Stiri Liga I Masculin

INTERVIU: Cezar Bărăgău: „Consider că avem un mare plus uitându-mă la pregătirea fizică pe care o avem și energia noastră tânără”

Ana-Maria Tutunaru

Ana-Maria Tutunaru
19.01.2018

cezar baragau liga 1 stiinta

În acest weekend se dă startul etapei semifinale din Liga 1, iar lupta pentru turneul de promovare se anunță a fi dura. Una dintre echipele care se află în lupta pentru un loc în Liga Națională este Știința București.

Căpitanul “Bufnițelor din Regie”, Cezar Bărăgău, a vorbit într-un interviu pentru site-ul nostru despre prima etapă din 2018 și aspirațiile echipei sezonul acesta.

Începe etapa semifinală, meciurile vor fi mai grele, ce așteptări ai?

Da, începem etapa semifinală, unde nivelul meciurilor va fi mai ridicat. Personal cred că, atât eu, colegii mei, cât și cei din staff ne gândim să trecem de această etapă și să ne calificăm la turneul final de promovare, dar până atunci trebuie să tratăm fiecare meci în parte ca atare.

Anul trecut ați fost aproape de promovare. Crezi că puteți face o surpriză frumoasă în această ediție de campionat?

Sunt sigur că putem să facem o figura frumoasă, atâta timp cât fiecare va avea în minte scopul și obiectivul comun al echipei. Trebuie să avem încredere unul în celălat și sunt sigur că vom avea numai de câștigat.

Aveți o echipa îmbunătățită față de cea din sezonul anterior. Care consideri că sunt atuurile voastre?

În primul rând, este foarte important că am păstrat un nucleu bazat pe jucătorii tineri de anul trecut, iar cu staff-ul pe care îl avem fiecare dintre noi poate să se dezvolte,  atât fizic, cât și tehnico-tactic foarte mult. Experiența noilor colegi ,Iosif Pârlog și Baris Aktas, care au jucat la nivel de Liga Națională este un mare plus pentru noi, aceștia fiind obișnuiți cu un nivel ridicat de pregătire și meciuri. Nu în ultimul rând, consider că avem un mare plus uitându-mă la pregătirea fizică pe care o avem și energia noastră tânăra.

CSS Mediaș este o echipa recent reaparuta pe harta baschetului românesc. Cum vezi tu echipa lor și meciul care va așteaptă acolo?

Deși este recent reaparuta, echipa Mediașului are jucători buni, precum Țincu sau Pop care au și experiență la nivel de Liga Națională. Știm toți că ne așteaptă un meci incomod acolo, fiind și primul din etapa semifinală. Totuși, dacă vom respectă tactica prezentată de antrenorul nostru și  ne batem pentru fiecare minge, sunt sigur că  ne vom întoarce de la Mediaș cu o victorie bine-meritată.

Știința București joacă luni, 22 ianuarie, prima etapă din faza semifinală pe terenul celor de la CSS Mediaș.

foto: Alina Cojocaru Photography

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe martax :

    Atentie la neatenție, sa nu incurcam borcanele
    In primul rand este vorba de CSM Mediaș, nu de CSS. Si doi, nu e o echipa reapăruta pe harta baschetului, pentru ca nu are cu nimic de a face cu Gaz Medias Mediaș, echipa care castiga doua cupe ale României. CSM este un club nou, afiliat de curand la FRB!

    cu 6 ani în urmă (20.01.2018) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe cronicaru :

    Ai dreptate
    Asa este. Intradevar, oamenii care se ocupa de baschet, Mita si Dan Popa, ultimii antrenori ai Gazului metan.

    cu 6 ani în urmă (20.01.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!