Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Interviu inedit cu Bobe Nicolescu. Care este mâncarea lui favorită, ce alege între NBA și Euroligă și care este cea mai amuzantă întâmplare din carieră

Mara Mihăilescu

Mara Mihăilescu
14.01.2019

bobe

După o primă  fază de campionat extrem de interesantă, ce ne-a oferit multe surprize, am ales să continuăm seria interviurilor privite “din afara terenului de baschet”, cu unul dintre cei mai valoroși jucători români U23, și, în același timp, căpitanul Echipei Naționale de Baschet Masculin în ultima fereastră a calificărilor, Bobe Nicolescu.

Extrema celor de la CSM CSU Oradea a evoluat în doar cinci partide în acest sezon, fapt cauzat de o accidentare destul de serioasă, mai exact o fractură la metatarsiene, accidentare ce l-a ținut departe de terenul de baschet timp de 2 luni și jumătate.Acesta are medii de 5.6 puncte, 1.8 recuperări și 0.6 pase decisive.

Însă, lăsând la o parte partea statistică, cu doar o săptămână înainte de începerea a  “Top 6”, Bobe a acceptat invitația noastră de a oferi fanilor o șansă de a afla mai multe lucruri despre el:

Dacă ar trebui să descrii România în trei cuvinte pentru cineva care nu a mai fost niciodată aici, care ar fi alea?

Țara tuturor posibilităților.

Una din cele mai amuzante amintiri din cariera ta baschetbalistică de până acum?

Eram într-un cantonament la Costinești, acum 8 ani probabil... la un moment dat, ne-am dat seama că unul dintre colegii și mai mici din echipa lipsește. Am mers în camera, l-am sunat, dar nu am dat nicăieri de el... panică maximă! Mama lui era o prietenă bună de familie, așa că eu a trebuit să îi dau vestea că i-am “pierdut” copilul. După o ora de căutări disperate, Răzvănel a ieșit liniștit din cameră și am aflat că adormise... sub pat! (Zilele astea împlinește 18 ani, cu ocazia asta aș vrea să îi urez La Mulți Ani!)

Mâncarea românească preferată?

Micii de dedulești.

La ce job crezi că nu te-ai descurca deloc?

Orice job care implică doar statul într-un birou, nu am răbdarea necesară.

bobe2

NBA sau Euroligă?

NBA pentru spectacol, Euroligă pentru aspectele tactice... Dar dacă, de exemplu, finalele ar fi în același timp, aș alege NBA, pentru că ar aduce un mix potrivit din amândouă.

Pizza sau paste?

Paste!

FIFA sau shooting games?

FIFA.

Ceai sau cafea?

Cafea, mereu!

Vară sau iarnă? 

Vară! Am mai mult timp liber să călătoresc, să mă relaxez, dar am și timp pentru baschet, este perioada când pot lucra individual.

Cheescake sau tort de ciocolată?

Cheesecake cu ciocolată?:)

Cărți sau filme?

Depinde de multe lucruri. (autorul cărții, actorii care joacă în filmele respective, subiectul care este abordat, etc.)

bobe3

Cardio sau ridicare de greutăți?

Greutăți.

Să fii invizibil sau să fii capabil să zbori?

Să zbor.

Harry Potter sau Lord of the Rings?

Tough choice.. Harry Potter totuși.

McDonalds sau Burger King?

Hmmm... o să merg pe Burger King, dat fiind faptul că am mai rar ocazia să mănânc.

 

*Sursa foto: facebook CSM Oradea

                    www.fiba.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!