici au primit gratis acest aspirator de trofee! Au primit cadou o implicare deosebită a unei grupări în comunitatea lor, realizată cu toată dragostea și mândria pentru Ploiești! Copiii au descoperit modele de urmat, întregul oraș a beneficiat de baschet, performanță și oportunitatea de a primi elita Europei in Sala Olimpia! Oamenii care in urmă cu câțiva ani ne-au făcut bagajele către Brazi sau încotro am fi vrut să o pornim nu înțeleg că a venit rândul să întoarcă prin suport ceea ce Ploieștiul a primit aproape gratuit timp de 12 ani! Pentru mine, ca și iubitor al sportului, născut și crescut în Ploiești, nu există durere mai mare decât să văd această delăsare din partea unora și să privesc tristetea și dezamăgirea oamenilor care sunt în asentiment cu mine...

CSU Asesoft a fost o poveste frumoasă întrucat atunci când vorbești despre echipă poti incepe cu „a fost odata ca niciodată!”...