Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ilie Trițoiu, dezamăgit după eliminarea „rușinoasă” din Cupă: „Cristi Bota ar fi trebuit să stea în tribună si să bem o bere in timpul jocului”

Eduard Popa

Eduard Popa
23.03.2019

tritoiu timisoara eliminare

SCM Timișoara a reușit o contraperformanță, după ce a pierdut un avantaj de 11 puncte și calificarea în Final Four-ul Cupei României, în fața celor de la Dinamo Știința.

Dinamoviștii au fost nevoiți să improvizeze o echipă, după ce au avut mai multe absențe notabile. Cu toate acestea, elevii lui Tudor Costescu au reușit să câștige, scor 96-83.

Președintele secției de baschet a SCM Timișoara, Ilie Trițoiu, s-a arătat extrem de dezamăgit de eliminare:

„Dezamăgirea este uriașă, poate cea mai mare de când sunt în acest club pentru că ne-a bătut o echipă de copii. Dacă la Timișoara, Dinamo a fost în formulă completă, la București au lipsit trei jucători importanți. În marea majoritate a timpului pe parchet s-au aflat trei-patru tineri baschetbaliști români. Le-am spus jucătorilor noștri încă de la tragerea la sorți că ne așteaptă o dublă foarte grea si dacă nu o vom trata serios, vom avea parte de surprize. După o serie de cinci jocuri foarte bune în Top 6, a urmat o repriză catastrofală la Sibiu, meci după care le-am atras atenția să-și schimbe atitudinea și să fie o echipă cu spirit, cu voință, cum au fost până în acel moment. Baschetul este un joc de echipă, nu unul individual, în care fiecare încearcă pe cont propriu să rezolve situațiile de joc. Din păcate, după acel meci a urmat o perioadă mai grea, de cădere, cu jocuri slabe, cu multă tensiune în vestiar, inexplicabilă pentru noi, cei din club, pentru că le-am asigurat toate condițiile, iar salariile sunt la zi”, s-a plâns Ilie Trițoiu, într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului.

Oficialul timișorean susține că le-a atras atenția jucătorilor săi cu privire la importanța partidei din Capitală:

„Am tras un nou semnal de alarmă si după meciul tur din cupă cu Dinamo de la Timișoara: deși l-am câștigat la o diferență liniștitoare, jocul din nou nu a convins. Le-am cerut ca la București să ia totul de la zero, să nu ținem cont de diferență, să câștigam si acel joc. Din păcate acest lucru ni l-am dorit doar noi cei din club și antrenorul Cristi Bota. Jucătorii au tratat altfel lucrurile pe teren, din nou au evoluat individual, fiecare “în lumea lui” și a urmat o eliminare rușinoasă.”

 Președintele timișorenilor a explicat că a avut și o discuție cu Tudor Costescu, înainte de startul meciului, în care antrenorul lui Dinamo se arăta destul de pesimist: 

„Înainte de meci Tudor Costescu îmi spunea că nu are nicio așteptare de la acest joc (fiind cu gândul la meciurile pe care le are pentru intrarea în playoff) cu atâtea probleme de lot și va acorda încredere copiilor din lot. I-am replicat că pe mine nu mă adoarme cu asemenea lucruri, în schimb, desi li s-a repetat permanent sa rămâna concentrati, jucatorii noștri au “mușcat” momeala. Atitudinea copiilor lui Costescu a surprins pe toată lumea, chiar și pe el. Îi felicit sincer pentru această calificare, atât pe el cât și tânăra lui echipă. Mai în glumă, mai în serios, ținand cont de valoarea lotului nostru si de echipa aliniata de Dinamo in acest meci, Cristi Bota ar fi trebuit să stea în tribună si să bem o bere în timpul jocului. Dacă jucătorii își doreau cu adevărat calificarea in Final 4, nu aveau nevoie de antrenor la acest meci. Ce motivație mai mare poti avea ca jucător, decât să fii prezent la un Final Four de cupă, care în toate țările din Europa este un spectacol extrem apreciat și de bine mediatizat?!”

Trițoiu a răspuns și la o întrebare privind potențialele măsuri pe care le poate lua și a vorbit și despre următoarele meciuri ale echipei sale:

„E prea caldă situația ca să vorbim despre măsuri. Este clar că ne dorim să depășim cât mai repede acest moment greu și să ne concentrăm pe ultima parte a sezonului. Ne asteapta un meci crucial cu Pitești pentru a ne stabiliza locul al cincilea în perspectiva unui adversar mai “facil” în sferturile de finală ale campionatului, cel de pe pozitia a patra. Cel mai important acum este să ne refacem din punct de vedere psihic, să facem un joc bun la Cluj care să ne schimbe starea de spirit, iar la meciul din 1 aprilie cu Pitești să fim din nou o echipă unită din toate punctele de vedere, cu atitudine sănătoasă. Când am fost o echipă în adevăratul sens al cuvântului, am arătat multă calitate: dovadă stau rezultatele din turul Top 6, unde am pierdut un singur joc, la un punct diferență, pe care cu puțină șansă puteam chiar sa-l câștigăm!”

Pentru SCM Timișoara urmează acum o deplasare dificlă, sâmbătă, de la ora 18:00, în compania celor de la U-BT Cluj. Meciul va fi transmis pe FRB Tv.

*foto: bc-tm.ro

1 comentariu la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    dupa declaratiile
    astea si atitudinea asta fata de jucatori, un fel de gigi becali al baschetului, cred ca vor rupe din parchet sa va multumeasca pe dvs, domnule tritoiu...ceva nu i ok acolo, ori intre jucatori, cum zicea adis ori ceva nemultumiri ale jucatorilor fata de conducerea clubului: salarii restante, atitudine neprofesionista, etc. Eu as merge pe varianta a doua.

    cu 5 ani în urmă (23.03.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!