Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

INTERVIU Dragoș Diculescu: „Mergem în Bănie să obținem cel puțin o victorie”

Eduard Popa

Eduard Popa
24.04.2019

dragos diculescu interviu

SCM Timișoara va întâlni în primul tur din playoff pe SCM U Craiova. Bănățenii vor porni din nou din postura de cap de serie numărul 5 și în acest playoff, ceea ce înseamnă că nu vor avea avantajul terenului propriu în această serie.

Cu toate acestea, tânărul Dragoș Diculescu este încrezător ca echipa sa are puterea să recupereze acest dezavantaj. Diculescu a acordat un scurt interviu pentru totalbaschet în care a vorbit despre prestația din sezonul regulat, dar și despre adversarii de la Craiova și relația pe care o are cu antrenorul Cristian Bota:  

Ai fost una dintre revalațiile acestui sezon, în special Top 6. Ce poți să ne spui despre sezonul tău regulat de până acum?

La început am avut nevoie de o perioadă de adaptare întrucât la Timișoara am avut parte de un colectiv nou și un rol mai important, comparativ cu anul trecut la Steaua. Cu timpul, am prins încredere în mine și am primit libertate din partea antrenorului, astfel că am reușit să mă exprim mai bine pe teren.  Mă bucură faptul că am reușit să contribui din ce în ce mai mult la rezultatele bune ale echipei. Îmi doresc enorm de mult să culmin acest sezon reușit cu o calificare în semifinale.

Ai fost numit în All-Star Game la o vârstă chiar fragedă. Cum a fost pentru tine experiența de la Cluj?

Experiența de la All-Star Game a fost una de neuitat. Am fost pe teren cu jucători pe care, nu în urmă cu mult timp, îi puteam urmări doar la televizor. Acest lucru mă motivează să muncesc mai mult, pentru ca anul viitor sa pot lua încă o dată parte la acest eveniment remarcabil.

De când a venit Cristian Bota, echipa voastră a început să câștige tot mai multe meciuri. Ce a adus nou dl Bota în vestiarul vostru?

Am avut un început dificil de campionat, au fost multe meciuri pe care le-am pierdut pe final. Eram o echipă nouă și știam că vom avea nevoie de timp pentru a ne crea relațiile de joc. Venirea lui Cristian Bota a schimbat atmosfera la echipă, am început să jucăm mai liber și cu mai multă încredere în noi. A reușit să ia presiunea rezultatelor asupra lui și acest lucru ne-a schimbat jocul în bine. Meritul pentru rezultatele bune îi aparține într-o măsură și lui Miodrag Perisic, deoarece încă de la începutul sezonului am arătat un potențial mare, însă cu ajutorul lui Cristian Bota am reușit să arătăm adevărata noastră valoare și pentru asta îi suntem datori cu o calificare în semifinale.

cristi bota timisoara

Ați fost aproape să obțineți avantajul terenului propriu în seria cu Craiova. Cu toate acestea, voi ați părut mai în formă decât ei în top 6. Pe cine vezi favorită în această serie de playoff?

După părerea mea, această serie este una extrem de echilibrată, ambele echipe sunt de valori apropiate. Conform clasamentului, Craiova este favorita, însă noi suntem încrezători în șansele noastre, în Top 6 ne-am demonstrat că ne putem lupta de la egal la egal cu orice echipă din campionat. Astfel mergem în Bănie să obținem cel puțin o victorie și să anulăm avantajul terenului propriu. 

Craiova este o formație care se bazează în special pe tineri, în rotația de români. Pe câți dintre ei îi cunoști personal și cu câți dintre ei ai jucat la juniori?

Țin să felicit Craiova pentru modul în care a abordat începutul campionatului, folosind în rotația de români jucători U23. La juniori am jucat împotriva lui Basti, Amedeo și Camil și am fost multă vreme coleg cu Berceanu, Bogdan Popa și Sabin Bagairea. Este mereu o plăcere să văd că din ce în ce mai mulți tineri cu care am jucat la juniori ajung să evolueze în LNBM. Să joc împotriva lor îmi oferă un sentiment special, dar și o motivație în plus.

Care este jucătorul care îți place cel mai mult de la Craiova și de la care crezi că ai avea cele mai multe de învățat?

Craiova are foarte multi jucători experimentați de la care aș avea cu siguranță foarte multe de învățat. Dacă ar fi să numesc unul singur, acela ar fi Porter Troupe. Îl urmăresc de ceva vreme, el este stângaci ca mine, cred că avem stiluri de joc asemănătoare, are o experiență foarte mare și deja am început să mă “inspir” de la el.

Un pronostic pentru playoff-ul NBA și al Euroligii?

În playoff-ul NBA aș vedea o finala Warriors-Raptors, iar în Euroligă o finală CSKA-Fenerbahce. Partea frumoasă la baschet este că oricând calculele pe hârtie pot fi răsturnate, așa că nu mă aventurez să numesc câștigătoarele.

Meciul SCM U Craiova – SCM Timișoara se joacă de la ora 18:30, la polivalenta din Craiova. Partida este transmisă pe FRB Tv.

*foto: Valentin Todea, Andreea Vlase

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!