Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Imnul național se intonează la competițiile oficiale la nivel național doar la finală sau la turneul final

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
03.05.2017

Imnul național al României se intonează şi pe stadioane şi la alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional doar la finala unei competiţii sau, după caz, la turneul final, pentru toate categoriile de vârstă”, prevede iniţiativa legislativă care completează art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice..

Președintele Klaus Johannis a promulgat vineri, 28 aprilie, legea care prevede că imnul național va fi intonat doar la finalele sau la turneele finale ale competițiilor  sportive oficial la nivel național, pentru toate categoriile de vârstă.

Prima formația din Liga Națională de Baschet Masculin care s-a conformat acestei legi a fost U BT Cluj-Napoca. Înaintea primul meci din semifinale cu CSM CSU Oradea imnul național nu a mai răsunat în Sala Sporturilor „Horia Demian”.

În baschetul românesc, atât LNBM cât și LNBF a devenit o tradiție ca înaintea meciurilor, indiferent de faza competiției , să fie intonat imnul național al României.

foto: CSU Sibiu (facebook)

12 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu mid53 :

    Pacat
    Cred ca era mai bine cind se intona imnul Romaniei, dadea o nota de sobrietate si emotie. Greu de inteles aceasta hotarire?!?!

    cu 6 ani în urmă (03.05.2017) Raspunde
  • FC Argeș Pitești Marinescu Irinel :

    Prostii
    La Pitesti va rasuna in continuare. Sa vedem ce sanctiuni vor lua impotriva noastra...Eu unul caut o sa caut solutii sa il dau pe domnul presedinte in judecata pt ingradirea dreptului de a asculta imnul in cadrul competitiilor sportive

    cu 6 ani în urmă (03.05.2017)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca stef:

      Corecție
      Parlamentul a modificat Legea nr. 75/1994. Președintele o promulgă la cererea acestuia.

      cu 6 ani în urmă (03.05.2017)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe gratian cormos :

    imnul se poate pune in continuare
    legea cea noua spune ca intonarea este obligatorie la finala sau turneele finale, dar nu spune ca e interzis sa il pui inainte de meci. poti sa il pui si de 3 ori la rand si sa il mai pui si in time-outuri, nu e ilegal. si se mai poate pune si la sfarsitul meciului de 3 ori

    cu 6 ani în urmă (03.05.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca stef :

    Imnul de Stat
    Legea nr 75/1994:

    Art. 10. – Imnul naţional al României se intonează:

    a) la festivităţile şi ceremoniile oficiale naţionale, precum şi la ceremoniile oficiale cu caracter internaţional;b) la deschiderea şi închiderea emisiunilor staţiilor „Radio România” şi „Televiziunea Română”, în interpretare vocală;c) cu prilejul vizitelor întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern;d) în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare;e) pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România;f) la deschiderea fiecărei sesiuni a Camerelor Parlamentului;g) la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale.

    Art. 11. – Imnul naţional al României poate fi intonat şi la alte manifestări organizate în unităţi de învăţământ sau alte instituţii de cultură.

    Acestea sunt obligatorii. Asta nu înseamnă că doar în acele momente se poate intona. Sper că joi la Cluj se va intona din nou Imnul de Stat.

    cu 6 ani în urmă (03.05.2017) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ahile89 - :

    De ce nu?
    O sa ascultam imnul secuimii ca ala merge si se poate😂😂

    cu 6 ani în urmă (03.05.2017)
    • BC CSU Sibiu raz:

      Imnul
      L-am cantat, inainte de meci. Si ar fi faina o chestie nescrisa ca la fiecare meci sa il cante suporterii.

      cu 6 ani în urmă (03.05.2017)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca Eduard Cristea :

    imn
    Ecuatia e simpla. Legea mentioneaza momentele in care intonarea imnului este obligatorie. Legea nu aduce nici o interdictie in privinta intonarii imnului, specifica doar momentele in care intonarea acestuia este obligatorie.

