Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ilie Trițoiu: „Cei care au de primit bani nu ne-au ajutat cu nimic. Ar trebui ca vechea administraţie să lămurească situaţia lor”

Paul Olar

Paul Olar
04.09.2016

Dată în judecată câțiva dintre foștii jucători, BC SCM Timișoara se află într-o situație dificilă. Într-o declarație acordată, Ilie Trițoiu, managerul general al formației de pe Bega, spune că nu a fost înștiințat oficial în legătură cu acționarea echipei în instanță de către jucători.

“Nu ne-a sunat nimeni, nu am fost înştiinţaţi nici de jucători, nici de impresari, aşa că nu putem lua nici o decizie până nu primim ceva oficial. Datoriile sunt ale vechiului club şi, din păcate, trebuie să le gestionăm noi, cei din conducerea actuală. Sumele pe care le-am văzut pe site-ul respectiv nici măcar nu le ştiam. Contractele din vechiul sezon le-am aflat abia acum, de pe site-uri, nu am avut acces la ele în perioada vechii conduceri. Trebuie să stingem aceste datorii, dar în acelaşi timp trebuie să găsim modalitatea legală de a face acest lucru. Adică să primim notificări şi un termen în care să rezolvăm această situaţie. Apoi vom vedea cum le vom achita. Este clar că datoriile trebuie plătite, şi mă refer aici atât la cele către jucători, cât şi la cele către furnizori. SCM Timişoara a apărut în acte în 7 noiembrie şi este greu să preia datoriile din lunile precedente înfiinţării sale. Este corect să ne asumăm aceste datorii, rămâne de văzut cum le vom plăti. Vreau să precizez că de când a apărut noul club nu avem nici un fel de datorie, cei cu contracte pe SCM sunt plătiţi la zi. A fost o afiliere la federaţie a echipei BC Timişoara pe certificatul de identitate sportivă al SCM-ului, iar în prezent echipa este pe zero. Datoriile sunt doar la cei care au făcut parte din echipa cu care trebuia să începem sezonul trecut, cei mai mulţi jucători nu au prins nici măcar prima etapă de campionat. Am început cu o echipă total schimbată, pe care am făcut-o împreună cu Dragan Petricevici într-o săptămână. Ţin să lămurim acest aspect, cei care au de primit bani nu ne-au ajutat cu nimic. Ar trebui ca vechea administraţie să lămurească situaţia lor, ei ştiu ce contracte au fost în perioada respectivă”, a precizat Trițoiu.

Citiți și:

Derrick Low: “Suntem uniți și vom merge până în pânzele albe împotriva clubului și a oamenilor fără onoare de la Timișoara”

Bogdan Popescu: “Îmi doream să mă retrag de la BC Timișoara. Nu e fair-play ce se întâmplă”

BC Timișoara, obligată la plata a 20.000 de USD către Derrick Low

3 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    jenant
    Ce gunoi de om, ce mincinos ordinar. Cum poate face el pe prostu' ca nu stia nimic, pentru ce au înființat un club nou??? Sa fie obligat să plătească tot, pana la ultimul cent, dacă nu exclusi.

    cu 7 ani în urmă (04.09.2016) Raspunde
  • SCM Timișoara sorin :

    sa fim cinstiti pana la capat
    Domnule Tritoiu,hai sa fim cinstiti.D-voastra ati facut parte si in trecut din organigrama clubului timisorean.E adevarat ca nu din vina d-voastra clubul,pentru a supravietui,a fost nevoit sa-si schimbe denumirea,dar de aici si pana la a nega situatia actuala,este drum lung.Daca Derrick Low avea salariu de 10.000 de dolari pe luna ,cred ca este si vina unore ce jonglau cu banul public dupa bunul plac.De fapt daca contractul lui avea clauze aberante pentru club,cred ca este si vina d-voastra,nu?Recunosc ca in situatia de atunci,dupa amicalul cu Crvena Zvezda,majoritatea jucatorilor au plecat si nu este usor sa gasesti jucatori cu care intr-o saptamana sa faci o echipa si sa reusesti mentinerea in Liga Nationala,dar cred ca meritele cele mai mari le-au avut Dragan Petricevic(fara i la urma,domnule Olar)si apoi Nenad Mandic.

    cu 7 ani în urmă (04.09.2016) Raspunde
  • BC CSU Sibiu csu4ever :

    Plata!!
    Bai baiatule nu mai friza penibilul ca esti de nivelul lui jegobescu, sluga eterna a lui ghita de la ploiesti. Platiti sau dispareti. Putem juca foarte bine in 10 echipe. Va bateti joc de oras. Un exemplu pentru tara, Timisoara este terfelita de acesti neica nimeni tupeisti si corupti pana in maduva oaselor. Ati pus orasul intr-o lumina proasta.

    cu 7 ani în urmă (04.09.2016) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!