Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Interviu Dragan Zekovic: „Sunt un profesionist. Acum joc la Oradea și vreau victoria!”

Ana-Maria Tutunaru, Eduard Popa

Ana-Maria Tutunaru, Eduard Popa
09.12.2018

‘Zeko’ se află la al doilea sezon în LNBM, după ce anul trecut a jucat la CSM Steaua. Despărțirea celor două cluburi l-a lăsat pe sârb fără echipă o perioadă lungă de timp, urmând ca la mijlocul lunii noiembrie să fie adus la Oradea. Dragan Zekovic ne-a oferit un scurt interviu înaintea partidei cu CSA Steaua.

Cum te simti la Oradea și cum e să lucrezi cu Cristi Achim?

Sunt foarte fericit că am venit la Oradea, e un pas înainte în cariera mea. Încă lucrez la condiția mea fizică, să ajung la același nivel cu echipa și sper ca în cel mai scurt timp să mă mulez pe sistemul domnului Achim. Condițiile pe care clubul ni le ofera sunt foarte bune, spiritul de echipa este present și atmosfera este foarte călduroasă. Nu am absolut nimic de reproșat și aștept cu nerăbdare să vad cum va decurge sezonul alături de ei. Antrenorul Achim îmi știe, atât părțile bune, cât și părțile rele, iar acesta este un început ideal pentru o colaborare buna; avem timp să lucram și eu am timp să progresez și să contribui cu jocul meu.

Ce părere ai despre sistemul în care jucați, tu fiind în mod evident un jucător care oferă multe mismatch-uri, având în vedere și calitățile tale cum ar fi o aruncare foarte bună de la 3 puncte?

Sistemul este unul total diferit, față de ce am întâlnit până acum, dar este un system care ne oferă rezultate excelente. Fiecare jucător în parte își poate găsi un rol într-un astfel de system, așa că nu va fi o problema pentru mine.


Cum va fi joci contra Stelei, făcând parte din echipa care sezonul trecut lua campionatul chiar în sala Mihai Vitezu?

Acest meci va fi ca oricare altul pentru mine. Echipa lor s-a schimbat complet, au început pregătirea mai tarziu, dar cred ca Sasha Ocokoljic face o treaba bună și poate aduce rezultate bune. Am jucat fair-play sezonul trecut și am luptat până la capăt, eram o echipă foarte bună și îmi place să-mi amintesc doar momentele frumoase. Mi-am respectat adversarii anul trecut, îi voi respecta și sezonul acesta. Sunt un profesionist. Acum joc la Oradea și vreau victoria!

Cum vezi șansele Oradiei de a-și păstra titlul de campioană și care crezi că sunt marile rivale în această ediție de campionat?

Ambițiile Oradiei sunt mereu la un nivel înalt și consider că sunt și justificate. Vom face tot posibilul să ne apărăm titulatura de campioni. Campionatul se joacă de la egal la egal, deci n-aș putea să numesc pe cineva în mod special. Mai este mult de jucat din sezon, sper la finală.

 

*foto: Facebook CSM Oradea/ sportpictures.eu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!