    Asadar, nu este interzisa intonarea imnului national in nici o situatie.

    cu 6 ani în urmă (04.05.2017) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe dane :

    imn
    Dl.presedinte al FRB va rugam frumos a ADUCE MULTUMIRI tovarasei ELISABETA LIPA pantru aceasta Lege (aceasta tovarase s-a zbatut de pe vremea cand era MINISTRU AL SPORTULUI.
    Va multumim din inima tovarase .....

    cu 6 ani în urmă (04.05.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Oldtimer :

    Doamnee !!.. ce natie suntem...
    Legea nr. 91/2017 :
    La articolul 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 26 august 1994, după litera e) se introduce o nouă literă, litera e1), cu următorul cuprins:
    e1) pe stadioane și alte baze sportive, cu ocazia desfășurării competițiilor sportive oficiale de nivel național DOAR (=numai) la finala unei competiții sau, după caz, la turneul final, pentru toate categoriile de vârstă;".
    Atentie, va rog !!
    Juridic vorbind, intonarea imnului pe stadioane si/in alte baze sportive (sali inclusiv) in alte ocazii decat finalele de competitii reprezinta o contraventie. Deci nu va puneti sa intonati imnul, chiar daca sunteti 2000 de contravenienti, pentru ca sunt cel putin 2 urmari posibile, cu efect imediat:
    1) Jandarmeria si /sau Politia care asista la partida, sunt obligate, prin statutul lor, sa constate incalcarea Legii si sa ia masuri, cea mai la indemana fiind suspendarea manifestarii si evacuarea publicului, pentru a nu facilita continuarea/repetarea contraventiei.
    2)Responsabilii de organizarea partidei (clubul "gazda" cel putin) vor fi amendati contraventional cu sume intre 2500 - 5000 lei
    De asemenea, savarsirea in mod repetat a unei contraventii constituie infractiune si se pedepseste conform Legii penale cu amenda sau inchisoare.

    Unde Dumnezeu erau stimabili nostrii parlamentari cand PARLAMENTUL a adoptat Legea 91/2017?
    90 % dintre ei ne-au impuiat urechile, canalele mass-media, cutiile postale etc cu versiunea mai mult sau mai putin adaptata & personalizata a discursului onorabilului si stimabilului Nae Catavencu din actul 3, scena 5, replica 2/Catavencu in piesa "O scrisoare pierduta" de I.L. Caragiale (puteti viziona aici: https://www.youtube.com/watch?v=V_ieF7G-WJI)
    Oare dl. presedinte al Romaniei a uzat de prevederile aliniatului 2 al Art. 77 din Constitutia Romaniei inainte de a promulga aceasta lege ?

    Oricum, raul e facut. Putem noi incerca sa-l indreptam in baza prevederilor Art. 74, aliniat 1) din Constitutia Romaniei, strangand minim 1000 de semnaturi "pro intonare imn la orice meci" in fiecare sala unde se disputa meciuri LNBM, din judetele care au / au avut echipa in LNBM sezonul 2016-2017 si apoi sa ne tinem ca raia de om de "epigonii" locali ai lui Catavencu ca sa sustina si sa duca la bun sfarsit initiativa cetateneasca.

    Faptul ca aceasta lege a intrat in vigoare la scurt timp dupa incidentele din cadrul finalei LNBF este doar o simpla coincidenta (unii ar zice ca e un efect al "priceperii" noastre, ca natie, de a ne "gestiona" Kharma)




    cu 6 ani în urmă (04.05.2017)
    • U BT Cluj-Napoca KBSC2430:

      oldtimer
      Poate ca e o simpla coincidenta dar in acelasi timp tin minte după primul scandal de anul trecut de la Sepsi cand Dragan a decis ca jucătoarele noastre sa isi continue încălzirea, doamna Elisabeta Lipă a luat exact aceasta decizie de a nu se mai intona imnul României asa ca nu stiu ce sa zic. Oricum trist moment...

      cu 6 ani în urmă (04.05.2017)
    • CSM CSU Oradea Oldtimer:

      d-na Lipă a ”lopătat” ideea dar Parlamenutul ne-a aLipuit cu legea...
      Daca aveau un pic de interes si imaginatie pozitiv-salutara, putea alde sefimea din FRB sa aplaneze totul si sa vina cu o solutie care sa fi impacat pe toata lumea.
      Eu as fi propus urmatorul compromis:
      Se umple sala, chemam echipele pe teren. Se intoneaza Imnul de Stat. Echipele isi fac incalzirea in timpul alocat. Arbitrul central aliniaza echipele de start la centru. Observatorul federal cere Time-out. Fanii ACS SEPSI SIC intoneaza imnul local. Se fluiera debutul partidei. Alde Dragan nu prea mai avea ce sa faca. Daca retragea echipa pica la forfait.
      Eu zic ca ar fi fost o solutie eleganta.

      cu 6 ani în urmă (04.05.2017)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!