Ionuț Georgescu a fost suspendat trei etape după incidentele de la Craiova


Oficialul lui BC CSU Sibiu nu va putea să mai stea pe banca tehnică

Comisia de Disiciplină din cadrul Federației Române de Baschet a luat primele măsuri după tensiunile create pe finalul meciului 3 dintre SCM U Craiova și BC CSU Sibiu din semifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin. În acest sens, Comisia de Disciplină a dictat o suspendare de trei meciuri pentru Ionuț Georgescu, managerul sportiv de la BC CSU Sibiu. Oficialul echipei sibiene s-a ales și cu o amendă în cuantum de 150 de euro.

La finalul meciului 3 dintre SCM U Craiova și BC CSU Sibiu, din semifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin, Ionuț Georgescu a acuzat vehement ultima decizie a arbitrilor. Porter Troupe a primit un fault la centrul terenului cu mai puțin de două secunde rămase de joc, a transformat cele două libere care au urmat și a adus victoria pentru olteni. Faultul dictat în finalul de meci ce s-a dovedit decisiv în stabilirea învingătoarei a iscat un adevărat conflict după fluierul de final, Ionuț Georgescu fiind cel mai vocal oficial sibian la adresa arbitrilor.

În ceea ce o privește pe Alexandra Stan, arbitrul asupra căruia s-au îndreptat criticile sibienilor, aceasta a oficiat, la 24 de ore distanță de la incidente, partida dintre BCM U Pitești și CSA Steaua București contând pentru locurile 5-8 în LNBM.

Decizia Comisiei de Disciplină a fost luată astăzi, 19 mai, iar motivarea este următoarea:

Mai puteți citi și:

Arbitrii, acuzați că au viciat rezultatul la meciul 3 dintre SCM U Craiova și BC CSU Sibiu.



Citește ultimele știri despre BC CSU Sibiu

Bogdan Isailă / 19 May 2019 / 16:10


Galerie foto


gyke Minunat
0 
Să stea, nici o problemă. Eu vreau să știu însă cât vor sta cei trei care au făcut meciul praf și au generat toată această problemă.  
19 May 2019 16:15
gyke Update
0 
Deci nu doar că nu au pățit nimic, ba chiar au fost premiați Doamna Stan și domnul Grigoraș au arbitrat aseară din nou. Felicitări FRB, nu vă dezmințiți deloc. Metastazele astea sunt de neoprit...  
19 May 2019 16:44
Heidy Superb !!!
0 
De cand urmasesc acest fenomen numit baschet NU am vazut asemenea DICTATURA din partea Federatiei cluburile pentru ea sunt niste sclavi pe plantatie😁😁😁 DAR isi merita soarta conducatorii cluburilor 😁😁😁 Poate cu schimbarea politica din tara se schimba si ceva la aceasta Federatie.....Ok te -ai convocat intr- o sesiune extraordinara Comisia de disciplina si ai analizat comportamentul nesportiv al unui oficial DAR CEI CARE TREBUIA SA ANALIZEZE PRESTATIA ARBITRILOR SI SA EMITA UN COMUNICAT IN PRIVINTA LOR UNDE ESTE????? Sa intelegem ca Federatia APARA HOTIAAAAA????  
19 May 2019 16:47
mihaitha Normal
0 
Pai daca hotia se apara la guvernare, ce te astepti de la un rahat de federatie sportiva? 
20 May 2019 08:45
underCat Suntem in finala.
0 
S-a vazut ce poate Craiova cu si fara arbitri. Important e ca jucatorii sunt apti si n-au fost accidentari mai grave.
FRB e dupa chipul PSD si daca Sibiu va avea parte de tratament echidistant sa fie foarte multumit.  
19 May 2019 18:24
1 
Aici nu e vorba de cat de buna sau slaba e Craiova. E vorba ca Georgescu si-a primit pedeapsa (pe deplin meritata) iar doamna aia cu relatii mari la federatie (spun niste pasarele) arbitreaza fara nici o problema a doua zi dupa incidente ! La mai mare frb. 
19 May 2019 18:49
underCat stii, cand ai 2 meciuri
0 
in care pierzi la +15 e destul de sugestiv. Ma bucur ca CSU si-a confirmat valoarea si madam Stan sa fie mandra de realizarile sale;), acum stie cat face un arbitru.  
19 May 2019 19:00
lublaj Asehotii
0 
Parca pe acolo a trecut acest corifeu al baschetului 
19 May 2019 19:23
1 
Asa e, domnul Grigoras a fost unul din artizani si la acel blat evident. Old habits die hard. 
20 May 2019 08:47
lublaj Asehotii
0 
Sibiul castiga campionatul cu si fara el
 
19 May 2019 19:24

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Zona Transferurilor 2019 - Liga Națională de Baschet Masculin
Toate mutările făcute de echipele din România în această pauză competițională 
Dragan Zekovic continuă alături de CSM CSU Oradea
Sârbul a semnat un angajament pe un an, cu opțiune de prelungire pentru un nou sezon 
Dragoș Diculescu, „prima opțiune” a Timișoarei pentru sezonul viitor
Ilie Trițoiu a dat 5 nume de jucători pe care timișorenii vor să-i păstreze, alături de cei patru localnici 
Dragan Petricevic: „Pentru mine Timișoara mereu a fost un club și un oraș la care vreau să mă întorc”
Antrenorul de 50 de ani a semnat pe 3 sezoane cu SCM Timișoara 
Ilie Trițoiu: „Pe Dragan l-am dorit și sezonul trecut, dar au fost niște mici detalii”
Președintele Timișoarei a vorbit și despre datoriile pe care le are clubul 
Dragan Petricevic este noul antrenor al SCM Timișoara
Tehnicianul va fi la al 3-lea mandat pe banca echipei timișorene, cu care a câștigat două Cupe ale României 
Isaiah Philmore, al doilea străin confirmat de BC CSU Sibiu
Jucătorul american va bifa al doilea sezon în România 
Bayern Munchen este din nou campioana Germaniei
Victorie după o revenire importantă în repriza secundă 
Dragoș Diculescu și Roland Torok, cei mai curtaţi jucători români
Mai multe echipe se bat pentru semnătura componenților echipei naționale 
Mladen Jeremic, pe picior de plecare de la Pitești. Surse
Sârbul a petrecut doar un sezon în Trivale, după doi ani și jumătate la Timișoara 
0 
Cred ca va alege in mod sigur Sibiu sau Oradea, tocmai pentru a prinde experienta in cupele europene. La Cluj sunt prea multe semne de intrebare, deocamdata.
La Sibiu cred ca va avea mai multe minute si libertate si va fi mai aproape de casa. Daca va avea o colaborare buna la lotul de U20 cu Fleseriu, s-ar putea sa-si doreasca sa evolueze sub comanda lui Dan.
Singurele avantaje pe care le-ar avea la Oradea sunt o sansa mai mare de a fi campion si posibil un plus financiar.
 
click pt. Articol 25 June 2019 20:29
0 
Mandache nu cred ca mai are contract cu Steaua. Are valoare si experienta si cred ca s-ar potrivi foarte bine pentru stilul de joc agresiv al echipei. 
click pt. Articol 25 June 2019 19:57
bulcul Zeko + Marko
0 
Personal, imi place mult duo-ul asta de sub panou, atletic, mobil, dupa multe sezoane in care imi mancam nervii cu lehamitea de Tabarna contra vreunui Barro, Diaz, Falker... Insa nu stiu daca pot face fata nici acestia impotriva unor pivoti solizi, cum au fost cei ai Sibiului din sezonul trecut, si probabil cum vor fi in Europa, cand, daca meciurile au miza si se da totul pe teren, la recuperari ramanem mult in urma. In orice caz, ma bucur de vestea asta. 
click pt. Articol 25 June 2019 18:48
76ers gyke
0 
Pai si crezi ca are garantia ca va juca acele 15-20 de minute? E o decizie grea si pentru el...sa pleci de la o echipa unde esti un om important si apreciat pentru una la care exista deja un roman cam pe aceiasi pozitie, a venit si un antrenor cu pretentii mari si s-ar putea ca de la cele 15-20 de minute sa ajunga la 5 sau chiar sa ramana pe banca in unele meciuri...
Dintre echipele de top 3 doar Sibiul ar putea sa ii ofere o oarecare siguranta ca va juca si probabil isi va imparti minutele cu Tohatan iar in aceste conditii Dragoste probabil isi va face bagajele...
Sincer cea mai buna optiune pentru el, in optinia mea, ar fi Pitestiul, o echipa competitiva care are mare nevoie de un roman U23 si imi vine greu sa cred ca nu s-au interesat de el... 
click pt. Articol 25 June 2019 11:57
45tef pont
0 
pai da-ne tu un pont de un roman bun spre foarte bun care sa fie liber de contract si care nu e naturalizat. 
click pt. Articol 25 June 2019 11:01
gyke 😁
0 
Ei hai să fim serioși... Și la Timișoara te antrenează Dragan vreo 10 etape, după care îl rezolvă Trițoiu și se trezește iarăși antrenat de Bota...  
click pt. Articol 25 June 2019 10:45
free62 free62
0 
Ei hai sa fim seriosi...si la Timisoara te antreneaza Dragan nu e ca si cum te-ar antrena vreun romanas de asta care foloseste tabla doar sa nu gesticuleze cu mainile goale. Plus ca mai mult ca sigur Dragan va face o echipa de shooteri buni in stilul lui caracteristic si asta cred ca il va ajuta si pe el bazandu-ma pe ce am vazut sezonul trecut ca ii place sa joace. 
click pt. Articol 25 June 2019 10:39
gyke @76ers
0 
30 de minute pe meci într-o echipă mediocră nu valorează cât să spunem 18 minute într-o echipă de Top 3, care îți oferă concurență și progres. Iar dacă te gândești și la oportunitatea de a juca în Europa sau să te antreneze de exemplu Vujosevic, Timișoara nu are cum să fie o opțiune logică.  
click pt. Articol 25 June 2019 10:09
76ers Pitesti
0 
Desi am vazut ca sunt foarte multe echipe interesate de serviciile lui nu am vazut pe acea lista echipa care ar avea cea mai mare nevoie de un jucator precum Dragos.. 
click pt. Articol 25 June 2019 01:28
0 
Singurul motiv pentru care ar ramane la Timisoara ar fi singuranta ca va juca si va primi si multe minute.
La echipele de top 3 ar fi cam greu pentru el sa vina si sa se impuna desi a demonstrat ca este capabil si e clar ca la Sibiu ar putea primi cele mai multe minute.
La Craiova exista deja un nucleu bun de jucatori tineri si majoritatea cred ca o sa isi prelungeasca contractele si ar fi greu sa primeasca multe minute si acolo.
Sincer nu m-ar mira sa ramana la Timisoara sau sa semneze cu cei de la Voluntari, unde probabil va avea un rol asemanator cu cel avut la Timisoara in acest sezon si unde se pare ca se vrea performanta si probabil vor avea o echipa mai bune decat Timisoara in sezonul viitor...
 
click pt. Articol 25 June 2019 01:16